Oglinda din apă ţi-a reflectat privirea.Sufletul.Viaţa. Închizând ochii, ai văzut o parte din adevăr sau chiar tot. Cine ştie?
Te-ai înălţat prin Spirit, ai ajuns în
inima cunoaşterii. Lumina a pătruns în adâncurile finite şi infinite ale
fiinţei,în fiecare celulă. Ai înţeles menirea.
Un glas divin auzit doar de
subconştientul inimii, ţi-a şoptit secretul destinului. Nu l-ai pierdut
niciodată! Ai luat o parte din el,l-ai transformat în ritmuri.
Cuvinte..mesaje. L-ai pus la dospit în conştiinta umana. A crescut, a
răspandit taine.
Muzica Universului are puteri
tămăduitoare. Se infiltrează în imaginaţia ta, o transformi în
realitate, dăruieşti lumii. Aceasta este menirea ta pe Pământ.
Ucenicul Vrăjitor, cel ce împarte cu semenii harul primit din cer.
Deschizi ochii şi imaginile se succed cu viteză năucitoare. Ţi s-a permis să cunoşti cartea sorţii.
Pe prima pagină numele tău stă scris cu
litere de argint într-o limbă necunoscută. Parcurgi filă după filă,
imaginea ta din oglindă se schimbă. Lumini si umbre te învăluie, se
împletesc, se amestecă. Semnale din tenebrele unor suflete întunecate.
Le simţi ura! Ce tare dor rănile vorbelor deşarte şi faptele lor
îndreptate împotriva ta! O şfichiuire de bici ud e lacrima nevinovăţiei.
În lumini sunt umbre, în umbre sclipesc speranţele. Ai făcut cunoştinţă
cu trădarea perfidă a marilor malefici. Au folosit toate armele să te
distrugă! Ai perceput mizeria conştiinţei lor cu intuiţia sufletului de
copil. Dar le-ai simţit ca un adult. O flacăra roşie, fierbinte iti
atinge fruntea..te inundă.Urcă si coboară, se uniformizează în corpurile
tale. Explodează în imaginaţie, revarsă căldură si magie. Ritmuri
înalte străbat trupul. Dansul devine unirea naturii senzuale cu pasiunea
pur divină a creaţiei. Eşti un instrument al dragostei, înzestrat cu
talentul subtil al misterului. Arcuşul melodic atinge undele cerebrale,
le perfecţionează.
Păstrezi în ungherele cunoaşterii taina
ce ţi-a fost încredinţată. Responsabilitatea e mare, greu de
îndeplinit! Tu o faci din iubire. Cu plăcerea fierbinte a extazului. Un
iniţiat în măiestria artelor. Un magnet pentru suflete asemeni ţie şi nu
numai. În mintea oamenilor, te poţi transforma în dorinţele lor.Poţi
deveni orice personaj al aspiraţiilor visătorului. Ai capacitatea de a
capta căldura din înalturi şi a o transmite în inimile celorlalţi. Un
nucleu de energie benefică. Extaz si linişte.Lacrimi şi fericire. Un
izvor de beatitudine euforică a simţurilor, induse prin muzică. Vocea e o
şoaptă de dor picurată în urechile ascultătorilor.
Un fulger iute loveşte.Te doboară, te
aruncă în valurile agitate. Apa te acoperă,îţi umple gura..astupă ochii.
Suflarea te părăseşte.Prea devreme. Faci un ultim efort, o zvâcnire. Te
avânţi în sus. Ieşi din adâncuri, sorbi cu nesaţ aerul curat al
liniştii ce te cuprinde ca un abur. O altă lume se înfăţişează. Culorile
sunt curate, purificate în soarele alb cu raze calde dar mângâietoare.
Făpturi în straie imaculate te înconjoară şi te conduc într-un loc
sigur...
Acolo unde te-ai nascut. În Leagănul Creaţiei.
2011