Retro Story

    
      O zi grea la birou. Îşi masă ochii obosiţi. Era aproape miezul nopţii. Doar ea, omul de la curăţenie şi paznicii clădirii mai bântuiau prin zonă.
A doua zi aveau şedinţă cu boss-ul, cel care preluase instituţia. Dorea să lase toate actele in ordine perfectă.
Resimţea presiunea. Ziua a fost încărcată şi agitată. Îşi strânse părul într-un coc improvizat prins cu creionul. Se încălţă în grabă şi işi luă geanta pe umăr. Încăperea cu geamuri mari oferea tabloul unui oraş strălucind de luminile multicolore ale zgârie norilor!
Se delecta, gândindu-se la o baie relaxantă cu multă spumă.
Apăsă butonul liftului de mai multe ori. Nu avea răbdare. Urca şi cobora dar nu ajungea niciodată până la etajul ei. Nu avea chef, să coboare pe scări..prea multe trepte.
Într-un târziu, clinchetul binecunoscut al ascensorului deschidea uşile în faţa ei. Intră şi apăsă butonul pentru parter. Nu inţelegea, ce se întâmplă. În loc să coboare, liftul urca.Nu vroia, să intre în panică. Presă butonul de mai multe ori. Nu răspundea la comenzi. Încerca, să se liniştească. Probabil o mică defecţiune.
Brusc, liftul s-a oprit, clătinându-se usor. Etajul...107? Clădirea avea doar 100 de etaje! O farsă? Uşile s-au deschis. În faţa ei, se întindea o sală mare animată de lume pestriţă. O muzică lentă de jazz, adusese pe ringul de dans perechi înlănţuite ce se legănau in ritmuri senzuale. Lumini difuze, divers colorate întregeau atmosfera glamour.
Privea perplexă la chelnerii cu mănuşi albe şi fracuri ce serveau la mese. Nu işi revenea din mirare, nu înţelegea. O petrecere surpriză? Ea nu aflase nimic. Nici măcar nu era echipată adecvat. Căuta din priviri toaleta, să-şi aranjeze ţinuta. Părea în transă. Un sentiment ciudat o înfiora. O forţă nevăzută îi purta paşii în locuri dinainte stabilite.
 În incăperea destinată doamnelor se uită în oglindă. O femeie cu păr negru, tuns a la francaise, cu bentiţă argintie în jurul frunţii, o studia uimită. Rochia retro în aceeaşi nuanţă, din franjuri, îi contura trupul suplu. Şiraguri lungi de perle albe întregeau ţinuta.Pantofii cu tocuri înalte, subţiri, susţineau picioarele lungi şi zvelte arcuind exemplar linia perfectă prin dungile ciorapilor. Decolteul rochiei evidenţia bustul înzestrat şi pielea uşor creolă. Ochii verzi, migdalaţi erau incadraţi de un machiaj ce-i făcea mai expresivi.
Femeia era reflecţia ei în oglindă! Se uită în jur. Linişte. Intră o blondă planturoasa.
-          Beatrice?
Blonda o măsura mirată:
-          Frumoaso, mă numesc Beaulah! Sau ai gustat prea mult whisky? Arăţi teribil în seara asta.Te-ai aranjat pentru potul cel mare? clipi din ochi, complice
Carol o privea fix, ca pe o nălucă. Încerca, să îşi limpezească mintea :
-          Toată lumea ştie de receptie, numai eu nu?
-          Dragă, au fost trimise invitaţii la toată lumea. Mă mir, că nu ai primit. Nu te ai bine cu poştaşul?
Beatrice alias Beaulah prizase? Colega pe care o ştia ea, nu era deloc glumeaţă. Mai curând retrasă, prea puţin vorbăreaţă.
-          M-am mutat de ceva vreme! Dar noi suntem la etajul 107.
-          Şi?
-          Păi, clădirea are doar 100!
Beaulah o studie curioasă:
-          Draga mea, cred că ai nevoie de un mascul inventiv...ai luat-o razna! Te aştept la masă. Noul patron al „magherniţei” ăsteia de local nu a apărut, încă. Am auzit că nu-i bătrân şi are o avere considerabilă.  Cam singuratic, nimeni nu ştie pe unde işi petrece veacul.
Carol dădu mecanic din cap, afirmativ.
-          Dacă tu spui...
-          ...spun, că eşti aeriană. Nimic nou, râdea Beaulah vrând, să iasă.
-          Beaulah...o strigă cu glas mic. În ce an suntem?
Colega râdea zgomotos, dar văzu expresia serioasă a lui Carol. Era pierdută rău in acea seara.
-          Ok..ok..1937.
Carol se aseză pe taburetul tapiţat, cu ochii fixaţi în oglindă.
-          Vii?
-          Îhm..ce?A...da…imediat! Mai stau puţin.
-          Bine. Dar nu prea mult.
Se încurajă şi intră în sala de recepţie.Erau toţi colegii ei acolo, păreau din altă epocă, cu îmbrăcămintea retro. Dansau foxtrot, charleston, se distrau. Nu ştia cum să reacţioneze. Toţi se încadrau perfect în atmosferă. Ea făcea notă discordantă. Era singura care vedea schimbarea reală…sau ireală.
Beaulah îi făcea semn de la masă. Se alătură grupului de colegi. Doar că ei aveau alte amintiri despre ea. O realitate diferită.
Sala imensă era decorata cu plante exotice, mese ornate cu tacâmuri din argint si materiale sofisticate, orchestră profesionistă. O seară elegantă, rafinată, din lumea  interbelică. Îi plăcea. S-a lăsat purtată de acele clipe unice.
A dansat, s-a delectat cu bunătăţile culinare şi bahice. Nu a văzut când tipul cel nou a sosit însoţit de grupul lui de cunoştinţe. Într-un târziu a observat la o masă într-un separeu confortabil, bărbatul în costum negru cu dunguliţe albe. Părul brunet îl purta tuns relativ scurt. Ochii lui i-au atras atenţia: mari, de culoarea cafelei, profunzi şi pătrunzători. Bărbatul îi studia pe invitaţi, în timp ce conversa cu prietenii săi. Nu l-a surprins, râzând. Doar zâmbind enigmatic.
O fracţiune de secundă, privirile lor s-au încrucişat iar el a zăbovit asupra ei. Carol avea sentimentul că ochii lui i-au pătruns gândurile. S-a înfiorat.
Beaulah era pe jumătate beată, cealaltă jumătate se lăsa pipăită de un blond musculos şi înfierbântat.
 Se simţea uşor ametita şi obosită. Nu se îndura să plece. Noul venit îşi invitase perechea la dans. Spectacolul oferit de cei doi nu era un lucru de ignorat. Femeia voluptoasă, roşcată, avea o rochie despicată pe coapsă. Dansul lor felin corp la corp era plin de pasiune şi profesionalism în acelaşi timp. Se completau perfect. Bărbatul era electrizant. Modul în care o privea..părea că o devorează pe partenera sa. Rapid, atenţia lui se fixa asupra lui Carol. Momentul era fugar dar încărcat de electricitate. Bărbatul făcea transfer de hipnoză de la o femeie la cealaltă.
Carol simţea că se înăbuşe. Se ruşina de gândul ei însă ar fi dorit să fie în locul acelei femei. Bărbatul emana mister şi eleganţă. Dansul luase sfârşit. Ea nu avea curaj să respire. Atmosfera era încărcată de sentimente şi instincte diverse.
Târziu, după miezul nopţii, petrecerea se sfârşise dar cei implicaţi şi-au continuat distracţia în intimitate.
Carol se simţea ostenită, i se inchideau ochii de somn. Un neastâmpăr sâcâitor i-se agita în piept. Presimţiri. S-a oprit în faţa liftului însoţită de Beaulah şi trupa. Colega ei râdea în hohote. Scotch-ul era de vină, blondul sau poate şampania.
În stradă, imaginea era aceeaşi. Nu se schimbase nimic! Acelaşi tablou retro, cu maşini de epocă, doamne elegante la braţul domnilor în costume sofisticate şi pălării asortate se plimbau captivaţi în discuţii. Taxiurile se aliniau lângă bordură, preluând clienţii.
Ameţită, Carol işi luă la revedere de la prieteni. Se urcă în limuzina neagra. Îi comunică şoferului adresa. Închise ochii şi se lăsă furată de liniştea din maşină.
S-a trezit, auzind vocea şoferului ce-i ţinea portiera deschisă:
-          Domnişoară, domnul JJ vă aşteaptă.
