Sala de bal era o feerie de lumini.
Strălucirea
candelabrelor se reflecta în sclipirea bijuteriilor ce împodobeau
trupurile femeilor gureşe. Discutau afectate, aruncând ocheade domnilor
din jurul lor.
Într-un
colţ, participant neimplicat, dar fin observator, bărbatul în frac
negru cu plete întunecate, uşor ondulate pe gulerul imaculat al cămăşii,
privea indolent mulţimea pestriţă din jurul său. Îl amuzau gesturile
doamnelor…încercau, ostentativ, să atragă atenţia.
Crease rumoare apărând impunător şi jovial, printre bărbaţii scorţoşi şi aroganţi. Păstrau eticheta cu sfinţenie.
De ceva vreme urmărea femeia cu rochie bleu.
Făcea
notă discordantă cu valurile de crinolină albă. Privirea lui languroasă
dădea frisoane, tulbura nopţile celor mai pioase fecioare care se rugau
înfrigurate în faţa icoanelor însă gândurile le fugeau la piratul
negru, cum era numit enigmaticul personaj.
Talia
zveltă a femeii strânsă într-un imposibil corset, cu brazda opulentă
dintre sâni, îl fascina. Cunoscuse multe doamne, dar...ea cu parul
castaniu roşiatic, îi acaparase atenţia.
Râdea fără să-i pese de strâmbăturile din nas ale mironosiţelor.
Se desprinse de lângă balustradă şi se îndreptă spre ea. Capetele se întorceau, agitate, în jurul lui, oamenii şuşoteau curioşi.
"Ce tupeu",murmurau unii.
Se opri în faţa ei şi îi întinse braţul, invitând-o la dans. Fascinanta, frumoasa creatură, a acceptat.
Ochii lui întunecaţi o fixau plini de promisiuni tainice. Îi cuprinse mijlocul, lipind-o de trupul lui suplu si puternic.
Se
mişcau in ritmul unduitor al valsului, el se roti cu ea pană o ameţi,
îsi apropie bărbia de buclele rebele care încadrau diafan tâmpla femeii.
Carisma
si atracţia lui hipnotică o împiedicară, sa observe că el, cu fiecare
mişcare o îndepărtase de lume…când se dezmetici, erau pe terasa semi
luminată. Se desprinse bulversată din îmbrătişarea lui, încercând să
fugă. Piciorul îi alunecă si căzu simţind o durere ascuţită în gleznă.
Era luată pe braţe si dusa in trăsura trasă la scara. Respiraţia
precipitata îi ridica dantelele corsajului.
El
surâzând, o descălţă, cu mişcări sinuoase. Îi cuprinse pulpa subţire,
întrebând-o dacă o doare. Ea scutura din cap, roşeaţa din obraz ii trăda
emoţia…tumultul fierbinte al dorinţei.
Auzise multe fantasmagorii despre piratul negru, nu crezuse în ele. Nici nu fusese convinsă că există, nimic nu era sigur.
Degetele
lui lungi îi mângâiau linia dulce a gambei învăluită în mătase subţire.
Buzele moi atingeau glezna… urcau îndrăzneţe. O atrase la pieptul lui,
răsuflarea femeii era resorbită de buzele care o căutau înfrigurate si
nerăbdătoare.
Dacă
cele mai tari armate ale lumii, cedaseră în faţa celor puternici, cum
putea rezista ea, o femeie fragilă, dorinţei tumultoase ce-i pătrundea
fiinţa?
***
Doamna
în negru, cu voal cernit, a îngenunchiat pe lespedea de marmură albă.
Amintirile îi sfâşiau inima. Şi-a culcat fruntea pe piatra nemiloasă a
morţii. Suspinul plin de durere a tulburat liniştea cimitirului.
Sărutând trandafirul roşu, l-a pus deasupra literelor aurii: Lord
M.Joseph. Tâmpla ei se odihnea pe crucea rece. Lacrimile secaseră
demult, durerea era profundă. O rafală de vânt a izbucnit de nicăieri şi
voalul ei şi-a luat zborul. A simţit o adiere, ca un sărut pe frunte.
Privind spre cer, a zărit porumbelul alb cu aripile întinse spre
înălţimi.
Linişte
deplină. În jurul ei s-a format un vârtej de vânt. Trandafirul
dispăruse. Încet, a coborât liniştea, doar sufletul femeii era o rană
deschisă.
„La marginea timpului, când vremurile vor hotărî, vom fi împreună pentru eternitate…”
Camelia Constantin
2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu