Surprize

Cerul îşi cernea des, fulgii de nea. Jucăuşi, se aşterneau moale pe covorul gros de zăpadă imaculată. O feerie în alb. Piticii coloraţi, renii de piatră, erau pete de culoare în imensitatea de omăt ... nasul omului de zăpadă ... morcovul portocaliu.  

Stătea la fereastră cu nasul lipit de geam. Respiraţia caldă, aburea sticla rece. Pregătirile pentru Crăciun erau terminate, casa împodobită de sărbătoare, lucea de curăţenie. Aroma de prăjituri, scorţişoară şi vanilie umplea locuinţa. Sărbătorile de iarna erau preferatele ei, din copilărie. Adora să împodobească bradul, luminiţele clipeau ca nişte licurici, armonia anotimpului îmbinată cu colindele ... o atmosferă plină de vrajă ...  

Surorile ei erau diferite ca fire şi personalitate dar în privinţa sărbătorilor sau petrecerilor aveau multe lucruri in comun. În acel an, din păcate nu puteau să se întâlnească la trecerea dintre ani. Toată ziua ninsese cu fulgi mari. Se anunţase la toate posturile că circulaţia era blocată, aeroporturile închise. Dar au promis că vor ajunge până la Revelion. Era izolată. Casa arăta superb. Nu era grandioasă, o vilă mică, dotată corespunzător. O aranjase după propriul gust, o părticica din sufletul şi personalitatea ei stăteau întipărite în amenajarea arhitecturii şi designului.  

Era timpul, să se ocupe de aspectul ei fizic. Frank trebuia să sosească, ea nu era gata. Se relaxă o oră în cada plină cu apă si spumant parfumat. Îşi alesese o rochie simplă, rafinată. Sexy. Tivul era deasupra genunchiului, materialul fin, moale, cădea perfect pe silueta armonioasă, suplă. Părul ca abanosul, îi atingea umerii. Aplicase un machiaj uşor. Încălţă pantofii cu toc înalt, se privi mulţumită în oglindă. Îşi umezi buzele în vinul rubiniu. Privi la ceas.  

Uşor, întunericul se infiltra în casă. Instalaţia de pom clipea, dădea încăperii un aer intim. A aprins lumânările de pe masa aranjată pentru două persoane. Aruncă o ultimă privire, trecând in revistă camera. Se declară mulţumită.  

Vântul începea sa bată cu putere, viscolind zăpada. Vuietul arunca omătul în ferestre. Vremea de basm se transformase într-o căţea turbată. Nu-i plăcea iarna.  

Se aşeză pe canapea. Muzica de saxofon îi învăluia trupul. Îi inducea o stare de mister şi relaxare.  

Noaptea se instalase, nu şi-a dat seama când a aţipit. A trezit-o pendula.. Ora 22, nici urmă de Frank. Băutura din sticlă scădea simţitor. O furase somnul ...  

Soneria de la uşă ţipa strident. Musafirul nerăbdător, părea că-şi uitase degetul apăsat pe buton.  

-Imediat..imediat! soneria se încăpăţâna, să sune ca o sirenă..  

-La naiba, mi-ai spart timpanul, deschise grăbită. În sfârş ...  

Vorbele au rămas nerostite..arătarea proţăpită la uşa ei, era o statuie albă ori omul de zăpadă din curtea casei a prins viaţă ...  

-FFF..rank???  

-Fantoma lui! şopti tremurat, arătarea.  

Dezmeticită, îl invită înăuntru. Omul, înfofolit, cu căciula trasă bine pe cap,cu gulerul paltonului ridicat, a rămas in hol. Zăpada îngheţase pe haină, în contact cu căldura din locuinţă, începuse să se scurgă pe podeaua din marmură. A scos din buzunarul de la piept actele şi i-le înmână lui Shan.  

Glumea cu ea..  

-Nu ştiam că oamenii de zăpadă se legitimează. OK, să ne jucam, cu toate că ai întârziat! Am băut juma' din sticla de vin..  

Ochii i-se măriră, citind numele din acte ... se retrase câţiva paşi.  

-Eşti un hoţ? Chem poliţia! Am armă, să ştii!  

