Clipa de lumină

Freamăt în noapte  

De tremur şi şoapte,  

Suspine de amor  

Cu zâmbet de dor.

Cântec de viaţă  

Furtună şi ceaţă  

Durere şi foc  

Un pic de noroc.

Tu, suflet de crin  

Din univers divin  

Din ţinut neumblat  

Cu lacrimi udat.

Tu, vis şi fantezie  

Eşti clipa de magie  

Minutul de visare  

Din şoapte amare.

Departe în zare  

Glas ce nu moare  

Speranţă şi dor  

Eşti nemuritor!

  

Călăuză-n noapte  

Ai plecat departe  

Spre îngeri şi stele  

Lăsând doruri grele.

În veac de nemurire  

De fum şi amăgire  

Eşti clipa de lumina  

Şi vocea ce alină.  

Camelia Constantin  

2009  

 

Ultimul vals

  

        Sala de bal era o feerie de lumini.  

Strălucirea candelabrelor se reflecta în sclipirea bijuteriilor ce împodobeau trupurile femeilor gureşe. Discutau afectate, aruncând ocheade domnilor din jurul lor.  

Într-un colţ, participant neimplicat, dar fin observator, bărbatul în frac negru cu plete întunecate, uşor ondulate pe gulerul imaculat al cămăşii, privea indolent mulţimea pestriţă din jurul său. Îl amuzau gesturile doamnelor…încercau, ostentativ, să atragă atenţia.  

Crease rumoare apărând impunător şi jovial, printre bărbaţii scorţoşi şi aroganţi. Păstrau eticheta cu sfinţenie.  

De ceva vreme urmărea femeia cu rochie bleu.  

Făcea notă discordantă cu valurile de crinolină albă. Privirea lui languroasă dădea frisoane, tulbura nopţile celor mai pioase fecioare care se rugau înfrigurate în faţa icoanelor însă gândurile le fugeau la piratul negru, cum era numit enigmaticul personaj.  

Talia zveltă a femeii strânsă într-un imposibil corset, cu brazda opulentă dintre sâni, îl fascina. Cunoscuse multe doamne, dar...ea cu parul castaniu roşiatic, îi acaparase atenţia.  

Râdea fără să-i pese de strâmbăturile din nas ale mironosiţelor.  

Se desprinse de lângă balustradă şi se îndreptă spre ea. Capetele se întorceau, agitate, în jurul lui, oamenii şuşoteau curioşi.  

"Ce tupeu",murmurau unii.  

Se opri în faţa ei şi îi întinse braţul, invitând-o la dans. Fascinanta, frumoasa creatură, a acceptat.  

Ochii lui întunecaţi o fixau plini de promisiuni tainice. Îi cuprinse mijlocul, lipind-o de trupul lui suplu si puternic.  

Se mişcau in ritmul unduitor al valsului, el se roti cu ea pană o ameţi, îsi apropie bărbia de buclele rebele care încadrau diafan tâmpla femeii.  

Carisma si atracţia lui hipnotică o împiedicară, sa observe că el, cu fiecare mişcare o îndepărtase de lume…când se dezmetici, erau pe terasa semi luminată. Se desprinse bulversată din îmbrătişarea lui, încercând să fugă. Piciorul îi alunecă si căzu simţind o durere ascuţită în gleznă. Era luată pe braţe si dusa in trăsura trasă la scara. Respiraţia precipitata îi ridica dantelele corsajului.  

El surâzând, o descălţă, cu mişcări sinuoase. Îi cuprinse pulpa subţire, întrebând-o dacă o doare. Ea scutura din cap, roşeaţa din obraz ii trăda emoţia…tumultul fierbinte al dorinţei.  

Auzise multe fantasmagorii despre piratul negru, nu crezuse în ele. Nici nu fusese convinsă că există, nimic nu era sigur.  

Degetele lui lungi îi mângâiau linia dulce a gambei învăluită în mătase subţire. Buzele moi atingeau glezna… urcau îndrăzneţe. O atrase la pieptul lui, răsuflarea femeii era resorbită de buzele care o căutau înfrigurate si nerăbdătoare.  

Dacă cele mai tari armate ale lumii, cedaseră în faţa celor puternici, cum putea rezista ea, o femeie fragilă, dorinţei tumultoase ce-i pătrundea fiinţa?  

 

                                                              ***  

Doamna în negru, cu voal cernit, a îngenunchiat pe lespedea de marmură albă. Amintirile îi sfâşiau inima. Şi-a culcat fruntea pe piatra nemiloasă a morţii. Suspinul plin de durere a tulburat liniştea cimitirului. Sărutând trandafirul roşu, l-a pus deasupra literelor aurii: Lord M.Joseph. Tâmpla ei se odihnea pe crucea rece. Lacrimile secaseră demult, durerea era profundă. O rafală de vânt a izbucnit de nicăieri şi voalul ei şi-a luat zborul. A simţit o adiere, ca un sărut pe frunte. Privind spre cer, a zărit porumbelul alb cu aripile întinse spre înălţimi.  

Linişte deplină. În jurul ei s-a format un vârtej de vânt. Trandafirul dispăruse. Încet, a coborât liniştea, doar sufletul femeii era o rană deschisă.  

„La marginea timpului, când vremurile vor hotărî, vom fi împreună pentru eternitate…”  

Camelia Constantin  

2009 

Tabu...?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

      Secolul XXI a venit doar pentru unii.  

Sunt multe persoane care încă gândesc sau „trăiesc”în anii 1100 perioada când inchiziţia a început să-şi întărească puterea.  

Altele, care nu au limite sau unele limitate. Să cugetăm.  

Cine erau cei din Inchiziţie? Dacă o femeie era evoluată, deschisă la minte şi culmea avea şi curajul să-şi exprime puncte de vedere bine definite, era considerată o vrăjitoare destrăbălată şi arsă pe rug.  

În prezent, din păcate, încă mai există persoane, pentru care, bunul simţ şi evoluţia spirituală sau culturală ... sunt subiecte tabu. Suntem optimişti, si de 20..şi ceva de ani sperăm că va fi mai bine şi vom merge pe o cale ascendentă. Din păcate societatea românească sau o mare parte din ea involuează. Ca majoritatea omenirii, din nefericire.  

Am trăit atâţia ani în comunism, am fost umiliţi, transformaţi în sclavi muncind şi acum, mulţi dintre noi, pe salarii de mizerie. Îndoctrinaţi cu frica zilei de mâine, având sindromul de vinovăţie, atenţionaţi că nu avem voie să gândim cu propriile circomvoluţiuni. Trist şi nedrept.  

În societatea noastră, mentalitatea de trib, de turmă, primează ... am rămas în epoca de piatră.  

Femeia este temelia creaţiei. Ea zămisleşte viaţa ... naşte copii. Ea inţelege cel mai bine natura umană. Nu că barbatul este mai puţin important, el este stâlpul femeii. Orice temelie are nevoie de un pilon de rezistenţă.  

În fiecare femeie există un bărbat, aşa cum în fiecare bărbat există o femeie. Ying si Yang. Ei trebuie să formeze un întreg. De ce există o întrecere între cele doua sexe, care e mai tare?  

Dumnezeu a creat lumea simplu: prin iubire. Oamenii au complicat-o din sete de putere.  

În Romania, din cauza cenzurii, a dezinformării, dezumanizării, au murit zeci de femei. Ca în intreaga lume, din păcate: cancer de col uterin. În ţara noastră au recurs la avorturi ilegale pentru că sistemul era criminal, le obliga să facă prunci chiar dacă nu doreau. Îşi făceau chiuretaje clandestine la persoane dubioase care vroiau să câştige bani murdari, fără a avea, întotdeauna, cunoştinţe în domeniul medical.  

Ele o făceau din disperare, ştiau că sistemul vroia mână de lucru, masă de manevră.  

Femeia a fost dintotdeauna puternică, feminină, curajoasă, reuşind să iasă din situaţii imposibile, cu eleganţă.  

Dogmatismul, puritanismul exagerat sau falsa inocenţă, de faţadă, respingerea propriilor valori, pierderea sau respingerea identităţii personale sau naţionale ne îndreaptă paşii spre un viitor sumbru, lipsit de perspective.  

