Tabloul

În sala de muzeu era linişte. Oamenii vorbeau în şoaptă! Albul imaculat al pereţilor şi strălucirea marmurei impuneau respect! Se perindau prin faţa picturilor, admirând sau schimbând păreri cu voci joase.

Se opri în dreptul tabloului, atrasă de un fir nevăzut! Privea fascinată, portretul ce înfăţişa un bărbat cu părul negru, lung şi ondulat! Un zâmbet uşor îi mijea în colţul gurii iar ochii mari, cafenii o priveau îndrăzneţi! Părea viu! Era din altă epocă, a domnişoarelor în crinoline. Haina din catifea grena îi sublinia tinuţa impozantă şi jovială! Citi jos în colţul operei..Lord M.Joseph. Nu se putea clinti din loc, o forţă nevăzută o ţinea nemişcată! La un moment dat, avu strania impresie că el i-a făcut semn cu ochiul.

“Doamne”! Oboseala îşi spunea cuvântul! Se întoarse să plece, dar se auzi strigată pe nume...se uită... Nu se afla nimeni cunoscut în preajmă. Clar, avea halucinaţii.

Bărbatul din tablou îi întindea mâna şi o invita în lumea lui. Nu observase nimeni. Prinse curaj, îi atinse degetele, erau răcoroase.

Se trezi într-o cameră întunecoasă, luminată doar de focul din şemineu. Flăcările insinuau pe pereţi umbre jucăuşe. Mobila grea de stejar, draperiile groase, ferestrele mari...oglinda veche de cleştar, culorile tapiseriilor... înnobilau aspectul încăperii. Îi ofereau o atmosferă plină de eleganţă şi mister.

Într-un fotoliu mare, confortabil, stătea lordul. Probabil ea visa şi nimic din ce se întampla, nu era real. El o îndemnă, să se apropie.

Picioarele îi păreau de plumb. Observă, că este îmbrăcată într-o rochie de mătase, lungă, roşie, cu corset. Parcă plutea, când se îndrepta spre el. Se aşeză jos la picioarele lui. Îşi puse capul pe genunchiul bărbatului.

El îi mîngâia părul răsfirat şi o sărută pe tâmplă. O ajută să se ridice. Împreună au intrat în încăperea unde se afla galeria de portrete a familiei. Îi explica ce personaj era imortalizat in fiecare pictură. Vocea barbatului profundă şi calmă îi picura adieri fierbinţi în trupul încordat de emoţii.

A privit înmărmurită ultimul tablou ... era lordul alături de o femeie ce semăna cu ea, ca o soră geamănă!

“Fosta sotie” i-a explicat. Ochii ei s-au umplut de lacrimi! A trăit suferinţa lui ! O rugă să nu plângă!

Toate zăgazurile sentimentelor ţinute ascunse, păstrate în suflet, ieşiră la iveală. Odată cu ele, compasiunea faţă de bărbatul căruia îi simţea singurătatea şi durerea pierderii fiinţei iubite.

Îşi alintă obrazul de al lui. Tot ce scriseseră poeţii lumii despre dragoste, devenea searbăd în comparaţie cu ce trăiau amândoi. El îi cuprinse umerii. Trecură în altă odaie, plină cu diverse flori multicolore. O invită să aleagă...ea nu ştia pe care, toate îi plăceau. Luă un trandafir roşu, îşi puse buzele pe petalele moi şi îl oferi lordului. Gesturile lui, rafinamentul mişcărilor, modul cum o învăluia cu atenţie ocrotitoare. O făcea să se simtă deosebită şi protejată..îi dădea siguranţa că nimic rău, nu-i se va întâmpla!

Tristeţea lui o durea. M.Joseph se încruntă şi închise ochii. Îl supărase? El scutură din cap a negare. Îşi fixă privirea în ochii femeii, ea se cutremură...ce dramă ascundea omul?

Bărbatul îi acoperi faţa cu sărutări mărunte. Trupul o trăda iar el o îmbrăţişa cu putere; îi şopti ceva la ureche, o tulbură profund!

O rugăminte, un legămînt, îi cerea ! Era cu putinţă?

„Desigur” încuviinţă el. Femeia întinse braţul. Pentru o clipă, timpul s-a oprit . El scoase din buzunar un inel cu rubin, i-l puse pe deget. O feerie de lumini a inundat camera, totul prindea viaţă. Expresia lui se schimbă....era vesel, zâmbitor. Femeia se îndragosti nebuneşte .

