Basm

În adâncurile de nepătruns ale nopţii, liniştea aduce odihna mult aşteptată, după agitaţia din cursul zilei. Cutiile cu mistere s-au deschis şi porţile visurilor sunt descuiate. În inima pădurii, timpul pare diferit de cotidian. Copacii înalţi cu coroane dese, verde crud, tronează ca stăpâni ai domeniului. Bogăţia de verdeaţă împrospătează locul. Luna rotundă ca un glob de fildeş, se infiltrează prin perdeaua de frunziş.

S-a iscat un vârtej de abur, aducând cu el micile vietătăţi, formând cerc în jurul sicriului de cristal. Elfii au coborât pe aripi de păsări, gnomii s-au ivit din spatele arborilor. Zânele au venit însoţite de animalele ascunse în desişuri.

Atmosfera se anima, pe măsură ce marile entităţi ale creaţiei se materializau.

Spiritul Focului păstrează căldura din inima naturii. Ţinând o torţă aprinsă, se opri la stânga sicriului...

Spiritul Aerului, în mantie de stele, cel care creează inteligenţa fiinţelor, s-a postat la capul regelui, aducând Cartea Cunoaşterii...

Spiritul Apei, însoţit de naiade, sirene, ondine, menţine prospeţimea lumii. A depus la picioarele regelui pocalul cu conţinut secret.

Spiritul Pământului-certitudinea materială, aşezat în dreapta...

Spiritul Eterului deţine piramida absolutului. El încheia izvorul celor cinci nivele ale eternităţii.

Şoaptele se lăsau purtate de adierea uşoară de vânt, miresmele naturii ameţeau simţurile.

Pe o rază de lună a coborât regentul pădurii, în straie de argint.

-Suflul celui sfânt este cu noi. Să începem, a sosit vremea! vorbi el.

Cercul era închis. În capsula de cristal, bărbatul fără viată, părea o statuie de marmură. Pielea albă, contrasta cu pletele negre.

-Să vină pământenii! porunci regentul.

Femei, bărbaţi şi copiii,au îngenuncheat temători.

-Care este dorinţa voastră?

Regina de inimă roşie vorbi scurt, cum fusese învăţată de înţelepţii din adâncurile peşterilor de granit:

-Prea mărite, dorim, să ni-l redai pe rege! A fost îndepărtat cu trufie, din răutate i-a fost curmată viaţa de forţele răului, prin mâna necurată a celui blestemat! El era bun, limpede la suflet, darnic, iubitor de oameni şi făcător de bine. A luptat pentru fericirea şi binele lumii. Geea, mama pământ este martoră! încheie femeia şi-şi lipi fruntea de iarba înrourată.

Pădurea încremeni, murmurele se ridicau în aer...aşteptarea era apăsătoare.

-Aşa să fie! Unde este păzitorul omului?

-Aici, prea mărite, se apropie îngerul.

-Începeţi!

Îngerul ce-l protejase pe bărbat în timpul vieţii, se ridică deasupra şi desfăcu capacul sicriului, acoperind cu pulbere de stele trupul inert. Torţa aprinse cercul, format din ierburile şi plantele culese din zone neumblate de picior de vietate. Cartea misterelor s-a deschis singură şi spiritul ei a descris faptele, urmând firul vieţii bărbatului.

Spectrul diafan plutea, cântând o melodie ireală. Ridică potirul cu apă vie, o apropie de buzele regelui nemişcat. Sunetele muzicii deveneau mai puternice, mai pregnante în timp ce lichidul magic picura pe corpul lui. Era rouă strânsă la primele ore ale dimineţii, din şapte colţuri ale lumii, locuri unde puteau călca doar micile zâne.

-Dumnezeu l-a trimis în lume, i-a dat viaţă, geniu creator, multă iubire. El a împărţit-o semenilor săi, a acordat ajutor celor în suferinţă, a dus mai departe mesajele încredinţate de Cel prea Înalt. Şi-a cinstit misiunea ca un om al păcii. Să fie îndeplinită doleanţa oamenilor!