-Linişteşte-te, actele sunt reale. Îmi cer scuze pentru deranj, m-am rătăcit de restul însoţitorilor mei. Casa ta a a fost prima, apărută în cale, dezbrăca paltonul şi-şi scoase căciula.  

-E o gluma pusă la cale de Frank, nu-i aşa? mormăi, privind înlemnită la bărbatul apărut de nicăieri.  

-Frank pe care îl cunosc eu, este mic, gras, chel ... un tip foarte serios..nu face surprize. Cred că nu vorbim de aceeaşi persoană, nu-i aşa? zâmbi larg. Sper, că nu te-am speriat prea tare, dar până nu stă viscolul, nu pot pleca nicăieri.  

-A..ctele sunt reale? Eşti chiar ...  

-Da, sunt chiar ... .vorbi calm. Pot rămâne aici, te rog?  

Shan îl studie, amuţită ... Nu era înalt, nici mic de statură cum spuneau unii. Un tip plăcut, arătos, mirosea grozav... Black Orchid.  

-N-aş vrea, să par obraznic, dar sunt îngheţat. Pot face o baie fierbinte?  

-Nu ştiam că oamenii de zăpada fac baie..  

-Sunt norocos, am nimerit o persoană cu simţul umorului!  

- ... vinul este vinovat.. Dacă actele sunt autentice, atunci eşti norocos!  

-Hm ... discutabil.. vorbea încet.  

Vocea lui părea mai groasă, decât ştia ea.  

Era încă sceptică, însă organismul ei nu simţea nici un pericol.  

-Poţi merge la baie, dacă doreşti. Hainele ude le poţi pune în coşul de rufe.  

Tipul îsi duse mâna la inimă, în semn de mulţumire.  

-Îţi râmân recunoscător!  

-Da ... mai vedem ...  

Musafirul neaşteptat, intră în baie. Auzi apa curgând. Shan nu ştia cum să reacţioneze. A luat telefonul, încercând să formeze un număr. Mâinile îi tremurau, aproape scăpă receptorul..Comunicaţia era întreruptă, nu putea lua legătura cu nimeni. Încercă telefonul mobil, suna ocupat ... Renunţă.  

În Ajunul Crăciunului îi apăruse în prag, un V.I.P.. nu oricare. Cea mai vedetă dintre vedete, cum se exprima fiul cel mic al surorii sale. Nu reuşea, să-şi adune gândurile. Tremura. Masa arăta intim, decorată, lumânările se topiseră la jumătate. Aprinse altele noi. I-se făcea frig, deşi temperatura din casă era plăcută. Înteţi focul din şemineu şi intră în bucătărie. Îi era foame. Dacă Frank nu sosise, măcar nu mânca singură. Se simţea stângace, parcă avea mâinile pe dos. Friptura era în cuptor. Salata, aperitivele, aranjate pe masa din living. Presimţea, că orele ce vor urma, vor fi complet diferite de ce trăise în trecut. Se afla în bucătărie, aranja friptura pe platou, când el îşi făcu simţită prezenţa. Purta doar un prosop în jurul şoldurilor, altul pe cap.  

-Îmi cer scuze, nu am găsit îmbrăcăminte masculină în baie. Crezi, că mă poţi ajuta cu o pijama sau ceva asemănător?  

Shan roşi, recunoştea că tipul arăta bine. Nu era slab, ca în anii tinereţii. Se apropia de patruzeci de ani, vârsta îi împlinise trupul, ii maturizase trăsăturile. Desigur, făcea exerciţii, doar era un dansator renumit. Părul negru, proaspăt spălat, era ud. Nu părea stânjenit dar cu siguranţă vorbele lui dădeau de înţeles, că nu-şi dorea, să se afle în acea postură.  

Totuşi..emana o atracţie discretă, cum stătea cu umărul lipit de tocul uşii. Era masculin, sexy, fără a părea agresiv. Rafinat.  

-Poate, ceva din lucrurile lui Frank.  

-Îţi rămân recunoscător! zâmbi discret. Îhmm..ce aromă minunată ...  

Shan reuşi să găsească o cămaşă albastră în carouri şi blugi.  

-Sper, că te descurci cu astea.  

Îmbrăcat în hainele date de ea, arăta ... de-al casei. Suflecase mânecile cămăşii, culoarea îi venea bine, contrasta cu părul brunet. Pantalonii erau cam strâmţi, Frank era mai slab.  

-Moş Crăciun a dorit sa ajung aici, probabil. Ai o casă foarte frumoasă.. te reprezintă.  

Shan zâmbi, încurcată.  

-Serios! Nu încerc să te agăţ.  

-Mai bine mâncăm, îmi este foame. Vinul îşi face de cap în stomacul meu.. şi nu numai.  

-De ce eşti singură în noaptea de Ajun? o urmă în bucătărie.  

-Din acelaşi motiv, ca tine.  

-Adică, te-ai rătăcit ?  

Avea umor, tipul.  

-Viscolul. Iarna e o vrăjitoare nesuferită. Mi-a stricat toate planurile.  

-Sper, să nu te plictiseşti prea tare cu mine!  

-Nu mă refeream la tine ...  

-Poţi să-mi rosteşti numele ... sau spune-mi Frank, dacă te simţi mai bine.  

-Nu eşti Frank!  

-Ok, spune-mi cum vrei.  

-Mister?  

El râdea.  

-Nu mi-a zis nimeni, aşa.  

-Daca te-aş numi oficial, m-aş simţi stingherită.  

-Nu ai avea motiv, dar..e OK.. Sper ...  

Nu avea nimic din aerul unei vedete. Se purta firesc, avea mult farmec. Începea să se relaxeze în prezenţa lui. Se oferi, să o ajute în bucătărie.  

-Nu se poate! Tu? La bucătărie?  

-Da ce nu? Pregătesc masa pentru copii mei.  

-Nu pot, să cred! se aşeză, ajutată de el.  

Un tip binecrescut, educat.  

-Nu-i mare lucru. Sunt un om obişnuit.  

-Cam mult spus.  

Mister ridică din sprâncene:  

-Adică?  

-Un om obişnuit, nu putea ajunge acolo.. sus, în vârful piramidei.  

- Mulţumesc, sper că e o apreciere, o privi deschis  

- O realitate. E timpul să mâncăm! a vrut, să taie friptura.  

El i-a făcut semn, să nu se ridice.  

-Măcar atât să fac, pentru ospitalitatea ta.  

Shan era uimită de uşurinţa cu care el îndeplinea lucruri simple, de rutină. Tăia tacticos friptura, aşezând-o pe farfurii.  

-Mă priveşti ca pe o ciudăţenie.  

-Nu..nu, scuza-mă! Nu mi te închipuiam, făcând lucruri de genul ăsta..  

-Ştii, unii cred că nu mănânc sau că mă hrănesc doar cu aer, că sunt extraterestru ... aiureli ...  

Devenise serios.  

-Prostii. Mulţi cred, ce li-se spune.  

-Tu, nu? o privi atent.  

-Absolut deloc. N-am timp să citesc ziare.  

Tipul părea că se relaxează, era important pentru el să fie perceput aşa cum era în realitate.  

***  

Discuţiile se legau uşor, atmosfera se destindea, iar el povestea întâmplări amuzante. O făcea sa râdă. Îi plăceau oamenii care ştiau să glumească.  

Muzica, lumina difuză a lumânărilor, beculeţele pomului, persoana specială în prezenţa căreia-şi petrecea Ajunul Crăciunului, făcea ca totul să devină familiar ... plin de căldură.  

-Mă bucur, că viscolul mi-a îndreptat paşii la o casă cu reni în gradina şi o gazdă plină de farmec! toastă bărbatul, ridicând paharul.  

-Înca am senzaţia, că e un scenariu de film ... Încântată de cunoştinţă!  

-Găteşti minunat, mâncarea e grozavă.  

-Nu ţii regim?  

- Într-o seară specială, nu!  

Se priveau pe deasupra paharelor, sorbind din vin.  