Tinerii, adolescenţii se feresc, să discute cu părinţii subiecte delicate, pentru că aceştia nu au timp sau pregătirea necesară să le ofere răspunsuri plauzibile. De aici şi până la pierderea drumului drept, nu-i decât un pas, dar mai ales periculos. Nu este nimic ruşinos să discuţi cu cei apropiaţi, parintii in mod special, despre subiecte care de fapt nu ar trebui să fie tabu.  

Familia este primordială, apoi şcoala. Orele de educaţie, pe toate planurile, trebuie serios dezbătute. La televiziuni se promovează incultura, subcultura si prostituţia( politică şi nu numai). Sport de voie..analfabeţii au vânt la pupă...fără număr, fără şcoală. Să mai vorbim de ... divertisment?  

Umorul este apanajul oamenilor inteligenţi, băşcălie fac toţi proştii.  

Ave, s-auzim de bine!  

Nea Caragiale ... jos pălăria ... eşti în trend!  

 

Camelia Constantin  

august 2012  

 

 

Miere şi suspin

Doar focul căminului lumina camera somptuoasă.

Femeia se uita, în jur, speriată, nu ştia ce se va întâmpla cu ea sau de ce o aduseseră în castelul din inima munţilor.

Se apropie de şemineu să-şi încălzească mâinile, dintr-o dată încăperea părea că o sufocă. Nu era singură. Se întoarse şi timpul se opri.

Nemişcat, în faţa ei, stătea bărbatul îmbrăcat în costum de catifea neagră. Părul ca abanosul îi acoperea gulerul hainei, ochii mari, o fascinau. Negura celei mai adânci nopţi nu se compara cu profunzimea privirii lui. Nu putea face nici un pas. Avea picioarele ca de plumb. Bărbatul nu era un colos, mai degrabă suplu, însă emana un magnetism puternic, prezenţa sa o-nvăluia misterios. Făcu un pas spre ea, mişcările lui păreau ale unei feline ce-şi înconjoară prada, când se roti leneş în jurul ei, măsurând-o si ţesându-şi în minte planul vânătorului în preajma trofeului.

Tânăra femeie se retrase cu spatele, simţind zidul rece stăvilindu-i calea. Se uita speriată la el cum se apropie calm. Bărbatul se opri atât de aproape de ea, încât îi simţea parfumul şi respiraţia fierbinte. Cuprinsă de o ameţeală dulce, dublată de curiozitate, nu ştia cum să reacţioneze. Necunoscutul îşi puse palmele pe perete de o parte şi de alta a umerilor ei, fără să o atingă.

Răsuflarea ei precipitata îl făcu, să zâmbească enigmatic. Îşi frecă uşor obrazul de tâmpla femeii, buzele coborau uşor pe coloana gatului poposind pe umărul alb. Vârfurile degetelor îi atinseră ca o adiere pielea fină de sub bărbie, urmându-şi traiectoria descendentă.

Nu o mai susţineau picioarele, propriul ei trup o trăda. Senzaţia mistuitoare ca o flacăra fierbinte, îi urca în piept cuprinzându-i inima şi dorinţa o abandona în braţele bărbatului. Şarpele pasiunii o devora fără mila. El îşi strecura mâna sub părul lung al femeii cuprinzând ceafa, oferind sprijin. Buzele lui îi atinseră gura, contopindu-se, senzaţiile se transformau în miere şi suspin. Mai era şi muzica magică, senzuală răvăşindu-le sentimentele.

Furtună şi vuiet, volbura oceanelor, valurile mareelor, fierberea vulcanilor şi liniştea dimineţilor de primăvară…toate le trăia alături de bărbatul care-i schimbase viaţa într-o seară, pierdută în fiinţa lui, în sufletul iubirii, pe altarul căruia dăruise totul.

Se trezi asudată, cu părul ud. Visase? În cameră…linişte. Cămaşa ii era umedă, pe pat era un trandafir roşu ca sângele ce-i fierbea în vene şi un bilet. Îl luă cu mâini tremurânde...lord M.Joseph.

 Să râdă sau să plângă? Era real!

A dus trandafirul la buze şi l-a sărutat. Petalele aveau gustul buzelor lui.....miere şi suspin..

Camelia Constantin

2009

Vibraţie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Universul înseamnă creaţie...creaţia dă viaţă...viaţa este vibraţie la nivel interacţional. Tot ce este mişcare în jurul nostru sau în fiinţa umană este pulsaţie. Fiecare, avem o amprentă unică. Ea ne defineşte ca structură şi ritm.  

Să absorbi parfumurile din natură, înseamnă să respiri emanaţia plantelor . O încântare. Bucuria dă naştere efectelor pozitive, cu reverberaţie mare de energii creatoare, infiltrându-se în mintea noastră. Entităţile energetice se divid, se contopesc în aura omului.  

Eşti obligat, să te îngrijeşti de gândurile şi dorinţele tale!  

Indiferent de aspiraţii, puterea gândului este cea mai mare taină a Absolutului. Viaţa este un teren de luptă, te constrânge, să iţi pui la punct o strategie inteligentă, pentru a putea trece mai uşor prin hătişul capcanelor şi negativismului! Este o artă, capacitatea de-a transforma destinul într-o sală de dans, alunecând în pas de vals cu dibăcie şi eleganţă de la un capăt la celalalt al existenţei.  

Prezent...trecut...viitor...ele vibrează în noi prin rezonanţa sunetului, infinitul de senzaţii atrăgând vibraţii asemănătoare. Ne apropie de persoane, locuri, întâmplări, conjuncturi compatibile cu tiparul şi matricea din care am fost plămădiţi.

Spiritul! Vârful piramidei fiinţei umane, frontiera dintre om şi Dumnezeu.. puntea de legătură a revelaţiei cu Divinul, dincolo de înţelegerea materiei.  

Iluminarea minţii, a sufletului, sunt necesare pentru a fi în armonie cu Creatorul. Temelia de la baza umanitaţii este Iubirea. Ea este diamantul ce străluceşte în mijlocul frământărilor, al tumultului din vibraţia atomului si ADN-ului uman.  

A sosit vremea schimbărilor. Să ne purificăm cu stropi de imaginaţie, să pătrundem în lumea virtuală a spontaneităţii copilăriei, să formăm contexte plăcute nouă şi celor din jurul nostru.  

Urcând pe scara valorilor, a artei naturale, evadăm din lumea în care convieţuim. Dorim o realitate armonioasă, luminoasă, bazată pe principii puternice şi calde.  

Nu egoism, ură şi distrugere!  

Daca ochii minţii ar fi mai dezvoltaţi, am vedea Viaţa, cum creşte...îşi deschide cupele...trăieşte...simte ...  

Copacii ştiu să asculte, să ne lipim urechea de scoarţa lor. Le vom simţi tremurul, ei ştiu toate secretele pământului de aceea forţele râului îi taie şi îi distrug.  

Sufletul este parte din trup şi spirit...dar spiritul este conştiinţa de sine a transcedentului, a unirii cu Dumnezeu. Inteligenţa sfântă trimite pe Terra mesageri ai binelui pentru a ne deschide canale energetice benefice cunoaşterii şi dezvoltării pe toate planurile existenţiale.  

Maica Tereza spunea ”Nu mă chemaţi la o conferinţa anti razboi..mai bine la una pro pace!” Înţelepte cuvinte!  

Cuvântul este arcuşul ce mângâie viorile din sufletele celor, care au inţeles mesajul extazului suprem al spiritualităţii nemuritoare.  

Să închidem ochii. Să simţim ritmul muzicii coordonat cu bătăile inimilor noastre.  

Să evadăm în lumea mirifică a undelor. Ele ne leagă ... ne anină de colţul stelelor ... ne dă aripi să zburăm spre lumea de nicăieri. Ne poartă pe valul transparent al viselor.  

Mii de vibraţii se răspândesc în eter, prin gânduri şi sentimente. Încolţesc în conştiinţe..se plimbă cu caruri lunare. Se leagănă în esenţa frumuseţii intime, emanând Fericire.  

Iubirea adevărată şi Adevărul iubirii...  

Asta ne-ai dăruit....  

 

Camelia Constantin  

 

2010 

Foame..

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În vremuri de restrişte  

De foame şi durere  

Văzând doar feţe triste  

Speranţa-i o părere.  

 

Speranţa, au zis unii,  

Că-i ultima ce piere  

Să facă loc minciunii,  

Că-i foame şi durere.  

 

Foame de incultură  

Prostie şi-ngâmfare  

O existenţă dură  

O crasă infatuare.  