-          Cine?
-          Mister JJ.
-          Nu cunosc nici un JJ şi nu mă duc decât acasă in patul meu, să dorm!
-          Mister JJ e patronul localului.
-          Ah..şi la ora aceasta are audienţe?
-          Mi-a spus, să vă insoţesc aici.
-          Ok, sper, că nu îmi ţine prelegeri la ora asta.Sunt pe jumătate beată, nu recepţionez probleme de afaceri!
Casa era mare. A intrat şovăind. Menajera o invitâ în living. Înăuntru era aproape întuneric doar un lampadar discret lumina încăperea intimă şi confortabilă. O muzică discretă cu ritmuri lente întregea atmosfera. Nu era nimeni.Sau nu a observat la început.
-          Bună seara, domnişoară Carol, auzi vocea profundă.
-          Bună dimineaţa, este ora trei! îşi roti privirea şi-l zări pe bărbatul brunet de la petrecere. Stătea în fotoliu dar se ridică să o întâmpine. Aproape de ea, i-se infiltra in nări aroma de colonie şi after shave. Părul negru corb, era uşor ciufulit. Renunţase la haină, doar în cămaşă cu cravata desfacută, avea un aer boem. Bărbatul îi cuprinse mâna şi o atinse fugar cu buzele.
-          Ia loc, te rog!
-          Prefer să stau în picioare, mă simt obosită şi doresc să ajung acasă! Mâine...adica azi încep o nouă zi de muncă! De altfel nu aţi procedat tocmai fair-play! Asta e răpire!
-          Azi toată lumea e liberă. E nevoie de oameni cu mintea limpede. Dupâ petrecere cred că toţi sunt mahmuri deci nu dau randament. Nu e răpire, o simplă întâlnire.
-          Inteligentă mişcare, domnule JJ! căscă somnorosă. Îmi cer scuze dar pic de somn! Puteţi să mă luminaţi? De ce m-aţi convocat la ora asta într-o asemenea postură?
-          În ce postură?
-          Aproape beată...deci fără randament!
JJ zâmbi, descoperind dantura albă, impecabilă. Avea gură frumoasă. Carol încă mai avea spirit de observaţie dar garanta că nu pentru mult timp!
-          Atunci te invit pe terasă! Răcoarea iţi va face bine.
-          Nu doresc să ies pe terasă, vreau sa plec acasă, să fac baie şi să dorm!
-          Ok..ok! Am o propunere..
Carol îl privi pieziş, încruntată.
-          Casa mea iţi stă la dispoziţie. Poţi dormi în orice cameră şi folosi orice baie.
-          Situaţia devine de-a dreptul bizară. Sunt sub influenţa alcoolului şi cu capsa pusă. M-aţi adus, să fac baie?
-          Nu! Să petrecem împreuna o noapte specială.
-          Mister JJ…sunt băută, nu damă de consumaţie.
-          Nu îmi doream una.
-          Ce? O băută?
-          Te las să te delectezi cu beneficiile acestei locuinţe. Ne întâlnim pe terasă peste o oră.
La naiba! Ce avea de pierdut? Poate aşa va afla, ce era cu noaptea aia nebună!
Baia fierbinte cu spumă şi parfumuri o inviorase oarecum. Era inca ameţită! Bachus nu era singurul vinovat. Îmbrăcă halatul fin de satin, strângând cordonul în jurul taliei. Îi era sete. Îşi turnă un pahar cu apă şi ieşi pe terasă.Vântul adia plăcut doar luna împrăştia puţin întunericul. Ce se întâmpla în viaţa ei? Liftul îi schimbase existenţa? O eroare în tunelul timpului? Petrecerea..JJ. O himeră.
Îşi puse mâinile pe balustradă şi privi oraşul. De sus părea o feerie. Se zgribuli. O cuprindea oboseala! Probabil era mai inţelept să plece acasă. Cine era acest JJ şi ce dorea de la ea? Era un tip atrăgător…îhm…..
”Nu pierde ocazia, dragă!”ar fii spus Beaulah-Beatrice. Probabil, lucrurile trebuie să-şi urmeze cursul.
-          Să nu răceşti, Carol! auzi vocea cu inflexiuni joase.
