Am uitat..să ne cunoaştem! Pe noi, pe ceilalţi.
Am uitat, că existăm, respirăm, ca avem identitatea unui, Unic, ADN.
Am uitat…să ne recunoaştem valoarea şi amprenta misiunii.
Când şi de ce?
Când, am uitat că acest târâm, ne-a fost oferit necondiţionat, fără acte adiţionale sau contracte false?
De ce, ne-am pierdut în lucruri nesemnificative, care ne consuma timpul si aşa limitat?
De ce, ne ascundem după fantasme sau vorbe pierdute în colbul nehotărârilor noastre?
Unde?
Unde, ne sunt aspiraţiile gândurilor transmise de cei, ce ne-au oferit şansa, să jucăm magistral rolul vieţii noastre…singurul!
Unde am pierdut busola curajului, de a ne asuma acţiunile, drumul drept?
Până când?
Până vom prelua frâiele sortii în propriile mâini, fără ajutorul vizitiului.
Nimic
nu-i ceea ce pare. Trăim intr-o lume iluzorie, confuză, bruiată de
interferenţe nedesluşite, străine de planul încredinţat.
E clar?
Nu!
Ce
poate fii clar, într-o dimensiune dezbinată de trăiri nesigure, sumbre,
scăldate in mocirla intereselor mărunte ca praful scuturat de pe
încălţările marilor profeţi?
O treaptă…două…încă una…
Pe ce traiectorie?
Coborând în hăul inconştientei faptelor neasumate sau urcând zidul creaţiei, piatră cu piatră, încet, dar sigur?
Piatră
cu piatră, temelia piramidei…cu condiţia să nu priveşti în jos..te va
atrage forţa nesiguranţei propriilor aspiraţii, capcanele neputinţei de a
trece dincolo de dorinţele lumii în care trăieşti.
Am uitat… sa fim liberi!
Pâna când?
Camelia Constantin
septembrie 2012
