Tabloul

În sala de muzeu era linişte. Oamenii vorbeau în şoaptă! Albul imaculat al pereţilor şi strălucirea marmurei impuneau respect! Se perindau prin faţa picturilor, admirând sau schimbând păreri cu voci joase.

Se opri în dreptul tabloului, atrasă de un fir nevăzut! Privea fascinată, portretul ce înfăţişa un bărbat cu părul negru, lung şi ondulat! Un zâmbet uşor îi mijea în colţul gurii iar ochii mari, cafenii o priveau îndrăzneţi! Părea viu! Era din altă epocă, a domnişoarelor în crinoline. Haina din catifea grena îi sublinia tinuţa impozantă şi jovială! Citi jos în colţul operei..Lord M.Joseph. Nu se putea clinti din loc, o forţă nevăzută o ţinea nemişcată! La un moment dat, avu strania impresie că el i-a făcut semn cu ochiul.

“Doamne”! Oboseala îşi spunea cuvântul! Se întoarse să plece, dar se auzi strigată pe nume...se uită... Nu se afla nimeni cunoscut în preajmă. Clar, avea halucinaţii.

Bărbatul din tablou îi întindea mâna şi o invita în lumea lui. Nu observase nimeni. Prinse curaj, îi atinse degetele, erau răcoroase.

Se trezi într-o cameră întunecoasă, luminată doar de focul din şemineu. Flăcările insinuau pe pereţi umbre jucăuşe. Mobila grea de stejar, draperiile groase, ferestrele mari...oglinda veche de cleştar, culorile tapiseriilor... înnobilau aspectul încăperii. Îi ofereau o atmosferă plină de eleganţă şi mister.

Într-un fotoliu mare, confortabil, stătea lordul. Probabil ea visa şi nimic din ce se întampla, nu era real. El o îndemnă, să se apropie.

Picioarele îi păreau de plumb. Observă, că este îmbrăcată într-o rochie de mătase, lungă, roşie, cu corset. Parcă plutea, când se îndrepta spre el. Se aşeză jos la picioarele lui. Îşi puse capul pe genunchiul bărbatului.

El îi mîngâia părul răsfirat şi o sărută pe tâmplă. O ajută să se ridice. Împreună au intrat în încăperea unde se afla galeria de portrete a familiei. Îi explica ce personaj era imortalizat in fiecare pictură. Vocea barbatului profundă şi calmă îi picura adieri fierbinţi în trupul încordat de emoţii.

A privit înmărmurită ultimul tablou ... era lordul alături de o femeie ce semăna cu ea, ca o soră geamănă!

“Fosta sotie” i-a explicat. Ochii ei s-au umplut de lacrimi! A trăit suferinţa lui ! O rugă să nu plângă!

Toate zăgazurile sentimentelor ţinute ascunse, păstrate în suflet, ieşiră la iveală. Odată cu ele, compasiunea faţă de bărbatul căruia îi simţea singurătatea şi durerea pierderii fiinţei iubite.

Îşi alintă obrazul de al lui. Tot ce scriseseră poeţii lumii despre dragoste, devenea searbăd în comparaţie cu ce trăiau amândoi. El îi cuprinse umerii. Trecură în altă odaie, plină cu diverse flori multicolore. O invită să aleagă...ea nu ştia pe care, toate îi plăceau. Luă un trandafir roşu, îşi puse buzele pe petalele moi şi îl oferi lordului. Gesturile lui, rafinamentul mişcărilor, modul cum o învăluia cu atenţie ocrotitoare. O făcea să se simtă deosebită şi protejată..îi dădea siguranţa că nimic rău, nu-i se va întâmpla!

Tristeţea lui o durea. M.Joseph se încruntă şi închise ochii. Îl supărase? El scutură din cap a negare. Îşi fixă privirea în ochii femeii, ea se cutremură...ce dramă ascundea omul?

Bărbatul îi acoperi faţa cu sărutări mărunte. Trupul o trăda iar el o îmbrăţişa cu putere; îi şopti ceva la ureche, o tulbură profund!

O rugăminte, un legămînt, îi cerea ! Era cu putinţă?

„Desigur” încuviinţă el. Femeia întinse braţul. Pentru o clipă, timpul s-a oprit . El scoase din buzunar un inel cu rubin, i-l puse pe deget. O feerie de lumini a inundat camera, totul prindea viaţă. Expresia lui se schimbă....era vesel, zâmbitor. Femeia se îndragosti nebuneşte .

Îi inconjură gâtul şi îşi lipi buzele de gura lui, punând în sărut arşiţa anilor de aşteptări şi neîmpliniri. Răspunsul lui pătimaş întrecea orice fantezie!

Ştia că este legată de el pentru totdeauna. Prin acceptarea inelului, cele doua lumi din care făceau parte,se contopeau. Mănunchiuri de senzaţii şi sentimente copleşitoare o umpleau de fericire . Se lăsa în voia lui, pătrunsa de ardoarea izvorâtă din misteriosul necunoscut. Dorea, să ştearga toată negura şi dorul din viaţa trecută.

Bărbatul îşi trecu uşor dosul palmei peste bărbia ei, conturând gropiţele ce înfloreau pe obrajii proaspeţi.

„Cât eşti de frumoasă”,murmura el, filtrându-şi privirea. Îmbrătişarea o trimise dincolo de limitele înţelegerii omeneşti..

Sublimă iubire. Cuibărită la pieptul lui, se cufunda în visare şi linişte. M.Joseph îi spuse că a sosit vremea ...

„Nu”! Nu vroia, sa plece. Zorile se iveau nemiloase. O asigură, că nimeni nu-i poate despărţi ... imaginea lui se estompa, dispărând în neant. Auzea difuz pe cineva care o atenţiona, că nu are voie, să atingă picturile. Aproba mecanic. Îşi pierdea minţile?

Se uită la inelul de pe deget... se afla acolo, unde-l pusese lordul. Era real!

Bărbatul ii făcu din nou semn cu ochiul, complice! Lângă el, frumoasa doamnă îmbrăcată în roşu se sprijinea de umărul lui...

Femeia cumpără tabloul ... .

Constantin Camelia

2010

Desen Adriana Fulea