O noapte de vis

Camera era plină de cadouri despachetate. Răsuflă uşurată. Mai rămăsese unul singur, cu hârtie aurie şi fundă roşie. Nu era mare pachetul. Desfăcu panglica. Înăuntru era o mânuşă albă cu strasuri. Nu înţelegea de unde o primise sau de la cine. Pietricelele aruncau sclipiri jucăuşe, reflectau lumina becurilor. Îi căută perechea...nu era.
Doar una. Ciudat. O puse pe mână. Se făcu întuneric. Oh.. nu acum...o pană de curent. Lumina se aprinse brusc.
Rămase înmărmurită. Era un vis…
Un bar? O încăpere mare, iluminată difuz, cu lume pestriţă. Bărbaţi în smochinguri negre şi femei elegante cu toalete incitante.
Orchestra cânta o melodie de jazz, ca o tânguire de dor. Oamenii treceau pe lângă ea însă nu o observa nimeni.
Ce se întâmpla? Atunci a văzut ca purta mânuşi lungi, cu nuanţe argintii strălucitoare, ce-i treceau de cot, rochia de aceeaşi culoare se mula unduios pe trupul ei. Părul lung se revărsa, despletit, pe umeri.
Uşa se deschise, introducând o rafala de aer proaspăt. Un grup de bărbaţi, în costume impecabil croite îşi făcură apariţia, atrăgând privirile. Cei din jur îi masurau cu teama şi respect.
Era banda lui "Ghetre Albe". În haine, alb imaculat, cu dungi negre subţiri şi pălărie, el intră salutându-l pe patronul barului care personal îi luă paltonul, serviabil. Îi conduse la separeul cel mai slab luminat din toată încăperea.
Dorea discreţie si intimitate. Nu-i putea vedea în totalitate faţa dar observă părul brunet, ivit de sub pălărie şi ochelarii negri.
Reflectorul se focaliză pe ea. Realiză că era pe scena, în faţa microfonului. Acordurile umpleau camera, ea începu să cânte un blues lent. Vocea sa încînta auzul oaspeţilor. Nu-i venea să creadă...
Bărbatul îşi scoase ochelarii şi pălăria. O privea fix. Frisoane de emoţie ii străbăteau trupul. Nu-l distingea din cauza penumbrei. Când numărul ei se termină, coborâ de pe scena. Contextul i se părea firesc.
"Ghetre Albe" făcu un semn şi orchestra abordă ritmuri uşoare, insinuante. Se ridică de la masă, îndreptându-se spre ea. Femeia încetă, o clipă, să respire când se opri in faţa ei. Îi văzu ochii cafenii, magnetici.
Îi înconjură talia subţire cu braţul, ritmul îi purta în acorduri senzuale, picurate  în fiinţa ei ca o băutură fierbinte...
O copleşea imbrăţişarea tipului. Cu obrazul lipit de al ei o conducea pe ringul de dans.
Bărbatul nu scotea nici o vorbă dar apropierea intimă, cântecul…sugerau mai mult decât zeci de cuvinte.
Palma lui poposi pe coapsa ei ivită prin despicătura rochiei…pirueta o ameţi complet când o aplecă pe spate, atingându-i uşor pielea gâtului cu buzele.
Tangoul...indecent şi pasional...dulce-amărui, amestec de erotism…eleganţă, mişcări senzuale si rafinament, învăluite în romantism nostalgic.
Ce-şi putea dori mai mult o femeie, în noaptea trecerii dintre ani?
Îi zări privirea, ştia că soarta ei era pecetluită!
Amestec de pericol, dulci promisiuni de încântare…
Înţelese, că forţa lui consta în personalitate, caracter şi limbajul mişcărilor. Îl strânse în braţe, se lăsa condusa de cel care îi mângâia abia simţit spatele dezgolit de croiala rochiei dar şi sufletul. Faţa lui era atât de aproape de a ei, îi simţea răsuflarea caldă.
Dansa dumnezeieşte. Nici un gest de-al lui nu era de prisos. Dacă cineva ar fi luat temperatura camerei, ar fi explodat barometrul. Trăia clipe unice. O cuprinse o moleşeală dulce, aroma parfumului masculin îi îmbăta narile...
El era captivat, în aceeaşi măsură de frumuseţea şi eleganţa femeii abandonată în îmbrătişarea lui înflăcărată. Îl fermecau feminitatea şi uşurinţa cu care se adapta dansului.
Timiditate şi sexualitate mascată….abandonare şi împotrivire... capitulare şi dorinţă.
O sărută si restul lumii  dispăru....erau doar ei ...
Târziu în noapte, se contopiră în ritualul dragostei...îmbinări de suspine, murmurul unei iubiri mult aşteptate.
Vortex de sentimente şi trăiri. Abandon dulce, firesc...vis şi realitate....destin si nemurire...predestinare şi liber arbitru.. Revelionul…o poveste plină de neprevăzut şi pasiuni mistuitoare.
Sublim!

Camelia Constantin
2010