Dumnezeu ne-a dăruit cea mai puternică armă din univers. Iubirea.
Ea este sabia de foc şi de lumină a creaţiei sale. A avut încredere să ne-o încredinţeze nouă, oamenilor. Mulţi nu ştiu să o preţuiască sau o dispreţuiesc. Noi de ce parte ne aflăm? Simţiţi acea undă fierbinte în piept, admirând răsăritul soarelui şi inspirând aerul curat al dimineţii?
Când ascultaţi muzică, mesaje, când nu conteniţi să admiraţi munţii, pădurile, apele, florile, păsările, cerul şi pământul.
Aceasta este Iubirea! Dragostea este formată din tot ce cuprinde universul creaţiei. Mantaua care ne fereşte de răutatea şi urâţenia lumii. Iubirea e o decoraţie pe pieptul mantalei. Şi străluceşte în nemurire. Nimic şi nimeni nu-i va lua lumina deoarece nimeni nu-l poate învinge pe Dumnezeu! Mesajul de pace intre oameni.
Nu mai vrem războaie, sărăcie, boli, crime, ură, răutate, egoism, minciună, distrugere, violenţă!
Dorim pace, iubire..lumină. O lume magică de basm aşa cum a sădit-o Creatorul. Nu haos. Arta şi cei care o practică sub diverse forme s-au născut din dorinţa divinităţii de a ne dărui o lume mai bună, de a ne învăţa să fim copii indiferent de vârstă, culoarea pielii, naţionalitate. Nu contează. Suntem uniţi prin fibrele spirituale ale Universului. Când însămânţezi o grădină, vor creşte flori diferite, dar indiferent de veşmântul lor, ele sunt surori! Copacii nu seamănă intre ei, dar sunt fraţi. Apele, animalele, oamenii..totul este DIVIN. Să nu uităm, să ne iubim, să ne respectăm, să împrăştiem lumină, pace! Un zâmbet e o rază de soare. O vorbă trebuie să fie alinarea durerii si suferinţei! Un bănuţ în mâna nevoiaşului..o pâine pe masa sărăciei. Alungarea întunericului să facă loc luminii iubirii!
We are the world.
Nu putem aştepta nimic de la guverne, politicieni mărunţi şi meschini! Schimbarea spre mai bine pleacă din adâncurile conştiinţei fiecăruia dintre noi. Nu putem aştepta de la alţii. Nu vom primi nimic, fără a dărui iubire. Oameni dragi, este timpul să ne trezim la realitate! Noi suntem puterea lumii. Nu „ei”. Dumnezeu ne dă..dar nu ne bagă şi in valiză.
Dumnezeu nu primeşte şpagă pentru a oferi un loc mai călduţ in viaţă.
Constantin Camelia
2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu