Lumea din oglindă

-Eşti gata, iubito? Întârziem! îl auzi, strigând de la parter.
Se învârtea de aproape o oră. Avea senzaţia că a uitat ceva şi nu arăta suficient de bine. Dorea, să-i taie respiraţia când îi va vedea rochia nouă! Ştia că e foarte atent la detalii, ea era la fel de pretenţioasă! -Imediat! Îşi aranjă rochia de culoarea piersicii mulată pe trup ca o a doua piele! Părul des îi atingea talia, sandalele cu toc înalt îi subliniau supleţea trupului! Trecu grabită prin faţa oglinzii pentru o ultima evaluare! Se îndepărtă grabită dar auzi un râs de copil.
Privi mirată in jur. Închisese toate aparatele, poate era de afara. Dădu să iasă pe uşă, râsul se repeta...devenea ciudat! Cu uşoară teamă se întoarse şi parcurse camera cu privirea. Nimic. Linişte. Clătină din cap. I-se părea.
M. o aştepta la parter. Avusese destulă răbdare cu ea. Stinse lumina însă încăperea strălucea puternic! Ochii femeii se măriră şi inima îşi accentua ritmul! Cu paşi şovăielnici se apropie de mijlocul camerei. Cineva transmitea sunetele unei melodii ciudate.
Se uita înmărmurită la copiii care o salutau de partea cealaltă a oglinzii! Închise ochii şi îi deschise incet..fetiţa şi băieţelul din oglindă o chemau să li-se alăture. Picioarele îi deveneau ca de plumb. Ceva, ca un magnet o atrăgea spre lumina albă, nefirească. O forţa, să se apropie. Degetele tremurânde atinseră cleştarul limpede din perete! Forţe mai presus de ea o atrăgeau dincolo de spaţiu şi timp. S-a trezit transportată într-o lume necunoscută! Se impiedică de ciotul unui copac, căzu şi îşi pierdu cunoştinţa. Când ceaţa inconştienţei se risipi, văzu chipul unui baieţel negru, cu părul creţ şi ochii mari, căprui, plini de curiozitate. Speriată se lipi de perete. Privi în jur, nu cunoştea nimic.
-Cine eşti? Unde, mă aflu?
Puştiul zâmbi. Dinţii albi contrastau cu tenul ciocolatiu:
-La mine acasă! Te-am găsit în mijlocul pădurii! Voi, femeile leşinati din orice fleac! Hmmm...întoarse capul, privind-o superior.
-N-am idee, cum am ajuns aici! Nu mai face pe deşteptul şi spune-mi, ce se întâmplă! Nu-mi amintesc nimic!
Băiatul se apropie de urechea ei şi îi şopti conspirativ:
-Eşti în pădurea vrăjită a lui Peter Pan!
Îl privi cu neîncredere:
-Glumeşti?
Băiatul se încruntă:
-Eu, sunt Peter Pan!
Ochii fetei se măriră şi se uită în jur. O cabană modestă strălucea de curăţenie, vopsită în culori vesele! Se apropie de oglinda din perete! Imposibil! Reflexia era a unei fete cu codiţe, şorţuleţ şi pantofi aurii!
În spatele ei, Peter Pan...cum se prezentase, rânjea mândru de el! Părea nefiresc în pantalonii scurţi, cu şosetele desperecheate, una roşie alta galbenă. El observă nedumerirea ei!
-E un secret! Vino cu mine! îi intinse mâna.
Îl privi neîncrezătoare. Ceva nedefinit o îndemna să-i apuce degetele şi el o strânse cu putere!
-Nu-ţi fie teamă, esti cu mine!
-Mare scofală! mormăi neconvinsă.
Băiatul bătu din picior şi o uşă se deschise în perete! Tabloul de basm, o lăsă fără cuvinte! Vegetaţie bogată, animale din toate speciile convieţuiau împreună, florile divers colorate, soarele ... întreaga natură respira curăţenie. Linişte deplină! Se auzeau susurul apelor şi trilul păsărilor! Soarele le zâmbea gingaş.
-Unde mergem? şopti cu respect, nedorind să deranjeze armonia din jur.
-Ssst! şi-a dus degetul la buze, puştiul.
În scurt timp au ajuns în faţa unei căsuţe multicolore. În prag, stătea un bărbat cu plete negre, îmbrăcat în straie regale.
-Cine este? i-a strâns mâna, sfioasă.
-Spiritul pădurii fermecate,îi şopti băiatul la ureche.
S-au apropiat sfioşi. Bărbatul le vorbi cu glas cald, le făcu semn să se apropie.
-Nu vă temeţi! Sufletele voastre curate sunt bine primite în casa inocenţei! Le oferi turtă dulce.
Se jucară cu vieţuitoarele pâna târziu în noapte, sub privirea îngaduitoare şi bucuroasă a spiritului pădurii. Neobosiţi, se rugau să-i mai lase puţin în compania celorlalţi copii.
-Este târziu! Nu avem ingăduinţa, să depăşim miezul nopţii.
Au aplecat privirile trişti. Spiritul îi mângâie:
-Nu fiţi necăjiţi! În fiecare an ne vom întâlni!
Plângeau şi mână în mână se îndreptară spre căsuţa lui Peter Pan! El văzu lacrimile din ochii fetei. Încercă, să o înveselească:
-Uite, căsuţa din copac e locul meu secret! Îl împart doar cu tine!
Fata îi zâmbi recunoscătoare. Împreună urcară pe trunchiul noduros! Fata îşi pierdu echilibrul ţipând după ajutor! Se prăbuşi, pierzându-şi cunoştinţa.
Cineva îi dădea palme uşoare peste obraz. Se dezmetici cu greu. M. îi rostea îngrijorat numele:
-Iubito, ce e cu tine? o strânse cu putere la piept.
-De-ai ştii ! suspină ea în gulerul cămăşii lui.
Bărbatul îi ţinea obrajii în palme, o privea intens:
-Ce ai păţit? Mă îngrijorezi!
-Oglinda...bâgui femeia.
Privi încruntat spre direcţia arătată de ea! Deveni atent.
-Da, iubito, oglinda te arată aşa cum eşti...superbă.
Ea clătină din cap, vorbind incoerent:
-Nu! Acolo! Copiii....spiritul pădurii.
M. o fixa cu privirea! Femeia îi privi ochii negri, hipnotici. O toropeală plăcută îi cuprinse fiinţa! Îi înconjură gâtul cu braţele.
-Ce s-a întâmplat? Mi-e teamă!
O strânse cu putere la piept.
-Nu trebuie! Sunt cu tine. Nu te voi părăsi!
-Am fost în oglindă..eu...fetiţa ...băieţelul...murmura pierduta in privirea lui.
O sărută tandru, cu toată dragostea si pasiunea pentru ea! El ştia.
-Suntem aşteptaţi, sopti ea.
Mâinile lui îi explorau trupul şi degetele îi mângâiau pielea netedă, înfiorând-o. Se lăsă condusă in lumea fierbinte a pasiunii fără margini! Îl îmbrăţişă, dezmierdată de omul care-i oferea dragoste şi senzaţii nebănuite.
-Te aştept dintotdeauna! îi murmura la ureche, umplându-i trupul de fiori.
Se contopeau în noaptea magică a trecerii dintre ani. În jurul lor, lumea se transforma în lumină şi basm.
Târziu, urcau fericiţi treptele spre castelul unde petrecerea era in toi! În urma lui, pe scări, ea observa şosetele lui...una roşie ..alta galbena ...