 

E multă piele goală,  

Şi neuroni bolnavi  

O lume fără şcoală  

Cu bogătani trândavi.  

 

Străzi pline de gunoaie  

Cu gropi şi câini turbaţi  

Ape ce curg şuvoaie  

Şi oameni înfometaţi.  

 

Omule trudeşti-n van  

Pe un leu sau pe un ban,  

Hoţu-şi numără valuta  

Face sport cu "paraşuta".  

 

Că sarmaua-i la putere  

Şi votăm ca nişte cloşti  

Cu un mic şi coana bere  

Noi votăm ca nişte proşti!  

 

Din mare faci un mic,  

Din mic, un mic nimic  

Din nimic si mai mic  

Piticotule pitic,  

O „Elită” de nimic.  

 

Dacă politica-i o târfă, domnilor politicieni, de ce nu legalizaţi prostituţia?  

Doar aşa veţi intra şi domniile voastre în...legalitate!  

 

Camelia Constantin  

2011  

 

Cândva...

         






















Crăiasa anotimpurilor, iarna, şi-a etalat colecţia veşmintelor de sezon. Mantaua albă de zăpadă acoperă pământul, care hibernează somnoros.  

Ninge, natura este în sărbătoare.  

Văzduhul îşi cerne perdeaua de nea. Fulgii jucăuşi se împletesc în părul femeii, priveşte fascinată cum se topesc, transformându-se în picuri mici de perle.  

Viscolul formează vârtejuri, spulberând omătul. Un castel dăltuit în gheaţă se conturează, maiestuos  

Natura se dezlănţuie, biciuirile furioase ale vântului lovesc obrajii.  

Frigul pătrunde prin straiele subţiri, bărbatul îi cuprinde mâna cu degete fierbinţi, sărutul născut din căldura iubirii îi cuprinde inima.  

Iarna pizmaşă, priveşte cu ochi răi, reci. Cui îi pasă? E invidioasă, în lumea ei încremenită nu va avea parte, niciodată, de flacăra ce arde fiinţa.  

O clipă de nemurire, atât de preţioasă.  

Femeia inspiră profund, aerul rece şi proaspăt îi inundă pieptul.  

Adierea sărutului îi mângâie tâmpla ... surâde.  

„Întoarce-te în lumea noastră! Nimic ... nimeni nu poate umple golul lăsat în urma ta.”  

Buzele îi ating creştetul capului, faţa ei se odihneşte în palmele lui.  

„Am încălcat promisiunea, nu trebuia! Nici o regulă nu poate reţine dragostea ... dorinţa. Te port in suflet şi-n gând, în trupul ostenit de aşteptare.”  

Uşor, urgia s-a potolit....o întindere de basm.  

„Priveşte spre înalturi, cu speranţa, că lumea va fi, aşa cum ai dorit.”  

În braţele iubirii, trăind minunata clipă de extaz sufletesc, a înţeles taina magiei .  

„Amândoi am reuşit, sa îmblânzim destinul.”  

Sublim amor ...  

„Aici este locul tău!”  

„E vremea!” se aude glasul...  

„Nu!”  

Clipele sunt nemiloase.  

Imaginea barbatului se estompează încet. Cu greu îi reţine vârful degetelor...se pierd în ceaţa timpului.  

"Întotdeauna voi fi lângă tine. Îţi voi mângâia suferinţele, voi îndulci dorinţele, îţi voi fi sprijin şi ajutor în tot ce-mi vei cere....pentru că eşti o parte din mine, din ce am lăsat moştenire acestei lumi"...  

Un legământ! Semnat din condeiul sacrificiului, cu cerneala suferinţei.  

„Undeva..cândva...vom fi uniţi cu nemurirea!”  

Constantin Camelia  

2010 

Naufragiu...

Picături se preling grăbite pe sticla geamului. Ochii privesc în depărtări, caută razele amintirilor pierdute, departe, în aburul uitării. Fulgere se împletesc dezlănţuite în dansul furtunii ... zbucium de vorbe pierdute în norii mohorâţi.  

Ochii ploii, goi şi tulburi, scaldă privirea zilei în îmbrătişarea valurilor învolburate, agitate de glasul tunetului.  

Mareea sentimentelor se înalţă şi atinge cu buze umede, sărutul ploii, loveşte cu putere ţărmul de stânci, încearcă să dărâme nepăsarea de piatră  

Undeva, corabia pluteşte în derivă, lovită de furia naturii. Priveşti împietrit prin geamul rotund puntea scăldată în apă ... catargul se rupe neputincios, lovit de valuri ...  

Departe de lume, lupţi cu stihiile, capcanele subconştientului, piedici in călătoria spre lumi necunoscute, unde ajunge doar urma gândului. Lovitura puternică a răsturnat vasul, apa te-a înghiţit lacomă. Înoţi ... înoţi, nimic nu te poate opri, să ajungi la marginea oceanului de iluzii deşarte, să evadezi în lumea speranţelor, a viselor realizabile sau a fanteziilor si dorinţelor.  

Stropii cad reci, nepăsători la zbuciumul tău, scăldând împrejurimile. Valurile furioase te aruncă pe nisipul ud ... un naufragiat pe insula vieţii..  

 

Camelia Constantin  

 

iulie 2012  

 

Adio..

 

Adio nu uita să spui ,  

De nu vrei să mai rămâi.  

Mai bine, simplu, bun venit  

Bucuros te-am regăsit .
  

Adio spui doar dacă pleci  

Cu stelele să te întreci.  

Dar nu-i mai bine să revii  

De pe cărările pustii?
   

Rătăcitor prin codrul vieţii  

Te scalzi în roua dimineţii  

Priveşti spre cerul luminat  

O rugă-nalţi în gând curat.
   

Călătoreşti în paşi de dans  

În dulce-al inimii balans  

În vis de albe fantezii  

Să luminezi în seri pustii.
  

Te uiţi tăcut la steaua ta  

Nu-ţi iei adio de la ea  

Ridică-ţi inima spre cer  

Pătrunde adâncu-i mister.  

Camelia C  

2010  

Surprize

Cerul îşi cernea des, fulgii de nea. Jucăuşi, se aşterneau moale pe covorul gros de zăpadă imaculată. O feerie în alb. Piticii coloraţi, renii de piatră, erau pete de culoare în imensitatea de omăt ... nasul omului de zăpadă ... morcovul portocaliu.  

Stătea la fereastră cu nasul lipit de geam. Respiraţia caldă, aburea sticla rece. Pregătirile pentru Crăciun erau terminate, casa împodobită de sărbătoare, lucea de curăţenie. Aroma de prăjituri, scorţişoară şi vanilie umplea locuinţa. Sărbătorile de iarna erau preferatele ei, din copilărie. Adora să împodobească bradul, luminiţele clipeau ca nişte licurici, armonia anotimpului îmbinată cu colindele ... o atmosferă plină de vrajă ...  

Surorile ei erau diferite ca fire şi personalitate dar în privinţa sărbătorilor sau petrecerilor aveau multe lucruri in comun. În acel an, din păcate nu puteau să se întâlnească la trecerea dintre ani. Toată ziua ninsese cu fulgi mari. Se anunţase la toate posturile că circulaţia era blocată, aeroporturile închise. Dar au promis că vor ajunge până la Revelion. Era izolată. Casa arăta superb. Nu era grandioasă, o vilă mică, dotată corespunzător. O aranjase după propriul gust, o părticica din sufletul şi personalitatea ei stăteau întipărite în amenajarea arhitecturii şi designului.  

Era timpul, să se ocupe de aspectul ei fizic. Frank trebuia să sosească, ea nu era gata. Se relaxă o oră în cada plină cu apă si spumant parfumat. Îşi alesese o rochie simplă, rafinată. Sexy. Tivul era deasupra genunchiului, materialul fin, moale, cădea perfect pe silueta armonioasă, suplă. Părul ca abanosul, îi atingea umerii. Aplicase un machiaj uşor. Încălţă pantofii cu toc înalt, se privi mulţumită în oglindă. Îşi umezi buzele în vinul rubiniu. Privi la ceas.  

Uşor, întunericul se infiltra în casă. Instalaţia de pom clipea, dădea încăperii un aer intim. A aprins lumânările de pe masa aranjată pentru două persoane. Aruncă o ultimă privire, trecând in revistă camera. Se declară mulţumită.  