Îi inconjură gâtul şi îşi lipi buzele de gura lui, punând în sărut arşiţa anilor de aşteptări şi neîmpliniri. Răspunsul lui pătimaş întrecea orice fantezie!

Ştia că este legată de el pentru totdeauna. Prin acceptarea inelului, cele doua lumi din care făceau parte,se contopeau. Mănunchiuri de senzaţii şi sentimente copleşitoare o umpleau de fericire . Se lăsa în voia lui, pătrunsa de ardoarea izvorâtă din misteriosul necunoscut. Dorea, să ştearga toată negura şi dorul din viaţa trecută.

Bărbatul îşi trecu uşor dosul palmei peste bărbia ei, conturând gropiţele ce înfloreau pe obrajii proaspeţi.

„Cât eşti de frumoasă”,murmura el, filtrându-şi privirea. Îmbrătişarea o trimise dincolo de limitele înţelegerii omeneşti..

Sublimă iubire. Cuibărită la pieptul lui, se cufunda în visare şi linişte. M.Joseph îi spuse că a sosit vremea ...

„Nu”! Nu vroia, sa plece. Zorile se iveau nemiloase. O asigură, că nimeni nu-i poate despărţi ... imaginea lui se estompa, dispărând în neant. Auzea difuz pe cineva care o atenţiona, că nu are voie, să atingă picturile. Aproba mecanic. Îşi pierdea minţile?

Se uită la inelul de pe deget... se afla acolo, unde-l pusese lordul. Era real!

Bărbatul ii făcu din nou semn cu ochiul, complice! Lângă el, frumoasa doamnă îmbrăcată în roşu se sprijinea de umărul lui...

Femeia cumpără tabloul ... .

Constantin Camelia

2010

Desen Adriana Fulea

SĂRUT

Sărută ochii plini de dor
Şi gura-i de dulce amor
Sărută un dulce surâs
Şoapta din magicul râs

Perdeaua de gene fierbinţi
Ce uită de ochii cuminţi
Strecoară priviri de granat
În dulce suspin susurat

Sărută obrajii fierbinţi,
Umerii albi ce-i alinţi
Sărută-i şoapta din vis
Purtată în alb paradis.

Alintă-i mătasea pielii
Pictată de soarele verii
Atinge esenţa împlinirii
Prin aripa nemărginirii.

Pătrunde templul iubirii
Alungă durerea amăgirii
Absoarbe geamăt de dor
În ţipăt de pasăre-n zbor.

Sărută gura, zâmbetul mut
Aleanul din timpul pierdut
Sărută negura ochilor vii
Şi umbra amintirii pustii.