Crăciunul era cea mai frumoasă sărbătoare din tot anul. Ea aştepta cu nerăbdare, petrecea cu familia şi prietenii.. acum, destinul a vrut altceva ... i-a pregătit o întâlnire pe cât de neaşteptată, pe atât de stranie. Bărbatul apărut în casa ei, pe o vreme vitregă, era o persoana pe care nici nu se gândise, că o va întâlni vreodată. Îl plăcea, aprecia creaţiile lui, dar nu dăduse importanţă persoanei, în mod special. Bărbatul prezent la masa ei în seara de Ajun, emana un farmec aparte, discret, incitant. Nu-şi putea explica desluşit, de unde izvora atractivitatea lui. Ceva ...  

Viscolul furios vuia sălbatic, spulberând zăpada. Căldura livingului îi dădea siguranţă. Avea un sentiment de euforie, privind focul şemineului, prin lichidul roşu din pahar. Toropeala dulce o învăluia ... plutea. Închise ochii.  

-Dansezi?  

Auzi vocea profundă, voalată.  

Se dezmetici greu. Se simţea ca o pisică răsfăţată la gura sobei. Câteva secunde n-a reacţionat. Auzea în surdină melodia lentă, cu acorduri insinuante.  

El era în picioare lângă scaunul ei, aşteptând. Shan îi cuprinse degetele lungi, ridicându-se încet. Mâncarea, vinul, focul trosnind sau pur şi simplu prezenţa masculină îi crea acel sentiment de dej" -vu ...  

Mister ii cuprinse talia, alunecau pe ritmurile lente, tensionate ale duetului saxofon-pian. Adora jazz-ul. El dansa într-o manieră atât de fină ... nu-şi dădea seama că bărbatul conduce mişcările ei. Parfumul lui era puternic dar discret în acelaşi timp.. trupul lui se armoniza atât de bine cu al ei. Se completau.  

Brusc, s-a făcut linişte ... s-a întrerupt curentul. Numai flăcările focului luminau încăperea.  

Erau lipiţi, îi simţea respiraţia pe tâmplă ...  

-Asta lipsea.. vorbi în şoaptă, Shan.  

O privi, zâmbind aproape de faţa ei:  

-În orice intâmplare, există lucruri bune..  

--şi lucruri mai puţin bune, îl completă.  

-.. şi lucruri foarte bune! surâse tachinând-o. Cred că n-am avut un Crăciun magic şi liniştit ca acesta.. niciodată. Este un flux de energii pozitive, aici.  

-Mai puţin curentul electric  

-Atunci, să remediem situaţia!  

-Generatorul de avarie este în magazie. Trebuie traversată curtea.Dificil, stratul de zăpadă este destul de mare.  

-Îhmm, îmi plac bataile cu bulgări..  

-Nu pe vremea asta nesuferită!  

-Să luăm partea bună a lucrurilor. Mai întâi, haine de avarie, râdea amuzat.  

Îi insufla o stare de bună dispoziţie.  

-Sau putem sta pe întuneric..colţul gurii lui se ridica într-un surâs jucăuş.  

Înfofoliţi, au ieşit în curte. O rafală de vânt îi izbi, aruncându-le zăpada în faţă. O prinse de mână, înaintând greu pe aleea plină de omăt.  

Dacă lua partea bună a lucrurilor, peisajul era mirific.. pentru ea care detesta anotimpul rece, catastrofal.  

Au deschis generatorul, s-au grăbit să ajungă la căldura plăcuta din casă. Pe neaşteptate, o răsturnă în zăpadă. O rostogoli până arăta ca un ghemotoc din vată de zahăr.  

Shan, luată prin surprindere, n-a reacţionat pe moment, dar ambiţionată îl prinse de umeri şi-l răsturnă cu faţa-n jos. Îl frecă pe obraz cu zăpadă ... el râdea copios. Situaţia devenea hilară, el inversă rolurile ... o trânti cu faţa-n sus, acoperind-o cu trupul său. Ea se zbătea, Mister râdea cu hohote, se tăvălea cu ea prin covorul moale de nea.  

-Tuu..dă-mi drumul !  

Bărbatul o eliberă, îl bombardă cu bulgări.  

-Aşa deci.. asta este răsplata, pentru că m-am îndurat şi te-am lăsat să scapi ... bineee.  