Vântul începea sa bată cu putere, viscolind zăpada. Vuietul arunca omătul în ferestre. Vremea de basm se transformase într-o căţea turbată. Nu-i plăcea iarna.  

Se aşeză pe canapea. Muzica de saxofon îi învăluia trupul. Îi inducea o stare de mister şi relaxare.  

Noaptea se instalase, nu şi-a dat seama când a aţipit. A trezit-o pendula.. Ora 22, nici urmă de Frank. Băutura din sticlă scădea simţitor. O furase somnul ...  

Soneria de la uşă ţipa strident. Musafirul nerăbdător, părea că-şi uitase degetul apăsat pe buton.  

-Imediat..imediat! soneria se încăpăţâna, să sune ca o sirenă..  

-La naiba, mi-ai spart timpanul, deschise grăbită. În sfârş ...  

Vorbele au rămas nerostite..arătarea proţăpită la uşa ei, era o statuie albă ori omul de zăpadă din curtea casei a prins viaţă ...  

-FFF..rank???  

-Fantoma lui! şopti tremurat, arătarea.  

Dezmeticită, îl invită înăuntru. Omul, înfofolit, cu căciula trasă bine pe cap,cu gulerul paltonului ridicat, a rămas in hol. Zăpada îngheţase pe haină, în contact cu căldura din locuinţă, începuse să se scurgă pe podeaua din marmură. A scos din buzunarul de la piept actele şi i-le înmână lui Shan.  

Glumea cu ea..  

-Nu ştiam că oamenii de zăpadă se legitimează. OK, să ne jucam, cu toate că ai întârziat! Am băut juma' din sticla de vin..  

Ochii i-se măriră, citind numele din acte ... se retrase câţiva paşi.  

-Eşti un hoţ? Chem poliţia! Am armă, să ştii!  

-Linişteşte-te, actele sunt reale. Îmi cer scuze pentru deranj, m-am rătăcit de restul însoţitorilor mei. Casa ta a a fost prima, apărută în cale, dezbrăca paltonul şi-şi scoase căciula.  

-E o gluma pusă la cale de Frank, nu-i aşa? mormăi, privind înlemnită la bărbatul apărut de nicăieri.  

-Frank pe care îl cunosc eu, este mic, gras, chel ... un tip foarte serios..nu face surprize. Cred că nu vorbim de aceeaşi persoană, nu-i aşa? zâmbi larg. Sper, că nu te-am speriat prea tare, dar până nu stă viscolul, nu pot pleca nicăieri.  

-A..ctele sunt reale? Eşti chiar ...  

-Da, sunt chiar ... .vorbi calm. Pot rămâne aici, te rog?  

Shan îl studie, amuţită ... Nu era înalt, nici mic de statură cum spuneau unii. Un tip plăcut, arătos, mirosea grozav... Black Orchid.  

-N-aş vrea, să par obraznic, dar sunt îngheţat. Pot face o baie fierbinte?  

-Nu ştiam că oamenii de zăpada fac baie..  

-Sunt norocos, am nimerit o persoană cu simţul umorului!  

- ... vinul este vinovat.. Dacă actele sunt autentice, atunci eşti norocos!  

-Hm ... discutabil.. vorbea încet.  

Vocea lui părea mai groasă, decât ştia ea.  

Era încă sceptică, însă organismul ei nu simţea nici un pericol.  

-Poţi merge la baie, dacă doreşti. Hainele ude le poţi pune în coşul de rufe.  

Tipul îsi duse mâna la inimă, în semn de mulţumire.  

-Îţi râmân recunoscător!  

-Da ... mai vedem ...  

Musafirul neaşteptat, intră în baie. Auzi apa curgând. Shan nu ştia cum să reacţioneze. A luat telefonul, încercând să formeze un număr. Mâinile îi tremurau, aproape scăpă receptorul..Comunicaţia era întreruptă, nu putea lua legătura cu nimeni. Încercă telefonul mobil, suna ocupat ... Renunţă.  

În Ajunul Crăciunului îi apăruse în prag, un V.I.P.. nu oricare. Cea mai vedetă dintre vedete, cum se exprima fiul cel mic al surorii sale. Nu reuşea, să-şi adune gândurile. Tremura. Masa arăta intim, decorată, lumânările se topiseră la jumătate. Aprinse altele noi. I-se făcea frig, deşi temperatura din casă era plăcută. Înteţi focul din şemineu şi intră în bucătărie. Îi era foame. Dacă Frank nu sosise, măcar nu mânca singură. Se simţea stângace, parcă avea mâinile pe dos. Friptura era în cuptor. Salata, aperitivele, aranjate pe masa din living. Presimţea, că orele ce vor urma, vor fi complet diferite de ce trăise în trecut. Se afla în bucătărie, aranja friptura pe platou, când el îşi făcu simţită prezenţa. Purta doar un prosop în jurul şoldurilor, altul pe cap.  

-Îmi cer scuze, nu am găsit îmbrăcăminte masculină în baie. Crezi, că mă poţi ajuta cu o pijama sau ceva asemănător?  

Shan roşi, recunoştea că tipul arăta bine. Nu era slab, ca în anii tinereţii. Se apropia de patruzeci de ani, vârsta îi împlinise trupul, ii maturizase trăsăturile. Desigur, făcea exerciţii, doar era un dansator renumit. Părul negru, proaspăt spălat, era ud. Nu părea stânjenit dar cu siguranţă vorbele lui dădeau de înţeles, că nu-şi dorea, să se afle în acea postură.  

Totuşi..emana o atracţie discretă, cum stătea cu umărul lipit de tocul uşii. Era masculin, sexy, fără a părea agresiv. Rafinat.  

-Poate, ceva din lucrurile lui Frank.  

-Îţi rămân recunoscător! zâmbi discret. Îhmm..ce aromă minunată ...  

Shan reuşi să găsească o cămaşă albastră în carouri şi blugi.  

-Sper, că te descurci cu astea.  

Îmbrăcat în hainele date de ea, arăta ... de-al casei. Suflecase mânecile cămăşii, culoarea îi venea bine, contrasta cu părul brunet. Pantalonii erau cam strâmţi, Frank era mai slab.  

-Moş Crăciun a dorit sa ajung aici, probabil. Ai o casă foarte frumoasă.. te reprezintă.  

Shan zâmbi, încurcată.  

-Serios! Nu încerc să te agăţ.  

-Mai bine mâncăm, îmi este foame. Vinul îşi face de cap în stomacul meu.. şi nu numai.  

-De ce eşti singură în noaptea de Ajun? o urmă în bucătărie.  

-Din acelaşi motiv, ca tine.  

-Adică, te-ai rătăcit ?  

Avea umor, tipul.  

-Viscolul. Iarna e o vrăjitoare nesuferită. Mi-a stricat toate planurile.  

-Sper, să nu te plictiseşti prea tare cu mine!  

-Nu mă refeream la tine ...  

-Poţi să-mi rosteşti numele ... sau spune-mi Frank, dacă te simţi mai bine.  

-Nu eşti Frank!  

-Ok, spune-mi cum vrei.  

-Mister?  

El râdea.  

-Nu mi-a zis nimeni, aşa.  

-Daca te-aş numi oficial, m-aş simţi stingherită.  

-Nu ai avea motiv, dar..e OK.. Sper ...  

Nu avea nimic din aerul unei vedete. Se purta firesc, avea mult farmec. Începea să se relaxeze în prezenţa lui. Se oferi, să o ajute în bucătărie.  

-Nu se poate! Tu? La bucătărie?  

-Da ce nu? Pregătesc masa pentru copii mei.  

-Nu pot, să cred! se aşeză, ajutată de el.  

Un tip binecrescut, educat.  

-Nu-i mare lucru. Sunt un om obişnuit.  

-Cam mult spus.  

Mister ridică din sprâncene:  

-Adică?  

-Un om obişnuit, nu putea ajunge acolo.. sus, în vârful piramidei.  

- Mulţumesc, sper că e o apreciere, o privi deschis  

- O realitate. E timpul să mâncăm! a vrut, să taie friptura.  

El i-a făcut semn, să nu se ridice.  

-Măcar atât să fac, pentru ospitalitatea ta.  

Shan era uimită de uşurinţa cu care el îndeplinea lucruri simple, de rutină. Tăia tacticos friptura, aşezând-o pe farfurii.  

-Mă priveşti ca pe o ciudăţenie.  

