Proză--Camelia Constantin

Motto

Spiritul! Vârful piramidei fiinţei umane...frontiera dintre om şi Dumnezeu.. puntea de legătură a revelaţiei cu Divinul, dincolo de înţelegerea materiei.
Camelia Constantin

miercuri, 18 iulie 2012

Vibraţie


 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Universul înseamnă creaţie...creaţia dă viaţă...viaţa este vibraţie la nivel interacţional. Tot ce este mişcare în jurul nostru sau în fiinţa umană este pulsaţie. Fiecare, avem o amprentă unică. Ea ne defineşte ca structură şi ritm.  
Să absorbi parfumurile din natură, înseamnă să respiri emanaţia plantelor . O încântare. Bucuria dă naştere efectelor pozitive, cu reverberaţie mare de energii creatoare, infiltrându-se în mintea noastră. Entităţile energetice se divid, se contopesc în aura omului.  
Eşti obligat, să te îngrijeşti de gândurile şi dorinţele tale!  
Indiferent de aspiraţii, puterea gândului este cea mai mare taină a Absolutului. Viaţa este un teren de luptă, te constrânge, să iţi pui la punct o strategie inteligentă, pentru a putea trece mai uşor prin hătişul capcanelor şi negativismului! Este o artă, capacitatea de-a transforma destinul într-o sală de dans, alunecând în pas de vals cu dibăcie şi eleganţă de la un capăt la celalalt al existenţei.  
Prezent...trecut...viitor...ele vibrează în noi prin rezonanţa sunetului, infinitul de senzaţii atrăgând vibraţii asemănătoare. Ne apropie de persoane, locuri, întâmplări, conjuncturi compatibile cu tiparul şi matricea din care am fost plămădiţi.
Spiritul! Vârful piramidei fiinţei umane, frontiera dintre om şi Dumnezeu.. puntea de legătură a revelaţiei cu Divinul, dincolo de înţelegerea materiei.  
Iluminarea minţii, a sufletului, sunt necesare pentru a fi în armonie cu Creatorul. Temelia de la baza umanitaţii este Iubirea. Ea este diamantul ce străluceşte în mijlocul frământărilor, al tumultului din vibraţia atomului si ADN-ului uman.  
A sosit vremea schimbărilor. Să ne purificăm cu stropi de imaginaţie, să pătrundem în lumea virtuală a spontaneităţii copilăriei, să formăm contexte plăcute nouă şi celor din jurul nostru.  
Urcând pe scara valorilor, a artei naturale, evadăm din lumea în care convieţuim. Dorim o realitate armonioasă, luminoasă, bazată pe principii puternice şi calde.  
Nu egoism, ură şi distrugere!  
Daca ochii minţii ar fi mai dezvoltaţi, am vedea Viaţa, cum creşte...îşi deschide cupele...trăieşte...simte ...  
Copacii ştiu să asculte, să ne lipim urechea de scoarţa lor. Le vom simţi tremurul, ei ştiu toate secretele pământului de aceea forţele râului îi taie şi îi distrug.  
Sufletul este parte din trup şi spirit...dar spiritul este conştiinţa de sine a transcedentului, a unirii cu Dumnezeu. Inteligenţa sfântă trimite pe Terra mesageri ai binelui pentru a ne deschide canale energetice benefice cunoaşterii şi dezvoltării pe toate planurile existenţiale.  
Maica Tereza spunea ”Nu mă chemaţi la o conferinţa anti razboi..mai bine la una pro pace!” Înţelepte cuvinte!  
Cuvântul este arcuşul ce mângâie viorile din sufletele celor, care au inţeles mesajul extazului suprem al spiritualităţii nemuritoare.  
Să închidem ochii. Să simţim ritmul muzicii coordonat cu bătăile inimilor noastre.  
Să evadăm în lumea mirifică a undelor. Ele ne leagă ... ne anină de colţul stelelor ... ne dă aripi să zburăm spre lumea de nicăieri. Ne poartă pe valul transparent al viselor.  
Mii de vibraţii se răspândesc în eter, prin gânduri şi sentimente. Încolţesc în conştiinţe..se plimbă cu caruri lunare. Se leagănă în esenţa frumuseţii intime, emanând Fericire.  
Iubirea adevărată şi Adevărul iubirii...  
Asta ne-ai dăruit....  
 
Camelia Constantin  
 
2010 

Foame..



 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
În vremuri de restrişte  
De foame şi durere  
Văzând doar feţe triste  
Speranţa-i o părere.  
 
Speranţa, au zis unii,  
Că-i ultima ce piere  
Să facă loc minciunii,  
Că-i foame şi durere.  
 
Foame de incultură  
Prostie şi-ngâmfare  
O existenţă dură  
O crasă infatuare.  
 
E multă piele goală,  
Şi neuroni bolnavi  
O lume fără şcoală  
Cu bogătani trândavi.  
 
Străzi pline de gunoaie  
Cu gropi şi câini turbaţi  
Ape ce curg şuvoaie  
Şi oameni înfometaţi.  
 
Omule trudeşti-n van  
Pe un leu sau pe un ban,  
Hoţu-şi numără valuta  
Face sport cu "paraşuta".  
 
Că sarmaua-i la putere  
Şi votăm ca nişte cloşti  
Cu un mic şi coana bere  
Noi votăm ca nişte proşti!  
 
Din mare faci un mic,  
Din mic, un mic nimic  
Din nimic si mai mic  
Piticotule pitic,  
O „Elită” de nimic.  
 
