Picături se preling grăbite pe sticla geamului. Ochii privesc în
depărtări, caută razele amintirilor pierdute, departe, în aburul
uitării. Fulgere se împletesc dezlănţuite în dansul furtunii ... zbucium
de vorbe pierdute în norii mohorâţi.
Ochii ploii, goi şi tulburi, scaldă privirea zilei în îmbrătişarea valurilor învolburate, agitate de glasul tunetului.
Mareea sentimentelor se înalţă şi atinge cu buze umede, sărutul ploii,
loveşte cu putere ţărmul de stânci, încearcă să dărâme nepăsarea de
piatră
Undeva, corabia pluteşte în derivă, lovită de furia naturii. Priveşti
împietrit prin geamul rotund puntea scăldată în apă ... catargul se rupe
neputincios, lovit de valuri ...
Departe de lume, lupţi cu stihiile, capcanele subconştientului, piedici
in călătoria spre lumi necunoscute, unde ajunge doar urma gândului.
Lovitura puternică a răsturnat vasul, apa te-a înghiţit lacomă. Înoţi
... înoţi, nimic nu te poate opri, să ajungi la marginea oceanului de
iluzii deşarte, să evadezi în lumea speranţelor, a viselor realizabile
sau a fanteziilor si dorinţelor.
Stropii cad reci, nepăsători la zbuciumul tău, scăldând împrejurimile.
Valurile furioase te aruncă pe nisipul ud ... un naufragiat pe insula
vieţii..
Camelia Constantin
iulie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu