Miere şi suspin

Doar focul căminului lumina camera somptuoasă.

Femeia se uita, în jur, speriată, nu ştia ce se va întâmpla cu ea sau de ce o aduseseră în castelul din inima munţilor.

Se apropie de şemineu să-şi încălzească mâinile, dintr-o dată încăperea părea că o sufocă. Nu era singură. Se întoarse şi timpul se opri.

Nemişcat, în faţa ei, stătea bărbatul îmbrăcat în costum de catifea neagră. Părul ca abanosul îi acoperea gulerul hainei, ochii mari, o fascinau. Negura celei mai adânci nopţi nu se compara cu profunzimea privirii lui. Nu putea face nici un pas. Avea picioarele ca de plumb. Bărbatul nu era un colos, mai degrabă suplu, însă emana un magnetism puternic, prezenţa sa o-nvăluia misterios. Făcu un pas spre ea, mişcările lui păreau ale unei feline ce-şi înconjoară prada, când se roti leneş în jurul ei, măsurând-o si ţesându-şi în minte planul vânătorului în preajma trofeului.

Tânăra femeie se retrase cu spatele, simţind zidul rece stăvilindu-i calea. Se uita speriată la el cum se apropie calm. Bărbatul se opri atât de aproape de ea, încât îi simţea parfumul şi respiraţia fierbinte. Cuprinsă de o ameţeală dulce, dublată de curiozitate, nu ştia cum să reacţioneze. Necunoscutul îşi puse palmele pe perete de o parte şi de alta a umerilor ei, fără să o atingă.

Răsuflarea ei precipitata îl făcu, să zâmbească enigmatic. Îşi frecă uşor obrazul de tâmpla femeii, buzele coborau uşor pe coloana gatului poposind pe umărul alb. Vârfurile degetelor îi atinseră ca o adiere pielea fină de sub bărbie, urmându-şi traiectoria descendentă.

Nu o mai susţineau picioarele, propriul ei trup o trăda. Senzaţia mistuitoare ca o flacăra fierbinte, îi urca în piept cuprinzându-i inima şi dorinţa o abandona în braţele bărbatului. Şarpele pasiunii o devora fără mila. El îşi strecura mâna sub părul lung al femeii cuprinzând ceafa, oferind sprijin. Buzele lui îi atinseră gura, contopindu-se, senzaţiile se transformau în miere şi suspin. Mai era şi muzica magică, senzuală răvăşindu-le sentimentele.

Furtună şi vuiet, volbura oceanelor, valurile mareelor, fierberea vulcanilor şi liniştea dimineţilor de primăvară…toate le trăia alături de bărbatul care-i schimbase viaţa într-o seară, pierdută în fiinţa lui, în sufletul iubirii, pe altarul căruia dăruise totul.

Se trezi asudată, cu părul ud. Visase? În cameră…linişte. Cămaşa ii era umedă, pe pat era un trandafir roşu ca sângele ce-i fierbea în vene şi un bilet. Îl luă cu mâini tremurânde...lord M.Joseph.

 Să râdă sau să plângă? Era real!

A dus trandafirul la buze şi l-a sărutat. Petalele aveau gustul buzelor lui.....miere şi suspin..

Camelia Constantin

2009