Dacă politica-i o târfă, domnilor politicieni, de ce nu legalizaţi prostituţia?  
Doar aşa veţi intra şi domniile voastre în...legalitate!  
 
Camelia Constantin  
2011  
 

joi, 12 iulie 2012

Cândva...





         






















Crăiasa anotimpurilor, iarna, şi-a etalat colecţia veşmintelor de sezon. Mantaua albă de zăpadă acoperă pământul, care hibernează somnoros.  
Ninge, natura este în sărbătoare.  
Văzduhul îşi cerne perdeaua de nea. Fulgii jucăuşi se împletesc în părul femeii, priveşte fascinată cum se topesc, transformându-se în picuri mici de perle.  
Viscolul formează vârtejuri, spulberând omătul. Un castel dăltuit în gheaţă se conturează, maiestuos  
Natura se dezlănţuie, biciuirile furioase ale vântului lovesc obrajii.  
Frigul pătrunde prin straiele subţiri, bărbatul îi cuprinde mâna cu degete fierbinţi, sărutul născut din căldura iubirii îi cuprinde inima.  
Iarna pizmaşă, priveşte cu ochi răi, reci. Cui îi pasă? E invidioasă, în lumea ei încremenită nu va avea parte, niciodată, de flacăra ce arde fiinţa.  
O clipă de nemurire, atât de preţioasă.  
Femeia inspiră profund, aerul rece şi proaspăt îi inundă pieptul.  
Adierea sărutului îi mângâie tâmpla ... surâde.  
„Întoarce-te în lumea noastră! Nimic ... nimeni nu poate umple golul lăsat în urma ta.”  
Buzele îi ating creştetul capului, faţa ei se odihneşte în palmele lui.  
„Am încălcat promisiunea, nu trebuia! Nici o regulă nu poate reţine dragostea ... dorinţa. Te port in suflet şi-n gând, în trupul ostenit de aşteptare.”  
Uşor, urgia s-a potolit....o întindere de basm.  
„Priveşte spre înalturi, cu speranţa, că lumea va fi, aşa cum ai dorit.”  
În braţele iubirii, trăind minunata clipă de extaz sufletesc, a înţeles taina magiei .  
„Amândoi am reuşit, sa îmblânzim destinul.”  
Sublim amor ...  
„Aici este locul tău!”  
„E vremea!” se aude glasul...  
„Nu!”  
Clipele sunt nemiloase.  
Imaginea barbatului se estompează încet. Cu greu îi reţine vârful degetelor...se pierd în ceaţa timpului.  
"Întotdeauna voi fi lângă tine. Îţi voi mângâia suferinţele, voi îndulci dorinţele, îţi voi fi sprijin şi ajutor în tot ce-mi vei cere....pentru că eşti o parte din mine, din ce am lăsat moştenire acestei lumi"...  
Un legământ! Semnat din condeiul sacrificiului, cu cerneala suferinţei.  
„Undeva..cândva...vom fi uniţi cu nemurirea!”  
Constantin Camelia  
2010 

vineri, 6 iulie 2012

Naufragiu...

Picături se preling grăbite pe sticla geamului. Ochii privesc în depărtări, caută razele amintirilor pierdute, departe, în aburul uitării. Fulgere se împletesc dezlănţuite în dansul furtunii ... zbucium de vorbe pierdute în norii mohorâţi.  
Ochii ploii, goi şi tulburi, scaldă privirea zilei în îmbrătişarea valurilor învolburate, agitate de glasul tunetului.  
Mareea sentimentelor se înalţă şi atinge cu buze umede, sărutul ploii, loveşte cu putere ţărmul de stânci, încearcă să dărâme nepăsarea de piatră  
Undeva, corabia pluteşte în derivă, lovită de furia naturii. Priveşti împietrit prin geamul rotund puntea scăldată în apă ... catargul se rupe neputincios, lovit de valuri ...  
Departe de lume, lupţi cu stihiile, capcanele subconştientului, piedici in călătoria spre lumi necunoscute, unde ajunge doar urma gândului. Lovitura puternică a răsturnat vasul, apa te-a înghiţit lacomă. Înoţi ... înoţi, nimic nu te poate opri, să ajungi la marginea oceanului de iluzii deşarte, să evadezi în lumea speranţelor, a viselor realizabile sau a fanteziilor si dorinţelor.  
Stropii cad reci, nepăsători la zbuciumul tău, scăldând împrejurimile. Valurile furioase te aruncă pe nisipul ud ... un naufragiat pe insula vieţii..  
 
Camelia Constantin  
 
iulie 2012  
 

marți, 3 iulie 2012

Adio..


 





















Adio nu uita să spui ,  
De nu vrei să mai rămâi.  
Mai bine, simplu, bun venit  
Bucuros te-am regăsit .
  
Adio spui doar dacă pleci  
Cu stelele să te întreci.  
Dar nu-i mai bine să revii  
De pe cărările pustii?
   
Rătăcitor prin codrul vieţii  
Te scalzi în roua dimineţii  
Priveşti spre cerul luminat  
O rugă-nalţi în gând curat.
   
Călătoreşti în paşi de dans  
În dulce-al inimii balans  
În vis de albe fantezii  
Să luminezi în seri pustii.
  
Te uiţi tăcut la steaua ta  
Nu-ţi iei adio de la ea  
Ridică-ţi inima spre cer  
Pătrunde adâncu-i mister.  

Camelia C  
2010  

Etichete

dans (1) mjj (1)