Fulgere şi tunete puternice, însoţite de tornadă, izbucniră pe neaşteptate. Ploaia torenţială biciuia pădurea. Apariţia în negru, răcni, cutremurând cerul şi pământul. O gluga mare îi acoperea faţa.

-Opriţi! N-aveţi dreptul, să aduceţi înapoi, ce-am secerat eu!

Ţinea în mână un toiag înalt cu un craniu de mort în vârf. Suflă spre torţă şi o împietri cu răsuflarea de gheaţă.

-El îmi aparţine, pentru veşnicie !

-Rămâi pe loc! Împărăţia ta nu este aici! Nu ai fost invitată! L-ai luat mişeleste. Aşa spune Cartea Cunoaşterii. Nu ai dreptul, să te amesteci! La pământ!

Regentul i-a curmat calea, cu o rază de foc.

-Vom vedea! ameninţă spectrul negru.

Se auzeau bolboroseli şi sunete neînţelese. Îşi chema în ajutor legiunile întunericului. Se întuneca văzduhul dar forţele binelui nu se lăsau înfrânte. Uniţi în jurul regelui, l-au acoperit cu perdeaua din mătasea lunii, să pară invizibil. Toate sufletele blestemate ale morţilor îşi adunau armatele. Arătarea înfricoşătoare încerca, sa rupă piramida de lumină care proteja trupul bărbatului şi al oamenilor.

Regentul pădurii, înfipse în pământ sabia de diamant, Un curent electric a spulberat oştirea de miasme şi nelegiuiţi, aduşi de maştera neagră.

-Suflul celui sfânt îţi va da pedeapsa de cuviinţă.

-Nu voi renunţa, niciodată, la sufletul lui! Este preţios pentru mine!

Patru copii îmbrăcaţi în haine albe s-au desprins din grupul oamenilor, oprindu-se în faţa morţii:

-Pentru noi, el este mai preţios!

Primul, depuse în faţa ei o floare de colţ.

-Eu, sunt Speranţa. Nu mor niciodată. Nu ai putere asupra mea!

Al doilea copil, ţinea în palma-i mică, o plantă albă.

-Sunt Viaţa. Te voi învinge de-a pururi!

O fetiţă cu părul lung, a sărutat un trandafir roşu. A lăsat o lacrimă, să se prelingă în petalele lui catifelate:

-Iubirea este nemuritoare! Ea rupe toate barierele, inclusiv pe cea dintre viaţă şi moarte. Trece dincolo de infinit, cea mai puternică forţă din Univers!

A depus floarea pe pieptul regelui.

Ultimul copil îşi ridică ochii albaştri, netemători, spre apariţia întunecată:

-Sunt sora lor mai mică. Mă numesc Puritatea. Mă pot vedea, doar cei care primesc darul de la Dumnezeu. Nu cred în tine!

Cei patru copii şi-au unit mâinile:

-Curajul nostru este de la Cel prea sfânt, Creatorul lucrurilor, văzute şi nevăzute. Puterea Adevărului exprimă dragostea. Ea va învinge răul. Binele-i nemuritor!

Regele deschise ochii. Uimit, se uită la toate acele creaturi.Ele, dădeau viaţă pădurii în mijlocul nopţii.

Speranţa i-a mângâiat fruntea, Viaţa a suflat uşor spre el, Iubirea i-a atins inima cu palma, Puritatea i-a întins un crin imaculat.

Bărbatul zâmbi, copleşit de emoţie:

-Voi mi-aţi fost sprijin, m-aţi iubit necondiţionat, fără rezerve ... la bine şi la greu, când eram în lumea asta şi dincolo de moarte! Sunt rodul sentimentelor voastre. Datorită aprecierii voastre, prietenii mei, mi-a fost încredinţată o nouă existenţă. Arta mea, nu ar fi ajuns atât de sus fără inspiraţia de la Dumnezeu, împletită cu afecţiunea celor din jur.

A oferit braţul, reginei de cupă. Se îndreptară cu tot alaiul spre palatul aflat pe Tărâmul de Nicăieri, trăind fericiţi până la sfârşitul veacurilor ...