Constantin Camelia

2010

Lumea din oglindă

-Eşti gata, iubito? Întârziem! îl auzi, strigând de la parter.
Se învârtea de aproape o oră. Avea senzaţia că a uitat ceva şi nu arăta suficient de bine. Dorea, să-i taie respiraţia când îi va vedea rochia nouă! Ştia că e foarte atent la detalii, ea era la fel de pretenţioasă! -Imediat! Îşi aranjă rochia de culoarea piersicii mulată pe trup ca o a doua piele! Părul des îi atingea talia, sandalele cu toc înalt îi subliniau supleţea trupului! Trecu grabită prin faţa oglinzii pentru o ultima evaluare! Se îndepărtă grabită dar auzi un râs de copil.
Privi mirată in jur. Închisese toate aparatele, poate era de afara. Dădu să iasă pe uşă, râsul se repeta...devenea ciudat! Cu uşoară teamă se întoarse şi parcurse camera cu privirea. Nimic. Linişte. Clătină din cap. I-se părea.
M. o aştepta la parter. Avusese destulă răbdare cu ea. Stinse lumina însă încăperea strălucea puternic! Ochii femeii se măriră şi inima îşi accentua ritmul! Cu paşi şovăielnici se apropie de mijlocul camerei. Cineva transmitea sunetele unei melodii ciudate.
Se uita înmărmurită la copiii care o salutau de partea cealaltă a oglinzii! Închise ochii şi îi deschise incet..fetiţa şi băieţelul din oglindă o chemau să li-se alăture. Picioarele îi deveneau ca de plumb. Ceva, ca un magnet o atrăgea spre lumina albă, nefirească. O forţa, să se apropie. Degetele tremurânde atinseră cleştarul limpede din perete! Forţe mai presus de ea o atrăgeau dincolo de spaţiu şi timp. S-a trezit transportată într-o lume necunoscută! Se impiedică de ciotul unui copac, căzu şi îşi pierdu cunoştinţa. Când ceaţa inconştienţei se risipi, văzu chipul unui baieţel negru, cu părul creţ şi ochii mari, căprui, plini de curiozitate. Speriată se lipi de perete. Privi în jur, nu cunoştea nimic.
-Cine eşti? Unde, mă aflu?
Puştiul zâmbi. Dinţii albi contrastau cu tenul ciocolatiu:
-La mine acasă! Te-am găsit în mijlocul pădurii! Voi, femeile leşinati din orice fleac! Hmmm...întoarse capul, privind-o superior.
-N-am idee, cum am ajuns aici! Nu mai face pe deşteptul şi spune-mi, ce se întâmplă! Nu-mi amintesc nimic!
Băiatul se apropie de urechea ei şi îi şopti conspirativ:
-Eşti în pădurea vrăjită a lui Peter Pan!
Îl privi cu neîncredere:
-Glumeşti?
Băiatul se încruntă:
-Eu, sunt Peter Pan!
Ochii fetei se măriră şi se uită în jur. O cabană modestă strălucea de curăţenie, vopsită în culori vesele! Se apropie de oglinda din perete! Imposibil! Reflexia era a unei fete cu codiţe, şorţuleţ şi pantofi aurii!
În spatele ei, Peter Pan...cum se prezentase, rânjea mândru de el! Părea nefiresc în pantalonii scurţi, cu şosetele desperecheate, una roşie alta galbenă. El observă nedumerirea ei!
-E un secret! Vino cu mine! îi intinse mâna.
Îl privi neîncrezătoare. Ceva nedefinit o îndemna să-i apuce degetele şi el o strânse cu putere!
-Nu-ţi fie teamă, esti cu mine!
-Mare scofală! mormăi neconvinsă.
Băiatul bătu din picior şi o uşă se deschise în perete! Tabloul de basm, o lăsă fără cuvinte! Vegetaţie bogată, animale din toate speciile convieţuiau împreună, florile divers colorate, soarele ... întreaga natură respira curăţenie. Linişte deplină! Se auzeau susurul apelor şi trilul păsărilor! Soarele le zâmbea gingaş.
-Unde mergem? şopti cu respect, nedorind să deranjeze armonia din jur.
-Ssst! şi-a dus degetul la buze, puştiul.
În scurt timp au ajuns în faţa unei căsuţe multicolore. În prag, stătea un bărbat cu plete negre, îmbrăcat în straie regale.
-Cine este? i-a strâns mâna, sfioasă.
-Spiritul pădurii fermecate,îi şopti băiatul la ureche.
S-au apropiat sfioşi. Bărbatul le vorbi cu glas cald, le făcu semn să se apropie.
-Nu vă temeţi! Sufletele voastre curate sunt bine primite în casa inocenţei! Le oferi turtă dulce.
Se jucară cu vieţuitoarele pâna târziu în noapte, sub privirea îngaduitoare şi bucuroasă a spiritului pădurii. Neobosiţi, se rugau să-i mai lase puţin în compania celorlalţi copii.
-Este târziu! Nu avem ingăduinţa, să depăşim miezul nopţii.
Au aplecat privirile trişti. Spiritul îi mângâie:
-Nu fiţi necăjiţi! În fiecare an ne vom întâlni!
Plângeau şi mână în mână se îndreptară spre căsuţa lui Peter Pan! El văzu lacrimile din ochii fetei. Încercă, să o înveselească:
-Uite, căsuţa din copac e locul meu secret! Îl împart doar cu tine!
Fata îi zâmbi recunoscătoare. Împreună urcară pe trunchiul noduros! Fata îşi pierdu echilibrul ţipând după ajutor! Se prăbuşi, pierzându-şi cunoştinţa.
Cineva îi dădea palme uşoare peste obraz. Se dezmetici cu greu. M. îi rostea îngrijorat numele:
-Iubito, ce e cu tine? o strânse cu putere la piept.
-De-ai ştii ! suspină ea în gulerul cămăşii lui.
Bărbatul îi ţinea obrajii în palme, o privea intens:
-Ce ai păţit? Mă îngrijorezi!
-Oglinda...bâgui femeia.
Privi încruntat spre direcţia arătată de ea! Deveni atent.
-Da, iubito, oglinda te arată aşa cum eşti...superbă.
Ea clătină din cap, vorbind incoerent:
-Nu! Acolo! Copiii....spiritul pădurii.
M. o fixa cu privirea! Femeia îi privi ochii negri, hipnotici. O toropeală plăcută îi cuprinse fiinţa! Îi înconjură gâtul cu braţele.
-Ce s-a întâmplat? Mi-e teamă!
O strânse cu putere la piept.
-Nu trebuie! Sunt cu tine. Nu te voi părăsi!
-Am fost în oglindă..eu...fetiţa ...băieţelul...murmura pierduta in privirea lui.
O sărută tandru, cu toată dragostea si pasiunea pentru ea! El ştia.
-Suntem aşteptaţi, sopti ea.
Mâinile lui îi explorau trupul şi degetele îi mângâiau pielea netedă, înfiorând-o. Se lăsă condusă in lumea fierbinte a pasiunii fără margini! Îl îmbrăţişă, dezmierdată de omul care-i oferea dragoste şi senzaţii nebănuite.
-Te aştept dintotdeauna! îi murmura la ureche, umplându-i trupul de fiori.
Se contopeau în noaptea magică a trecerii dintre ani. În jurul lor, lumea se transforma în lumină şi basm.
Târziu, urcau fericiţi treptele spre castelul unde petrecerea era in toi! În urma lui, pe scări, ea observa şosetele lui...una roşie ..alta galbena ...

