Copil pribeag (Vagrant Child)

O noapte rece şi pustie s-a strecurat pe pământ! Vuietul vântului se aude înfricoşător, ca un tunet! Nu este nimeni pe stradă. Doar un copil pribeag cu hainele zdrenţuite, speriat si zgribulit! Nici nu mai putea merge. Slab, înfometat, alungat de toţi! A bătut la toate uşile. Unii i-au deschis, i-au dat o bucată de pâine şi apă. Alţii l-au gonit! S-a aşezat ostenit pe pragul unei case. A început să plângă deznădăjduit! Îi clănţăneau dinţii de frig şi teamă. Avea impresia că toate umbrele nopţii sunt monştri ce-l urmăresc.
-Cine eşti, tu? l-a întrebat bărbatul apărut lângă el.
Speriat, copilul cu ochii arşi de febră a ridicat din umeri:
-Nu ştiu! a murmurat timid.
-Unde stai? Nu ai unde să locuieşti?
Băiatul a scuturat din cap, moale:
-Nu am casă. Nici părinţi!
-Bineînţeles, că ai!
Ochii copilului s-au deschis mari, privind în sus spre interlocutorul său! Strălucirea de lumină a spiritului aproape l-a orbit. S-a strâns mai tare lângă perete.
-Nu te speria! Sunt ocrotitorul tău!
Îngerul i-a făcut un semn cu mâna în ce direcţie să se îndrepte:
-Acolo, este casa ta!
Copilul a întors capul în direcţia specificată de înger. A dorit, să-i mulţumească. Dispăruse. Dar nu-i mai era frig sau foame. Nu mai simţea frica sau durerea. A fugit, până a ajuns în faţa unei porţi uriaşe. Flori,vegetatie bogata, iarbă verde împresurau zidurile şi dalele. Emoţionat a împins poarta grea din metal. A păşit şovăitor însă cu inima plină de speranţe. În sfârşit, acasă. Destinul imprevizibil se joacă, schimbând cărările vieţii. A intrat. În locul sălaşului cald, familial mult aşteptat i s-a infăţişat un peisaj trist. Ruine, întuneric, o grădină uscată…un coşmar!
A căzut în genunchi, lacrimi grele şiroiau pe obrajii lui. Şi-a pus fruntea pe asfaltul rece, neprimitor. Trupul slăbit de suferinţă s-a cutremurat sub povara durerii. Prea multă obidă în fiinţa firavă după atâta pribegie.
-Ce cauţi aici?
Băiatul s-a ridicat. Prinsese curaj.Un bătrân cu barba albită de ani stătea sprijinit într-un toiag, cu o clepsidră în mâna dreaptă.
-M-am întors de departe. Aici este casa mea!
-Cine eşti tu? Cum te numeşti?
S-a uitat fix în ochii moşului:
-Sunt Peter Pan! M-am întors acasă!
-Prea târziu! Sufletul casei tale nu mai locuieşte pe domeniu!
Băiatul a dat din cap a negare:
-Nu te cred! Cine eşti tu?
-TIMPUL...

Nu-l lăsa pe Peter Pan, copilul din suflet să se rătăcească! Nu-l alunga! Ocroteşte-l! Fă-i loc de joacă în parcul de distracţii din inima ta! Acolo unde este tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. În fiecare lacrimă de a lui este unul dintre noi. De aceea ele au greutate in faţa lui Dumnezeu.
Eu sunt Peter Pan..Tu eşti Peter Pan..Noi suntem Peter Pan…
Constantin Camelia
2009

VAGRANT CHILD

A cold, void night lays down on Earth, making the frightful rumble of the wind sound like thunder strikes. Not a single person in the street...just a vagrant, ragged child, shuddering and trembling with
fear. He can hardly walk, feeble and hungry, banished by all the people
in his way.
He knocks at the doors hoping to get shelter or mercy. Some people open and offer him some water or a loaf
of bread, some others just chase him away.
He eventually sits down on the threshold of a house, weary and
all in tears. His teeth chatter with cold and the fear that the shadows of the night have
turned into monsters hunting for him.
‘Who are you?’ a man who
seems to have come out of nowhere, asks the little boy.
The child fearfully shrugs his shoulders, his eyes sparkling with fever:
‘I have no answer to that’, he whispers...
‘Where do you live?’ ‘Don’t you have parents to take care of you?’
The little boy shakes his head, ‘I have no parents, no home...nothing.’
‘Of course you do’.
The child, with his eyes widely open, looks above towards the voice he can hear. The shininess
reflected by that man is almost blinding him. He backs away, frightened,
closer to the wall in his back.
‘Don’t be afraid, I am just someone to
protect you, your guardian
angel’
The angel points to the way he should walk, saying: ‘That is the way to your home’. The little boy turns around to face the
angel and thank him, but... there’s no one there, he has vanished!
Now, he no longer feels cold or hunger, fear or pain. He starts running on the path he has been shown until he gets to a
giant, metal gate. He notices, the beautiful flowers and the green
grass along the walls while he hesitatingly pushes the heavy gate and
steps in, faltering but hopeful- he’s finally home!
He enters and then he remains still- instead of the warm, family
place he has expected to see, he finds himself surrounded by saddening
scenery: ruins, darkness, a lifeless garden with its flowers faded... a
terrifying nightmare.
The little boy falls down on his knees shedding bitter tears. He lays his
forehead on the cold pavement/ ground, his feeble body shivering with so
much pain.
Too many trials and tribulations after having wandered for so long.
‘What are you doing here?’ The child stands up, more confidently now.
He notices a grey-haired old man standing propped up on
a staff.  ‘This is where I live. Who are you?’
the old man continues.
The boy answers staring into the old man’s eyes: ‘I am Peter Pan and I am back home.’
‘It’s too late; the very heart of your home is no longer here’.
The child says nodding ‘I don’t believe you, who are you?’
‘I am TIME’... ‘Don’t let the Peter Pan in your heart die. In every tear
Michael has shed there is one of us and this is why these tears are so
significant to God when He judges the ones guilty of his death.
I am Peter Pan ...YOU are Peter Pan...WE are Peter Pan... 


Camelia Constantin
2009
Tribute for King of pop, MJJ

Desen si traducere in limba engleza-Adriana Fulea