Proză--Camelia Constantin

Motto

Spiritul! Vârful piramidei fiinţei umane...frontiera dintre om şi Dumnezeu.. puntea de legătură a revelaţiei cu Divinul, dincolo de înţelegerea materiei.
Camelia Constantin

miercuri, 19 septembrie 2012

Umbra




În zări nepătrunse  
În colţuri ascunse  
Un suflet se frânge  
Durerea îşi plânge.  
 
Cum să te găsesc  
Umbra să-ţi zăresc  
Zâmbetu-ţi curat  
De soare lăsat?  
 
Trei mari ursitori  
Din tainice zări  
Ţi-au urat mărire  
Faimă, har, iubire  
 
Cea de-a patra însă  
Doar inimă plânsă  
Zori întunecate  
De lacrimi uitate.  
 
Sunt şapte orhidee  
Zălog să îţi să steie  
Izvor cu apă rece  
Bei şi doru-ţi trece.  
 
În murmur de şoapte  
Eşti strigăt în noapte  
Căldura din soare,  
Şi-a serii răcoare  
 
Vibraţie-n speranţă  
Vers cu rezonanţă  
Destin şi-mplinire  
Neant şi nemurire.  
 
Camelia C  
2010  
 
 

duminică, 2 septembrie 2012

Până când ?

Am uitat..să ne cunoaştem! Pe noi, pe ceilalţi.
Am uitat, că existăm, respirăm, ca avem identitatea unui, Unic, ADN.
Am uitat…să ne recunoaştem valoarea şi amprenta misiunii.
Când şi de ce?
Când, am uitat că acest târâm, ne-a fost oferit necondiţionat, fără acte adiţionale sau contracte false?
De ce, ne-am pierdut în lucruri nesemnificative, care ne consuma timpul si aşa limitat?
De ce, ne ascundem după fantasme sau vorbe pierdute în colbul nehotărârilor noastre?
Unde?
Unde, ne sunt aspiraţiile gândurilor transmise de cei, ce ne-au oferit şansa, să jucăm magistral rolul vieţii noastre…singurul!
Unde am pierdut busola curajului, de a ne asuma acţiunile, drumul drept?
Până când?
Până vom prelua frâiele sortii în propriile mâini, fără ajutorul vizitiului.
Nimic nu-i ceea ce pare. Trăim intr-o lume iluzorie, confuză, bruiată de interferenţe nedesluşite, străine de planul încredinţat.
E clar?
Nu!
Ce poate fii clar, într-o dimensiune dezbinată de trăiri nesigure, sumbre, scăldate in mocirla intereselor mărunte ca praful scuturat de pe încălţările marilor profeţi?
O treaptă…două…încă una…
Pe ce traiectorie?
Coborând în hăul inconştientei faptelor neasumate sau urcând zidul creaţiei, piatră cu piatră, încet, dar sigur?
Piatră cu piatră, temelia piramidei…cu condiţia să nu priveşti în jos..te va atrage forţa nesiguranţei propriilor aspiraţii, capcanele neputinţei de a trece dincolo de dorinţele lumii în care trăieşti.
 Am uitat… sa fim liberi!
Pâna când?

Camelia Constantin
septembrie 2012

Mister

                                                
    Să ne învăluim în mister, indiferent de suntem femei sau bărbaţi. Nu lăsaţi totul la iveală! Faceţi loc semnului de întrebare şi cei de langa noi  nu se  vor plictisi.
Reinventând-ne, le oferim celorlalţi şansa, să ne recunoască valoarea. Fără modestie şi apreciere faţă de semeni nu suntem nimic. Ce poate fi mai incitant decât o femeie cu chipul ascuns sub voaletă, trecând unduios, lăsând in urma ei parfum de taine dulci-amărui?
Nu povesti totul despre tine, încearcă sa te eschivezi uşor, în pas de vals. Zâmbeşte enigmatic şi alunecă printre oameni ca un vis, ca o adiere uşoară de vânt.
Te surprinde, plăcut, bărbatul care nu te copleşeşte agresiv cu atenţii, iţi zâmbeşte şăgalnic în colţul buzelor, te atinge abia perceptibil când te ajută să cobori din autoturism sau iţi vorbeşte calm, cu voce profundă, masculină, povestindu-ti diverse lucruri captivante. Rămâi fascinată de croiala impecabilă a costumului, de pălăria ce-i oferă prestanţă, mersul elastic şi ţinuta distinsă, gesturile elegante, vorba cumpătată. Îţi oferă braţul, accepţi invitaţia lui, măgulită.
Să facem loc semnului exclamării. E rândul lui. Să ne oferim iubire, respect, apreciere, umor…mister. Picurăm pasiune, asezonăm cu şoapte calde, ne pierdem in lumi necunoscute….
Priviţi la doamna cu voaletă şi bărbatul cu pălărie! Îşi împletesc degetele, scăldându-şi privirile unul in ochii celuilalt…pleacă împreună pe cărările neştiute, ale vieţii. El o cuprinde protector după umeri…se pierd în clipele vremurilor… 
Nu-i aşa...că tu cunoşteai aceste mici trucuri ?

Camelia Constantin
2012

Etichete

dans (1) mjj (1)