Îşi încrucişă mâinile la piept şi se intoarse către el. Nu-i vedea faţa. Lumina ii bătea în spate.Stătea cu mâinile în buzunare.  Ciudat om.
-          Nu sunt lămurită. De ce m-ai adus aici?
-          Nu eu te-am adus. Destinul ne-a reunit.
-          Vrei, să fii mai explicit? Sunt pilită, dar neuronul funcţionează la capacitate maximă.
-          Două lumi diferite au interferat şi ne-am întâlnit.
-          Ăsta e un citat dintr-o carte din aia despre mambo jambo?
-          Nu. Este o realitate virtuală.
S-a apropiat de ea. I-a mângâiat obrazul.
-          Eşti, exact cum m-am aşteptat. Şi cel mai important...cum mi-am dorit.
-          Domnule vrăjitor de profesie, cred că e cazul să plec.
-          Nu te pot împiedica, doar că nu rezolvi nimic. Seara se va repeta, până se va împlini, ce este hotărât, sa se îndeplinească.
Carol îi vedea perfect faţa, acum. Ochii o fixau direct, intens.
-          Şi ce e obligatoriu, pentru a nu  repeta seara? În cazul in care aş crede aiureala? îl studie dintr-o parte, bănuitore.
-          Unul din noi va rămâne în lumea celuilalt.
Carol rotunji ochii:
-          Până la urmă e o gluma, nu?
-          Nu!
Carol îl ocoli şi intră in living. Îi era frig deşi aerul era cald şi plăcut.
-          Eşti liberă să pleci! Dar vei fi aici în fiecare seară după petrecere. Un repeat fără sfârşit.
-          Mai multe petreceri nu strică nimănui. Cu condiţia să nu întreacă măsura la băutură. Altfel, vor păţi ca mine…halucinaţii.
-          Tu eşti acum în lumea mea.
-          Vrei să termini odată cu tâmpenia asta? Mă crezi un copil? E o farsă, o glumă. Gata! Ajunge!
JJ işi trecu mâna prin păr.
-          E greu de crezut, totuşi, purul adevăr.  A fost mai simplu să vii tu în lumea mea decât invers!
-          De ce?
-          Nu eşti chiar aşa pilită. Pentru că epoca mea este în trecut. Tu ai fost adusă aici.
-…de lift?
-          E tot un fel de …vehicul.
-          Desigur.Toată lumea călătoreşte cu liftul…în trecut sau pe lună. De ce nu? Un fleac!
JJ păstră un timp tăcerea:
-          Mai este ceva!
Carol simţi un gol în stomac.
-          E mai rău decât credeam!
-          Nu e vorba despre asta. Este singura şansă ca noi să fim împreună. Dacă nu reuşim să ne armonizăm, ne vom pierde dreptul de a fii suflete pereche! Tu nu eşti convinsă, că este real, ce-ţi relatez!
-          Tu ai fi, în locul meu?
-          Poate, că nu! Măcar aş încerca! Oare, nu mai găseam femei frumoase? Trebuia să pierd vremea, încercând, să iţi aduc argumente?
-          E prea mult pentru mine! Sunt confuză.
-          Carol, îi cuprinse mâinile. Asta a fost dorinţa ta din subconştient. Şi a mea. Să ne găsim sufletul pereche! Destinul ne-a indeplinit gândurile, dar timpul a hotărât în ce vremuri şi sub ce formă. Nu întotdeauna perechea potrivită se află în aceeaşi dimensiune. Nu renunţa! Te rog!
Lui Carol îi tremurau picioarele. Era real sau bărbatul se amuza pe seama ei? Simţea aerul vibrând. Exista ceva la acel JJ. Îi transmitea un amestec de curiozitate, mister. Atracţia exercitată asupra ei era o certitudine.Atingerea bărbatului când îi luase mâinile în palmele lui, o tulburase.
Vedea încordarea plină de aşteptare pe faţa lui. Maxilarul strâns, sprâncenele încruntate, privirea concentrată asupra ei.
Ei şi? Ce pierdea? Cine deţinea adevărul absolut? Măcar se juca puţin.Tipul era sexy.
-          Ok.
Bărbatul a răsuflat uşurat. Sărutul lui era mai relevant ca orice vorbă. Toate zăgazurile erau rupte. Pasiunea lui debordantă mai presus de orice aşteptare.