-Nu..nu, scuza-mă! Nu mi te închipuiam, făcând lucruri de genul ăsta..  

-Ştii, unii cred că nu mănânc sau că mă hrănesc doar cu aer, că sunt extraterestru ... aiureli ...  

Devenise serios.  

-Prostii. Mulţi cred, ce li-se spune.  

-Tu, nu? o privi atent.  

-Absolut deloc. N-am timp să citesc ziare.  

Tipul părea că se relaxează, era important pentru el să fie perceput aşa cum era în realitate.  

***  

Discuţiile se legau uşor, atmosfera se destindea, iar el povestea întâmplări amuzante. O făcea sa râdă. Îi plăceau oamenii care ştiau să glumească.  

Muzica, lumina difuză a lumânărilor, beculeţele pomului, persoana specială în prezenţa căreia-şi petrecea Ajunul Crăciunului, făcea ca totul să devină familiar ... plin de căldură.  

-Mă bucur, că viscolul mi-a îndreptat paşii la o casă cu reni în gradina şi o gazdă plină de farmec! toastă bărbatul, ridicând paharul.  

-Înca am senzaţia, că e un scenariu de film ... Încântată de cunoştinţă!  

-Găteşti minunat, mâncarea e grozavă.  

-Nu ţii regim?  

- Într-o seară specială, nu!  

Se priveau pe deasupra paharelor, sorbind din vin.  

Crăciunul era cea mai frumoasă sărbătoare din tot anul. Ea aştepta cu nerăbdare, petrecea cu familia şi prietenii.. acum, destinul a vrut altceva ... i-a pregătit o întâlnire pe cât de neaşteptată, pe atât de stranie. Bărbatul apărut în casa ei, pe o vreme vitregă, era o persoana pe care nici nu se gândise, că o va întâlni vreodată. Îl plăcea, aprecia creaţiile lui, dar nu dăduse importanţă persoanei, în mod special. Bărbatul prezent la masa ei în seara de Ajun, emana un farmec aparte, discret, incitant. Nu-şi putea explica desluşit, de unde izvora atractivitatea lui. Ceva ...  

Viscolul furios vuia sălbatic, spulberând zăpada. Căldura livingului îi dădea siguranţă. Avea un sentiment de euforie, privind focul şemineului, prin lichidul roşu din pahar. Toropeala dulce o învăluia ... plutea. Închise ochii.  

-Dansezi?  

Auzi vocea profundă, voalată.  

Se dezmetici greu. Se simţea ca o pisică răsfăţată la gura sobei. Câteva secunde n-a reacţionat. Auzea în surdină melodia lentă, cu acorduri insinuante.  

El era în picioare lângă scaunul ei, aşteptând. Shan îi cuprinse degetele lungi, ridicându-se încet. Mâncarea, vinul, focul trosnind sau pur şi simplu prezenţa masculină îi crea acel sentiment de dej" -vu ...  

Mister ii cuprinse talia, alunecau pe ritmurile lente, tensionate ale duetului saxofon-pian. Adora jazz-ul. El dansa într-o manieră atât de fină ... nu-şi dădea seama că bărbatul conduce mişcările ei. Parfumul lui era puternic dar discret în acelaşi timp.. trupul lui se armoniza atât de bine cu al ei. Se completau.  

Brusc, s-a făcut linişte ... s-a întrerupt curentul. Numai flăcările focului luminau încăperea.  

Erau lipiţi, îi simţea respiraţia pe tâmplă ...  

-Asta lipsea.. vorbi în şoaptă, Shan.  

O privi, zâmbind aproape de faţa ei:  

-În orice intâmplare, există lucruri bune..  

--şi lucruri mai puţin bune, îl completă.  

-.. şi lucruri foarte bune! surâse tachinând-o. Cred că n-am avut un Crăciun magic şi liniştit ca acesta.. niciodată. Este un flux de energii pozitive, aici.  

-Mai puţin curentul electric  

-Atunci, să remediem situaţia!  

-Generatorul de avarie este în magazie. Trebuie traversată curtea.Dificil, stratul de zăpadă este destul de mare.  

-Îhmm, îmi plac bataile cu bulgări..  

-Nu pe vremea asta nesuferită!  

-Să luăm partea bună a lucrurilor. Mai întâi, haine de avarie, râdea amuzat.  

Îi insufla o stare de bună dispoziţie.  

-Sau putem sta pe întuneric..colţul gurii lui se ridica într-un surâs jucăuş.  

Înfofoliţi, au ieşit în curte. O rafală de vânt îi izbi, aruncându-le zăpada în faţă. O prinse de mână, înaintând greu pe aleea plină de omăt.  

Dacă lua partea bună a lucrurilor, peisajul era mirific.. pentru ea care detesta anotimpul rece, catastrofal.  

Au deschis generatorul, s-au grăbit să ajungă la căldura plăcuta din casă. Pe neaşteptate, o răsturnă în zăpadă. O rostogoli până arăta ca un ghemotoc din vată de zahăr.  

Shan, luată prin surprindere, n-a reacţionat pe moment, dar ambiţionată îl prinse de umeri şi-l răsturnă cu faţa-n jos. Îl frecă pe obraz cu zăpadă ... el râdea copios. Situaţia devenea hilară, el inversă rolurile ... o trânti cu faţa-n sus, acoperind-o cu trupul său. Ea se zbătea, Mister râdea cu hohote, se tăvălea cu ea prin covorul moale de nea.  

-Tuu..dă-mi drumul !  

Bărbatul o eliberă, îl bombardă cu bulgări.  

-Aşa deci.. asta este răsplata, pentru că m-am îndurat şi te-am lăsat să scapi ... bineee.  

O alerga, îi era greu să înainteze. S-a prăbuşit cu el deasupra ei. Râdea încrezut, de sub glugă, doar dantura alba se distingea puţin..  

- Mi-e frig ...  

-Ok, nu vreau sa răceşti, fuga lângă foc.. cine ajunge primul..  

Bineînţeles că el era mai rapid, ea s-a împiedicat, a căzut, dar s-a simţit înşfăcata pe sus. A luat-o pe braţe şi au intrat în casă.  

***  

-Ai stropi de apă pe faţă, s-au topit fulgii de nea, îşi trecu degetele peste obrajii roşii. Arăta ca o fetiţă după o plimbare cu sania, prin ger. Pielea era proaspăta, curată, fără machiaj ... frumoasă. Îi plăcea feminitatea ei, modul cum abordase întâlnirea fulger cu o vedetă ivită în viaţa ei, în seara de Ajun.  

Expresia lui devenise gânditoare, linia dintre sprâncene se accentuase, de la încruntare.  

-S-a întâmplat ceva?  

Clătină negativ, din cap.  

-Clipele mele de linişte sunt atât de rare ... îmi place, aici!  

Se aşeză turceşte, pe blana de tigru din faţa şemineului, privind fix focul. Flăcările se reflectau în ochii lui. S-a lăsat tăcerea.. doi străini aflaţi intr-o conjunctură stranie..  

-Ştii, nimic nu este întâmplător în viaţă. Probabil că întâlnirea noastră a fost prevăzuta ... undeva ...  

Glasul suna diferit, meditativ, melancolic.  

-Cine se aştepta, ca cea mai mare vedeta din câte a cunoscut lumea, să fie la mine acasă, glumi Shan.  

-Nu..nu..te rog.. nu mă considera vedetă! Vreau să fiu prieten, un om ca toţi ceilalţi ... e important ! Vino, lângă mine, te rog!  

Vorbele lui au atins o coarda sensibilă din inima ei..  

-La o adică, nu e uşor să fii mereu în atenţia tuturor sau să ştii că majoritatea doreşte doar banii tăi.  

A întors rapid capul spre ea.  

-Înţelegi acest lucru, nu-i aşa? Ai punctat un capitol dureros din viaţa mea!  

-Nu-i greu de observat. Mereu au existat căpuşe care au trăit din munca celorlalţi ... nimic nou. Aduc plăcinta, vom mânca lângă foc. Îmi plac dulciurile!  

Încerca să destindă atmosfera.  

-Şi mie. Mama ne făcea mereu turtă dulce cu scorţişoară, preferata mea.  

-Am turtă dulce, dacă doreşti..  

-Serios? se măriră ochii lui..  

Părea un băiat rătăcit într-o lume straină..expresia de entuziasm amestecată cu mirare de pe faţa lui în acele clipe, cerea ... sărutări..  