O alerga, îi era greu să înainteze. S-a prăbuşit cu el deasupra ei. Râdea încrezut, de sub glugă, doar dantura alba se distingea puţin..  

- Mi-e frig ...  

-Ok, nu vreau sa răceşti, fuga lângă foc.. cine ajunge primul..  

Bineînţeles că el era mai rapid, ea s-a împiedicat, a căzut, dar s-a simţit înşfăcata pe sus. A luat-o pe braţe şi au intrat în casă.  

***  

-Ai stropi de apă pe faţă, s-au topit fulgii de nea, îşi trecu degetele peste obrajii roşii. Arăta ca o fetiţă după o plimbare cu sania, prin ger. Pielea era proaspăta, curată, fără machiaj ... frumoasă. Îi plăcea feminitatea ei, modul cum abordase întâlnirea fulger cu o vedetă ivită în viaţa ei, în seara de Ajun.  

Expresia lui devenise gânditoare, linia dintre sprâncene se accentuase, de la încruntare.  

-S-a întâmplat ceva?  

Clătină negativ, din cap.  

-Clipele mele de linişte sunt atât de rare ... îmi place, aici!  

Se aşeză turceşte, pe blana de tigru din faţa şemineului, privind fix focul. Flăcările se reflectau în ochii lui. S-a lăsat tăcerea.. doi străini aflaţi intr-o conjunctură stranie..  

-Ştii, nimic nu este întâmplător în viaţă. Probabil că întâlnirea noastră a fost prevăzuta ... undeva ...  

Glasul suna diferit, meditativ, melancolic.  

-Cine se aştepta, ca cea mai mare vedeta din câte a cunoscut lumea, să fie la mine acasă, glumi Shan.  

-Nu..nu..te rog.. nu mă considera vedetă! Vreau să fiu prieten, un om ca toţi ceilalţi ... e important ! Vino, lângă mine, te rog!  

Vorbele lui au atins o coarda sensibilă din inima ei..  

-La o adică, nu e uşor să fii mereu în atenţia tuturor sau să ştii că majoritatea doreşte doar banii tăi.  

A întors rapid capul spre ea.  

-Înţelegi acest lucru, nu-i aşa? Ai punctat un capitol dureros din viaţa mea!  

-Nu-i greu de observat. Mereu au existat căpuşe care au trăit din munca celorlalţi ... nimic nou. Aduc plăcinta, vom mânca lângă foc. Îmi plac dulciurile!  

Încerca să destindă atmosfera.  

-Şi mie. Mama ne făcea mereu turtă dulce cu scorţişoară, preferata mea.  

-Am turtă dulce, dacă doreşti..  

-Serios? se măriră ochii lui..  

Părea un băiat rătăcit într-o lume straină..expresia de entuziasm amestecată cu mirare de pe faţa lui în acele clipe, cerea ... sărutări..  

“Stai cuminte, fetiţo!”o mustra conştiinţa.  

Shan intră in bucătărie, se întoarse cu două platouri de plăcintă, dulciuri şi turtă dulce. Mister aşezase tava cu paharele şi vinul, jos pe podea.  

-Eşti plină de surprize ... muşcă pofticios o bucată de turtă, o savura cu ochii închişi.  

Tipul era, cu siguranţă, atrăgător. Privindu-i gura cu buze pline, simţi un gol în stomac.. nu era vorba de foame. Bărbatul emana un farmec puternic, nativ, ca un sirop gros de zahăr ars..  

-Delicios, tu le-ai gătit?  

Ea aprobă, în timp ce se aşeza jos, pe blana groasă. El i-a oferit o bezea, buzele ei i-au atins vârful degetelor..  

Avea sentimentul că timpul stă în loc.  

-Crăciun fericit, toastă Shan.  

-E foarte reuşit, Crăciunul meu. Mă simt ca acasă.  

-Şi eu..  

El râdea.  

Clipele treceau repede, se uitau pe albumele cu poze, amuzându-se, depănând amintiri.Shan se simţea bine în prezenţa lui, nici el nu era străin de sentimentele ei. Parcă se cunoşteau dintotdeauna.  

