Unde eşti?..

Undeva...într-un colţ, în penumbră, pe un scaun ţi-am zărit mănuşile albe şi pălăria. În alb şi negru, este viaţa uneori. M-am uitat prin toate ungherele camerei. 

Tu...nu erai !  

O candelă pâlpâie pe masă. O bătaie scurtă în geam m-a făcut să tresar. O ramură chinuită de furtună a izbit în sticlă. Se aşterne întunericul, frigul pătrunde nemilos. 

Tu ...nu eşti!  

Lumini şi umbre se joacă pe pereţi. Saxofonul tânguie un cântec de dor, ritmurile inundă insinuant încăperea.  

Prin ce dimensiuni călătoreşti suflet cald de copil chinuit? Ce minuni sau poveşti pline de sunete magice ne vei aduce din tărâmurile vrăjite, ştiute doar de tine şi îngeri? 

Îţi este mai bine, acum?  

Deschid fereastra, privesc spre cer. Ploaia inundă obrajii.  

Nu plânge!  

Sunt lacrimile tale...ale mele sau ale celor mulţi care au pierdut speranţa şi nu-şi găsesc liniştea? Te intorci? O părticică din tine a rămas cu noi. Dragostea...  

Dar tu...nu eşti!  

Ai suferit, ai iubit, ai creat, ai luptat, ai rezistat, te-ai rugat...ai existat! O flacără ce-a cuprins suflarea vieţii!  

...eşti aici!  

În gânduri, în răsăritul dimineţii, în sclipirea soarelui, în sunete, în ochii nevinovaţi ai copiilor şi-n tot ce ne înconjoară. Natura renaşte. Ea este codul existenţei. Ne-a învăluit în minunile şi darurile ei.  

Tu...eşti bine?  

2010