Carol, luată prin surprindere de reacţia lui, a rămas fără replică. Trupul ei devenea un receptacul fierbinte al pasiunii bărbatului. Degetele lui lungi zăboveau pe pielea ei mătăsoasă, cu atingeri diafane, prelungi. Mâinile se insinuau pe liniile sculpturale ale femeii şi zăboveau pe formele dulci, bine conturate. Carol raspundea buzelor lui cu aceeaşi dăruire.Ceva mai puternic decât voinţa sa o umplea de trăiri nemaiîntâlnite. Gura lui devenea mai indrăzneaţă, mai insistentă pe masură ce răspunsul partenerei, completa instinctele celor doi.
-          Te-am iubit dintotdeauna! respiraţia caldă îi gâdila urechea şi îi înfiora fiinţa.
Era sprijinită cu spatele de perete. Simţea dorinţa nestăvilită a bărbatului. Halatul ei alunecă pe podea, alături de hainele lui. Mintea i-se transforma într-un vârtej.Trupurile lor îngemănate într-un dans al iubirii şi senzualităţii işi dăruiau clipe unice, pline de intensitate. Doua lumi se împleteau, se amestecau în mişcări ritualice.
Erau pierduţi unul în universul celuilalt. Nu regretau, decât faptul că nu se întâlniseră mai devreme.
JJ o privea prin perdeaua deasă de gene şi-i şopti câteva cuvinte la ureche, înainte ca celebrarea dragostei să reînceapă.
Dimineaţa, se trezi buimacă. Se întinse ca o pisică leneşă. Ceva nu era in regula. Singură în patul ei de acasă. Se ridică în capul oaselor aiurită de somn şi neştiind ce-i cu ea.
JJ…terasa…noaptea nebuna pe care o trăise. Încă simţea fiori pe spate. Se afla in locuinţa sa,nici urmă de sufletul pereche! A aruncat iute cearşaful si a căutat peste tot. Nimeni.
Se întoarse în dormitor. A zărit pe scaun rochia retro, accesoriile…plus o cravată bărbătească. A respirat parfumul masculin. Strânse cu putere accesoriul şi lacrimile îi inţepau ochii. Era real! Dar când au adus-o acasă? De ce? A fost o aventură pentru un bărbat fără inimă cu multă imaginaţie? Un moft?
Atunci a zărit biletul:
“Şedinta la ora 9”
Ceasul arata 8.30.
‚Dumnezeule! Tocmai azi când soseşte noul boss. Voi fi concediată”
Alerga prin casă, se împiedica neîndemânatică de lucruri. Reuşi, să se aranjeze. Taior, cămaşă albă, pantofi negri cu toc înalt. Şi. de ce nu…cravata lui JJ. Poate îi purta noroc. Se potrivea la costumaţia office.
Taxiul l-a găsit tot cu un strop de noroc. Noutatea era că viaţa şi lumea reveniseră la normal. În vremurile moderne. Nimic retro.
Avea impresia, că liftul urca prea încet. Inima îi bătea mai repede. Dacă se trezea iar la etajul 107?
Nu. S-a deschis la sala de şedinţe. A ajuns pe ultima sută de metri.A intrat şi i-a salutat pe colegii ei. Curios. Ei nu păreau obosiţi după petrecere. I-a întrebat şi s-au uitat miraţi la ea. Beaulah-Beatrice era din nou colega tăcută, îmbrăcată sobru.
Renunţă, să işi mai pună întrebări.
Uşa s-a deschis larg. Noul boss în costum impecabil, îi salută scurt.
Carol simţea că ameţeşte. Avea senzaţia de leşin! Era JJ ! Boss-ul…sufletul pereche! Îşi duse mâna la frunte. Şi-ar fii dorit să intre sub masă.
-          Domnişoară, te simţi rău? Vă rog! Să-i aducă cineva un pahar cu apă! Frumoasă cravată.
Carol mormăi ceva neinteligibil. A mai observat un lucru. El nu purta cravată.
Beaulah i-a făcut cu ochiul, complice. Ştia.
Revelaţia era alta. El a rămas în lumea ei.
Era adevărat.
Pe masă, în faţa ei, era un dosar cu numărul 107.
„Unul dintre noi va rămâne în lumea celuilalt”
Destinul s-a împlinit!

Constantin Camelia
2011