-Vrei să bei cafea?  

-Cu condiţia să o pregătesc eu! ridica el doua degete, ca la şcoala. Sunt expert.  

-Ok.  

Când s-a întors cu cafeaua, Shan adormise pe blana de tigru din fata şemineului, cu mâinile sub tâmpla dreaptă. Avea timp să o studieze in voie. Flăcările focului formau umbre şi lumini pe rochia ei, subliniindu-i linia trupului. Era o femeie frumoasă, acum părea o fetita adormită după o joacă în zăpadă. Probabil visa, gemea în somn. Bărbatul surâse. O înveli, ea se mişcă uşor.Telefonul mobil suna. Îl luă şi trecu în bucătărie, conexiunea era slabă, dar recunoscu vocea unui om din stafful său. Era îngrijorat, l-a liniştit, au discutat puţin. Interlocutorul său dorea, să ştie locaţia.  

-La o pensiune, sunt în regulă.  

-Pensiune ? Isuse, nu e un loc sigur pentru tine.  

-Sam, nu te mai aud. Te anunţ eu, să vii, când se deblochează traficul.  

-Asta va dura trei zile..  

-Mă descurc.. nu te mai aud, Sam.  

Închise, nu avea chef să dea prea multe explicaţii. Trei zile de linişte, departe de lumea dezlănţuită, într-o companie plăcuta. O perspectiva rară.  

S-a întors în living, Shan nu se trezise. Se culcă lângă ea, studiindu-i trăsăturile fine. I-a înlăturat şuviţa subţire de pe tâmplă ... ea s-a trezit, în faţa unor ochi mari, cafenii, profunzi. Somnoroasă, strânse pledul la piept.  

-Cafeaua este gata.  

-Îmi cer scuze, am adormit!  

-A fost o plăcere să-ţi veghez somnul.. gemeai aşa frumos.  

-Ba nu gemeam!  

Se amuza pe seama ei. Totul era reconfortant acolo...femeia, casa, mâncarea, atmosfera ... .  

-Crăiasa gheţurilor îşi face de cap. Nu se mai opreşte viscolul! se bosumflă nemulţumită.  

-Am înţeles că peste trei zile se deblochează traficul. Important este, să se oprească vântul. Oamenii mei pot veni cu elicopterul să mă pescuiască.  

-Nimic ostentativ. În fiecare zi la porţile curţilor din cartier aşteaptă un elicopter..  

Remarca era ironica dar pragmatică.  

-Ai dreptate. Voi aştepta, să vină cu trotineta, să mă ia. Se priviră un moment, izbucnind în râs.  

-Ştii ... credeam că eşti mai retras. Mi-am dat seama că-ti iubeşti fanii, ai făcut multe opere de caritate, însă te simţeam restrictiv, oarecum distant, intr-o carapace protectoare. Se pare că m-am înşelat.  

-Nu eşti singura. Alţii au depăşit cu mult limitele realităţii. Nu vor să accepte, că sunt un om în carne şi oase, două mâini, două picioare, nas, urechi ... sentimente.  

-Nu vor accepta niciodată, ca eşti mai presus de ei sau mai bun. Trebuie să recunoşti, că suntem o naţie rasistă şi expansionistă.  

-Nu mi-a fost niciodată ruşine de statutul meu.  

-Ironia sorţii este că, unii nu te recunosc pentru că se cred superiori, alţii cred ca i-ai renegat. O gogomănie.  

-Tu..eşti convinsă, ca ce am relatat despre problemele mele, este pură realitate?  

-Aşa am concluzionat!  

El ii cuprinse mâinile, le sărută apăsat.  

-Iti mulţumesc. Am nevoie de mai mulţi oameni ca tine în viaţa mea. Prieteni sinceri, direcţi. Vrei să fim prieteni?  

O încurcau replicile lui rapide.  

-Ai nevoie de un designer de interioare? surâse.  

-Îmi doresc sinceritatea ... spiritul tău limpede.  

-Vorbeşti serios?  

-Bineînţeles. Nu arunc vorbe deşarte. Te rog! îi strânse mâinile.  