“Stai cuminte, fetiţo!”o mustra conştiinţa.  

Shan intră in bucătărie, se întoarse cu două platouri de plăcintă, dulciuri şi turtă dulce. Mister aşezase tava cu paharele şi vinul, jos pe podea.  

-Eşti plină de surprize ... muşcă pofticios o bucată de turtă, o savura cu ochii închişi.  

Tipul era, cu siguranţă, atrăgător. Privindu-i gura cu buze pline, simţi un gol în stomac.. nu era vorba de foame. Bărbatul emana un farmec puternic, nativ, ca un sirop gros de zahăr ars..  

-Delicios, tu le-ai gătit?  

Ea aprobă, în timp ce se aşeza jos, pe blana groasă. El i-a oferit o bezea, buzele ei i-au atins vârful degetelor..  

Avea sentimentul că timpul stă în loc.  

-Crăciun fericit, toastă Shan.  

-E foarte reuşit, Crăciunul meu. Mă simt ca acasă.  

-Şi eu..  

El râdea.  

Clipele treceau repede, se uitau pe albumele cu poze, amuzându-se, depănând amintiri.Shan se simţea bine în prezenţa lui, nici el nu era străin de sentimentele ei. Parcă se cunoşteau dintotdeauna.  

-Vrei să bei cafea?  

-Cu condiţia să o pregătesc eu! ridica el doua degete, ca la şcoala. Sunt expert.  

-Ok.  

Când s-a întors cu cafeaua, Shan adormise pe blana de tigru din fata şemineului, cu mâinile sub tâmpla dreaptă. Avea timp să o studieze in voie. Flăcările focului formau umbre şi lumini pe rochia ei, subliniindu-i linia trupului. Era o femeie frumoasă, acum părea o fetita adormită după o joacă în zăpadă. Probabil visa, gemea în somn. Bărbatul surâse. O înveli, ea se mişcă uşor.Telefonul mobil suna. Îl luă şi trecu în bucătărie, conexiunea era slabă, dar recunoscu vocea unui om din stafful său. Era îngrijorat, l-a liniştit, au discutat puţin. Interlocutorul său dorea, să ştie locaţia.  

-La o pensiune, sunt în regulă.  

-Pensiune ? Isuse, nu e un loc sigur pentru tine.  

-Sam, nu te mai aud. Te anunţ eu, să vii, când se deblochează traficul.  

-Asta va dura trei zile..  

-Mă descurc.. nu te mai aud, Sam.  

Închise, nu avea chef să dea prea multe explicaţii. Trei zile de linişte, departe de lumea dezlănţuită, într-o companie plăcuta. O perspectiva rară.  

S-a întors în living, Shan nu se trezise. Se culcă lângă ea, studiindu-i trăsăturile fine. I-a înlăturat şuviţa subţire de pe tâmplă ... ea s-a trezit, în faţa unor ochi mari, cafenii, profunzi. Somnoroasă, strânse pledul la piept.  

-Cafeaua este gata.  

-Îmi cer scuze, am adormit!  

-A fost o plăcere să-ţi veghez somnul.. gemeai aşa frumos.  

-Ba nu gemeam!  

Se amuza pe seama ei. Totul era reconfortant acolo...femeia, casa, mâncarea, atmosfera ... .  

-Crăiasa gheţurilor îşi face de cap. Nu se mai opreşte viscolul! se bosumflă nemulţumită.  

-Am înţeles că peste trei zile se deblochează traficul. Important este, să se oprească vântul. Oamenii mei pot veni cu elicopterul să mă pescuiască.  

-Nimic ostentativ. În fiecare zi la porţile curţilor din cartier aşteaptă un elicopter..  

Remarca era ironica dar pragmatică.  

-Ai dreptate. Voi aştepta, să vină cu trotineta, să mă ia. Se priviră un moment, izbucnind în râs.  

-Ştii ... credeam că eşti mai retras. Mi-am dat seama că-ti iubeşti fanii, ai făcut multe opere de caritate, însă te simţeam restrictiv, oarecum distant, intr-o carapace protectoare. Se pare că m-am înşelat.  

-Nu eşti singura. Alţii au depăşit cu mult limitele realităţii. Nu vor să accepte, că sunt un om în carne şi oase, două mâini, două picioare, nas, urechi ... sentimente.  

-Nu vor accepta niciodată, ca eşti mai presus de ei sau mai bun. Trebuie să recunoşti, că suntem o naţie rasistă şi expansionistă.  

-Nu mi-a fost niciodată ruşine de statutul meu.  

-Ironia sorţii este că, unii nu te recunosc pentru că se cred superiori, alţii cred ca i-ai renegat. O gogomănie.  

-Tu..eşti convinsă, ca ce am relatat despre problemele mele, este pură realitate?  

-Aşa am concluzionat!  

El ii cuprinse mâinile, le sărută apăsat.  

-Iti mulţumesc. Am nevoie de mai mulţi oameni ca tine în viaţa mea. Prieteni sinceri, direcţi. Vrei să fim prieteni?  

O încurcau replicile lui rapide.  

-Ai nevoie de un designer de interioare? surâse.  

-Îmi doresc sinceritatea ... spiritul tău limpede.  

-Vorbeşti serios?  

-Bineînţeles. Nu arunc vorbe deşarte. Te rog! îi strânse mâinile.  

-Ok..cu plăcere. Dacă pot, să ajut cu ceva..  

- Să fii tu. Atât.  

Palmele lui mari, cu degete lungi, fine, adăposteau obrajii ei. Buzele sale au atins abia simţit vârful nasului şi coltul gurii. O îmbrăţişă strâns.  

-Înseamnă enorm, pentru mine!  

Ce putea răspunde? Lipită de trupul lui, îi înconjură timidă mijlocul. Îi transmitea linişte, împăcare, îi inspira încredere, tandreţe. În gând, îi mulţumea lui Moş Crăciun pentru seara surpriză. Tipul avea carismă, reuşea să se facă plăcut cu uşurinţa ... se simţea bine în braţele lui. Începeau să-i încolţească în minte fantezii. Să fie răsfăţată de el, dezmierdată. Începea, să le înţeleagă pe femeile, care leşinau sau plângeau la apariţia lui.  

Dansau, îşi odihnea tâmpla pe umărul lui, el ii mângâia părul.. nu putea specifica în ce moment i-a simţit răsuflarea pe bărbie..sărutul s-a născut firesc, lent ... persuasiv. Lipit de ea, îi transmitea căldura, îi fremăta stomacul. Tipul se pricepea al naibii de bine, să incite.  

Într-o noapte feerică, simţămintele erau pe măsura ... Mister, îi înclină uşor capul pe spate, să-şi uşureze accesul. O ameţea sărutul, buzele lui netede, puternice, cu gust de scorţişoară ... buze de turtă dulce..  

Jarul fierbinte nu ardea doar în şemineu, s-a născut şi-n trupurile îmbrătişate, dornice să se exploreze.  

-Shan ... a vorbit cu gura lipită de a ei, privind-o cu ochi pierduţi ...  

Nu era nevoie de cuvinte ... cu Frank nu trăise asemenea clipe, niciodată în cei trei ani de când se cunoşteau. A fost nevoie de o seară, să conştientizeze, că nu aduce anul ce poate să-ţi ofere o noapte de Ajun.  

-Nici măcar nu mi-am pus ghetele în geam, continuă gândul cu voce tare.  

Femeia-i cam dăduse peste cap stăpânirea de sine ... o săruta din nou, plin de pasiune, sentiment împărtăşit de ea.  

O culcă pe blana moale din faţa şemineului, respiraţia precipitată îi ridica pieptul. Îi mângâia chipul. Privirea lui aluneca pe corpul ei, în acelaşi timp cu degetele. O copleşea senzaţia că oasele se topesc ... pielea ardea sub plimbarea buzelor lui, pe harta trupului său.  

Telefonul lui suna strident. L-a ignorat, captivat de formele dulci ale femeii ... telefonul se încăpăţâna să sune .  

-Mister ... şopti ea.  

-Îhmmm?  

-Se vor îngrijora, îl strânse de braţ.  

Nemulţumit, răspunse:  

-Sam, am spus, că te sun eu! Am treabă.  

Nu ridica vocea. Vorbea calm, dar se simţea că nu-i convine intruziunea.  

