În arşiţa nopţii

Soarele apusese de mult. Nici o adiere de vânt nu răcorea atmosfera încărcată a serii de vară.

 

Bărbatul stătea pe verandă, cu umărul sprijinit de stâlpul scării. Privea gânditor,scrutând cu ochii negri, bolta cerului. Era o linişte nefirească, doar greierii se auzeau încet. Coborî treptele şi se îndreptă spre lacul ascuns de desişul copacilor, care adăposteau taine de nepătruns. Semeţia lor impresiona, inspira respect, ştiind că vârsta depăşea sute de ani.

 

Paşii lui îşi încetiniră ritmul ... o muzică neobişnuită, suavă, răsuna în liniştea de nepătruns. Vocea diafană de femeie, încânta auzul bărbatului. Lacul era încercuit de pomii ce-i ofereau protecţie. Încremeni! Încetă să mai respire de teamă, să nu fie descoperit.

 

Un peisaj din altă lume se desfăşura în faţa lui. Apa se tulbura, un trup gol, alb ca laptele tâşni din adâncuri, poleit de razele argintii ale lunii. Salturile ei păreau jocurile unei sirene. Părul des îi atingea mijlocul. Spiralele corpului ei în aer îi înfiorau simţurile.

 

Picături fierbinţi de sudoare i-se prelingeau pe piept şi pe tâmple, umezindu-i pletele de abanos. O naiadă!

 

De unde apăruse? Ţinuturile ei se aflau in legende. Avea impresia că visa sau era un miraj. Totul devenise o vrajă ţesută din mătasea neagră şi străvezie a nopţii, îmbrăcând împrejurimile în magia melodiei senzuale a creaturii de basm!

 

Ea se îndreptă spre mal, unduindu-se uşor ca o fantasmă. Îi făcea semn cu mâna, să vină în apă. Zâmbetul dulce, ochii verzi, hipnotici îl acaparau ... voinţa lui nu mai avea nici o putere de-a se împotrivi. Ea întinse braţele spre el şi îi prinse degetele. Pielea ei era rece când îl cuprinse în braţe. El o strânse cu putere, încercând să-i ofere din căldura lui. Naiada ii susura la ureche sunete din altă lume. Nu vroia să se trezească dacă era un miraj.

 

Îşi împleti trupul cu al ei, dar buzele femeii erau de gheaţă, la fel ca întreaga ei fiinţă. Dorinţa lui reuşi, să-i transmită frânturi din frumuseţea vieţii. Apa se încălzi ca din senin şi începu să fiarbă uşor în jurul lor. Deşi părea clocotită, el nu simţea decât corpul ei pierdut într-al lui. Vârtejul ameţitor al sărutărilor îi topea pe amândoi, devenind o învolburare de sentimente şi şoapte întretăiate cu suspine moi.

 

Apa creştea în intensitate ... i-a înghiţit nesăţioasă. Printr-o minune totul a devenit ca la început. Lacul era liniştit şi limpede, părea că nimic, nu se întâmplase de multă vreme.

 

Regina nopţii era martoră la ritualul străvechi al trecerii in nemurire. Pe verandă, balansoarul, încă se legăna uşor.

 

În fiece noapte cu lună plină, oamenii auzeau două voci, bărbat şi femeie. Îşi cântau dragostea şi durerea în miez de noapte. Atunci, adâncurile tainice ale pământului se deschid, secretele din cutia Pandorei ies la iveala.

 

Zorile îsi fac apariţia, cei doi dispar. Mulţi jură, că i-au văzut cum se afundă în apă acoperiţi de valuri.

 

Viata şi nemurire ...

 

Constantin Camelia 2010