-Ok..cu plăcere. Dacă pot, să ajut cu ceva..  

- Să fii tu. Atât.  

Palmele lui mari, cu degete lungi, fine, adăposteau obrajii ei. Buzele sale au atins abia simţit vârful nasului şi coltul gurii. O îmbrăţişă strâns.  

-Înseamnă enorm, pentru mine!  

Ce putea răspunde? Lipită de trupul lui, îi înconjură timidă mijlocul. Îi transmitea linişte, împăcare, îi inspira încredere, tandreţe. În gând, îi mulţumea lui Moş Crăciun pentru seara surpriză. Tipul avea carismă, reuşea să se facă plăcut cu uşurinţa ... se simţea bine în braţele lui. Începeau să-i încolţească în minte fantezii. Să fie răsfăţată de el, dezmierdată. Începea, să le înţeleagă pe femeile, care leşinau sau plângeau la apariţia lui.  

Dansau, îşi odihnea tâmpla pe umărul lui, el ii mângâia părul.. nu putea specifica în ce moment i-a simţit răsuflarea pe bărbie..sărutul s-a născut firesc, lent ... persuasiv. Lipit de ea, îi transmitea căldura, îi fremăta stomacul. Tipul se pricepea al naibii de bine, să incite.  

Într-o noapte feerică, simţămintele erau pe măsura ... Mister, îi înclină uşor capul pe spate, să-şi uşureze accesul. O ameţea sărutul, buzele lui netede, puternice, cu gust de scorţişoară ... buze de turtă dulce..  

Jarul fierbinte nu ardea doar în şemineu, s-a născut şi-n trupurile îmbrătişate, dornice să se exploreze.  

-Shan ... a vorbit cu gura lipită de a ei, privind-o cu ochi pierduţi ...  

Nu era nevoie de cuvinte ... cu Frank nu trăise asemenea clipe, niciodată în cei trei ani de când se cunoşteau. A fost nevoie de o seară, să conştientizeze, că nu aduce anul ce poate să-ţi ofere o noapte de Ajun.  

-Nici măcar nu mi-am pus ghetele în geam, continuă gândul cu voce tare.  

Femeia-i cam dăduse peste cap stăpânirea de sine ... o săruta din nou, plin de pasiune, sentiment împărtăşit de ea.  

O culcă pe blana moale din faţa şemineului, respiraţia precipitată îi ridica pieptul. Îi mângâia chipul. Privirea lui aluneca pe corpul ei, în acelaşi timp cu degetele. O copleşea senzaţia că oasele se topesc ... pielea ardea sub plimbarea buzelor lui, pe harta trupului său.  

Telefonul lui suna strident. L-a ignorat, captivat de formele dulci ale femeii ... telefonul se încăpăţâna să sune .  

-Mister ... şopti ea.  

-Îhmmm?  

-Se vor îngrijora, îl strânse de braţ.  

Nemulţumit, răspunse:  

-Sam, am spus, că te sun eu! Am treabă.  

Nu ridica vocea. Vorbea calm, dar se simţea că nu-i convine intruziunea.  

-La mulţi ani şi vouă! Merry Christmas! Distracţie plăcută! Da, Sam, sunt foarte bine, se uită spre Shan, cum îşi aranja rochia. Îi atinse linia obrazului cu dosul degetelor. Te sun eu, ne-am înţeles, nu-i aşa? Noapte bună.  

A închis.  

-Scuză-mă..  

-Trebuia să răspunzi..  

Momentul lor s-a pierdut. Nu şi atmosfera dintre ei. Barbatul se lăsă pe spate, cu capul pe genunchii femeii.  

-Magia există pe pământ. Oamenii nu ştiu, să caute unde trebuie.  

-În multe cazuri.. vine singură.. in seara de Ajun, îl completă, jucându-se în părul lui aspru.  

Îşi împletiră degetele.  

-Cele mai frumoase întâmplări sunt cele neplănuite.. Misterul neprevăzutului ...  

-Filozofăm?  

-Nu. Constatăm.  

Râdeau.  

Orele se scurgeau repede, într-un târziu el adormi, cu capul pe picioarele ei.  

Constantin Camelia  

dec.2011