-La mulţi ani şi vouă! Merry Christmas! Distracţie plăcută! Da, Sam, sunt foarte bine, se uită spre Shan, cum îşi aranja rochia. Îi atinse linia obrazului cu dosul degetelor. Te sun eu, ne-am înţeles, nu-i aşa? Noapte bună.  

A închis.  

-Scuză-mă..  

-Trebuia să răspunzi..  

Momentul lor s-a pierdut. Nu şi atmosfera dintre ei. Barbatul se lăsă pe spate, cu capul pe genunchii femeii.  

-Magia există pe pământ. Oamenii nu ştiu, să caute unde trebuie.  

-În multe cazuri.. vine singură.. in seara de Ajun, îl completă, jucându-se în părul lui aspru.  

Îşi împletiră degetele.  

-Cele mai frumoase întâmplări sunt cele neplănuite.. Misterul neprevăzutului ...  

-Filozofăm?  

-Nu. Constatăm.  

Râdeau.  

Orele se scurgeau repede, într-un târziu el adormi, cu capul pe picioarele ei.  

Constantin Camelia  

dec.2011 

O noapte de vis

Camera era plină de cadouri despachetate. Răsuflă uşurată. Mai rămăsese unul singur, cu hârtie aurie şi fundă roşie. Nu era mare pachetul. Desfăcu panglica. Înăuntru era o mânuşă albă cu strasuri. Nu înţelegea de unde o primise sau de la cine. Pietricelele aruncau sclipiri jucăuşe, reflectau lumina becurilor. Îi căută perechea...nu era.
Doar una. Ciudat. O puse pe mână. Se făcu întuneric. Oh.. nu acum...o pană de curent. Lumina se aprinse brusc.
Rămase înmărmurită. Era un vis…
Un bar? O încăpere mare, iluminată difuz, cu lume pestriţă. Bărbaţi în smochinguri negre şi femei elegante cu toalete incitante.
Orchestra cânta o melodie de jazz, ca o tânguire de dor. Oamenii treceau pe lângă ea însă nu o observa nimeni.
Ce se întâmpla? Atunci a văzut ca purta mânuşi lungi, cu nuanţe argintii strălucitoare, ce-i treceau de cot, rochia de aceeaşi culoare se mula unduios pe trupul ei. Părul lung se revărsa, despletit, pe umeri.
Uşa se deschise, introducând o rafala de aer proaspăt. Un grup de bărbaţi, în costume impecabil croite îşi făcură apariţia, atrăgând privirile. Cei din jur îi masurau cu teama şi respect.
Era banda lui "Ghetre Albe". În haine, alb imaculat, cu dungi negre subţiri şi pălărie, el intră salutându-l pe patronul barului care personal îi luă paltonul, serviabil. Îi conduse la separeul cel mai slab luminat din toată încăperea.
Dorea discreţie si intimitate. Nu-i putea vedea în totalitate faţa dar observă părul brunet, ivit de sub pălărie şi ochelarii negri.
Reflectorul se focaliză pe ea. Realiză că era pe scena, în faţa microfonului. Acordurile umpleau camera, ea începu să cânte un blues lent. Vocea sa încînta auzul oaspeţilor. Nu-i venea să creadă...
Bărbatul îşi scoase ochelarii şi pălăria. O privea fix. Frisoane de emoţie ii străbăteau trupul. Nu-l distingea din cauza penumbrei. Când numărul ei se termină, coborâ de pe scena. Contextul i se părea firesc.
"Ghetre Albe" făcu un semn şi orchestra abordă ritmuri uşoare, insinuante. Se ridică de la masă, îndreptându-se spre ea. Femeia încetă, o clipă, să respire când se opri in faţa ei. Îi văzu ochii cafenii, magnetici.
Îi înconjură talia subţire cu braţul, ritmul îi purta în acorduri senzuale, picurate  în fiinţa ei ca o băutură fierbinte...
O copleşea imbrăţişarea tipului. Cu obrazul lipit de al ei o conducea pe ringul de dans.
Bărbatul nu scotea nici o vorbă dar apropierea intimă, cântecul…sugerau mai mult decât zeci de cuvinte.
Palma lui poposi pe coapsa ei ivită prin despicătura rochiei…pirueta o ameţi complet când o aplecă pe spate, atingându-i uşor pielea gâtului cu buzele.
Tangoul...indecent şi pasional...dulce-amărui, amestec de erotism…eleganţă, mişcări senzuale si rafinament, învăluite în romantism nostalgic.
Ce-şi putea dori mai mult o femeie, în noaptea trecerii dintre ani?
Îi zări privirea, ştia că soarta ei era pecetluită!
Amestec de pericol, dulci promisiuni de încântare…
Înţelese, că forţa lui consta în personalitate, caracter şi limbajul mişcărilor. Îl strânse în braţe, se lăsa condusa de cel care îi mângâia abia simţit spatele dezgolit de croiala rochiei dar şi sufletul. Faţa lui era atât de aproape de a ei, îi simţea răsuflarea caldă.
Dansa dumnezeieşte. Nici un gest de-al lui nu era de prisos. Dacă cineva ar fi luat temperatura camerei, ar fi explodat barometrul. Trăia clipe unice. O cuprinse o moleşeală dulce, aroma parfumului masculin îi îmbăta narile...
El era captivat, în aceeaşi măsură de frumuseţea şi eleganţa femeii abandonată în îmbrătişarea lui înflăcărată. Îl fermecau feminitatea şi uşurinţa cu care se adapta dansului.
Timiditate şi sexualitate mascată….abandonare şi împotrivire... capitulare şi dorinţă.
O sărută si restul lumii  dispăru....erau doar ei ...
Târziu în noapte, se contopiră în ritualul dragostei...îmbinări de suspine, murmurul unei iubiri mult aşteptate.
Vortex de sentimente şi trăiri. Abandon dulce, firesc...vis şi realitate....destin si nemurire...predestinare şi liber arbitru.. Revelionul…o poveste plină de neprevăzut şi pasiuni mistuitoare.
Sublim!

Camelia Constantin
2010

Mentor al imaginaţiei

... regret..  

nu te-am cunoscut personal, să-ţi ascult glasul domol, admirând zâmbetul misterios ...  

pelerin pe drumul gândului, zăbovind pe hartă, la răscruci de idei creatoare ...  

nu contează ...  

ne cunoaştem din vremuri străvechi, prin ţesături nevăzute de vorbe nespuse ...  

transmise prin pânza orelor străbătute de clipe fugare..  

coborând pleoapele, ochii minţii intuiesc limpede mesajul infiltrat în nucleul creativ al undelor cerebrale ...  

aşternând pe hârtie curgerea lină a povestirilor desprinse din amintiri netrăite sau desfăşurate în alte vieţi ...  

cândva ...  

un circuit închis în globul de cristal învârte veşnic viziunea cunoaşterii ...  

meditaţia sufletului a urcat treapta spre spiritul inovator al cuvântului..  

cuvântul a înălţat spiritul în transcedentul universal ...  

fluidul creativ s-a scurs picătură cu picătură din cupa nevăzuta a mesagerului ...  

regret ...  

că nu te-am cunoscut ...  

dar, îţi simt mângâierea şoaptei în alunecarea peniţei pe albul imaculat al hârtiei ...  

cerneala lasă în urmă, amalgam de litere şi cuvinte ce se rearanjează singure, dând viaţă moştenirii unor lumi fantastice ...  

poveşti nespuse, reinventate în afara timpului, în colbul aşezat pe filele îngălbenite ...  

născute din ţinuturi neumblate ale inimii..  

eu ... un discipol al imaginaţiei tale?  

Camelia Constantin  

2012  

În arenă…

   

















  Reflectoarele s-au aprins de jur împrejur. Fascicolele luminează centrul arenei. Dresorul de tigri, maiestuos în costumul cu fireturi aurii, făcea o reverenţă în faţa publicului. Aplauzele erau hrana sufletului său. O viaţă întreagă şi-o dedicase pasiunii sale..îmblânzirea animalelor sălbatice. Privea cu capul sus marea de oameni din tribune. Aşteptau cu nerăbdare începerea spectacolului.
Rând pe rând, au salutat publicul, acrobaţii, clovnii, balerinele, piticii…toţi cei care formau nucleul forte al circului. Înveseleau oamenii, aduceau clipe magice, pline de fantezie, în ochii şi inimile lor. Îşi riscau viaţa. Izbucnirile de entuziasm sau exclamaţiile  copiilor, erau picături de fericire călăuzitoare în existenţa artiştilor.
Tobele băteau ritmic, ritualic, subliniind pericolul sau suspansul situaţiilor. 
Numere comice cu elefanţi, maimuţe, câini mergând pe biciclete.
Piticii erau una dintre principalele surse de amuzament ale copiilor.
O lume stranie, plină de mister…lumea circului.
Intră în scenă căţeluşii, cimpanzeii, focile…dresoarea de şerpi dă fiori reci publicului. Şarpele…mărul discordiei…ispita…
Ursul plimbat în două picioare, încearcă să facă giumbuşlucuri…elefantul răbdator se mişcă greoi, efectuându-şi numărul. Îngenunchiază, salutând spectatorii.
Reflectoarele luminează centrul arenei, dresura de tigri începe. Riscul antrenează adrenalina, sângele pulsează cu rapiditate.
Pericolul rânjeşte, îşi arată colţii, îşi frământă palmele încântat de prada pe care o urmăreşte, perfid, din umbră.
Circul…o lume iluzorie, o proiecţie a realităţii.
Triplu salt mortal, acrobatul de la trapez a calculat greşit distanţa…s-a prăbuşit. Înspăimântaţi, spectatorii au amuţit. O linişte mormântală s-a aşternut ca un giulgiu peste cei prezenţi. În întunericul sălii, doar fascicolul fixat pe omul fără suflare, strălucea ca o lanternă uriaşă.
Balerina îmbrăcată în alb şi-a terminat dansul, lăsându-se graţioasă lângă acrobat…lebăda şi-a încheiat cariera, stingându-se alături de perechea sa. Timpul s-a oprit. Măştile au căzut, zâmbetul clovnului încremenit, părea grotesc, lacrima se scurgea pe obraz, lăsând dâre de vopsea. Şi-a scos pălăria făcând o reverenţă. A dăruit clipe de veselie, făcând giumbuşlucuri dar clipa fatală a transformat comedia într-o tragedie sinistră.
Din umbră, destinul joacă poker, cu mână moartă, trişează cu aşii măsluiţi ascunşi în mânecă…aruncă pe masă, cărţile…chintă royală. Jucătorii rămân participanţi neputincioşi, privind de pe margine ca nişte marionete dezarticulate, cu sforile rupte.
Existând, eşti saltimbancul  vieţii tale. Evoluezi periculos, în multe cazuri fără plasă de protecţie.
Te strecori printre sălbăticiuni, încerci să le struneşti. Uneori, jonglezi cu şanse minime de reuşită, te joci cu focul.
Viaţa…o arenă de circ, o ruletă care învârte nepăsătoare drumul imprevizibil al  norocului…
Triplu salt…
Moartea…o hologramă a vieţii, proiectată nicăieri ..adică pretutindeni.

Camelia Constantin
Iunie 2012

Unde eşti?..

Undeva...într-un colţ, în penumbră, pe un scaun ţi-am zărit mănuşile albe şi pălăria. În alb şi negru, este viaţa uneori. M-am uitat prin toate ungherele camerei. 

Tu...nu erai !  

O candelă pâlpâie pe masă. O bătaie scurtă în geam m-a făcut să tresar. O ramură chinuită de furtună a izbit în sticlă. Se aşterne întunericul, frigul pătrunde nemilos. 

Tu ...nu eşti!  

Lumini şi umbre se joacă pe pereţi. Saxofonul tânguie un cântec de dor, ritmurile inundă insinuant încăperea.  

Prin ce dimensiuni călătoreşti suflet cald de copil chinuit? Ce minuni sau poveşti pline de sunete magice ne vei aduce din tărâmurile vrăjite, ştiute doar de tine şi îngeri? 

Îţi este mai bine, acum?  

Deschid fereastra, privesc spre cer. Ploaia inundă obrajii.  

Nu plânge!  

Sunt lacrimile tale...ale mele sau ale celor mulţi care au pierdut speranţa şi nu-şi găsesc liniştea? Te intorci? O părticică din tine a rămas cu noi. Dragostea...  

Dar tu...nu eşti!  

Ai suferit, ai iubit, ai creat, ai luptat, ai rezistat, te-ai rugat...ai existat! O flacără ce-a cuprins suflarea vieţii!  

...eşti aici!  

În gânduri, în răsăritul dimineţii, în sclipirea soarelui, în sunete, în ochii nevinovaţi ai copiilor şi-n tot ce ne înconjoară. Natura renaşte. Ea este codul existenţei. Ne-a învăluit în minunile şi darurile ei.  

Tu...eşti bine?  

2010  

  

Strada viselor...

Cãlãtor pe Strada Viselor...paşii tãi rãsunã în liniştea nopţii. Atmosfera e stranie. Îţi place sã te plimbi singur, învãluit de Taina lunii înşelãtoare. Te afli în dreptul casei. Felinarul lumineazã roşiatic zidurile reci. Clinchetul clopoţelului rãsunã în noapte. Ţi-a deschis în straie colorate strident, asortate cu machiajul gros. A întins mana, iţi atinge obrazul! Ispita ...ţi-a dat târcoale mereu, încearcã sã te prindã în mreje cu fantezii meşteşugite. Neruşinatã şi îndrãzneaţã îşi dã mana cu Trădarea. Amândouã îşi oferã farmecele, te înconjoarã cu Pasiune.  

Triunghiul amorului bizar. Sunt hotãrâte sã întunece raţiunea..sã fure sufletul. Senzualitatea strecoarã priviri galeşe, arde retina. Flãcãri fierbinţi cuprind trupul istovit de nesomn. Sora lor Desfrânarea, picurã în ureche propuneri promiscue şi tentante.  

Te înconjoarã cu voci dulci, danseazã lasciv pentru tine. Aproape goale, te mãngaie dornice în ritmul muzicii languroase!  

Urci scãrile printre ele. Un fior rece te cuprinde. Femeia în straie cernite îţi taie calea. Îi cauţi privirea. În locul ochilor, două orificii negre încearcã sã-ţi absoarbã Energia. Simţi, cã Viaţa se scurge ca un firicel de apã.  

O ocoleşti şi se spulberã în fumul înecãcios al nopţii.  

Spiritul casei îţi scoate în cale Intriga si Invidia. Aliatele fidele îşi insinueazã formele darnice.  

Le-ai ignorat, dar te doare Răutatea lor.  

Suferinţa ţi-a strãpuns pieptul. Ai închis ochii, te-ai rugat. Urcând scãrile hotarât, nu priveşti în urmã. Uşa e zãvorâtã. Nu rãspunde nimeni când strigi.Insişti! O data ...de două ori..linişte.  

Apeşi mânerul şi intri. Camera e goalã. Prin fereastra deschisa se vede cerul.  

Târziu, ai zãrit-o într-un colţ pe EA. Tremura chircitã, plângând. Suferinţa o chinuie, râde fãrã Milă.  

Supãrat, ai îndepãrtat-o şi i-te aşezi alãturi.  

S-a retras lipsitã de Încredere. Mângâi tâmpla diafanã, şopteşti cuvinte tandre. Suspinele s-au domolit ca prin Farmec. Îmbrãtişarea ta este o invitaţie la dans.  

Ea a inspirat Gândul! S-a infiltrat în Imaginaţie.Cucerit de Sinceritate, sãrutul s-a nãscut firesc.  

Ţi-a înãlţat Spiritul...doar atunci i-ai cunoscut numele ...Iubire.  

Constantin Camelia  

2011  

 

Pentru tine...

 

Gândeşte, iubeşte, priveşte acum  

O lume de haos durere şi scrum  

Din ceruri veghează lumea de jos  

Dă-ne speranţa de vis luminos.  

 

Nu vrem disperare, durere şi chin  

Dorim soare şi-un strop de senin.  

Să simţi, să speri, să fii, să exişti  

S-alungi suferinţa ochilor trişti.  

 

Ai fost, eşti, vei trăi mereu  

În inimă-n suflet, în dorul greu  

Eşti febra din ritmul fierbinte  

Şi zbaterea aducerii aminte.  

 

Trăieşte clipa-ţi de magic destin  

Absoarbe sărutul de dulce suspin  

Cuprinde în braţe şoapta de foc  

Iubirea ce mută munţii din loc.  

Camelia C  

2010