Stele în ochi

Sclipiri de argint coboară în ochii de stele căzătoare. Se scaldă în razele de curcubeu şi deschid jucăuşe fereastra către Calea Lactee. Pe drumul alb şi dens ca laptele crinilor, pasul tău străbate distanţa dintre meditaţia conştiintei şi lumina purificatoare a gândului spiritual.

Carul Mare aduce cu el sufletele curăţate de păcatele abisului întunecat al sentimentelor pierdute în neantul trupului .

Priveşti cu pioşenie pleoapele adormite ale îngerilor din aripile fluturilor străvezii. Harpele lor au răspândit în Univers arcuşuri de viori celeste, stropite cu roua din ambrozia zeilor. Picură ritmuri ce încântă aura de energiei a mamei Terra !

Crăiasa în straie albe te subjugă cu farmecul noptii. Sărutul ei este şoapta neterminată din căuşul palmei. Pe gene ţi-se ofilesc umbre dulci din clipirea luceferilor ascunşi în bolta limpede. Carul Mic duce poveri de doruri nestinse ... tăceri nevindecate în negura vremurilor pierdute.

Stelele sclipesc..licurici prinşi de perdeaua cerului senin. O cometă grăbită trece pe neaşteptate învăluind în strai de azur liniştea nopţii. Ţi-a tulburat gândul. Obosit iţi culci obrazul pe Steaua Nemuririi..Spiritul nopţii iţi mângâie fruntea şi iţi înseninează somnul. Surâsul aninat de colţurile Lunii stau dovada că visurile tale călătoresc pe tărâmuri neumblate. Învelişul albastru brodat cu stele, îţi veghează liniştea si'ţi destramă ceaţa sufletului ! Somn uşor ! Te aşteaptă o nouă existenţă ... O dimineaţă solară spălată în apa sfântă a reînvierii, ce poartă semnătura din pergamentul îngălbenit de vremuri al civilizaţiilor străvechi !

Pecetea unui alt început, din punctul zero.

2011

Hoinar

Se scutură frunzele precum gândurile dospite în negura clipelor. Se aştern cuminţi sub pasul hoinarului rătăcit în ceaţa de nepătruns a vremurilor.

Priveşti in ochii timpului şi-i vezi uimirea. Încă, nu s-a obişnuit cu mersul lucrurilor. De la întemeierea lumii nimic nu este, cum se aştepta el.. Timpul!

Te plimbi fără ţintă, cu mâinile in buzunarele hainei. Ridici gulerul, frigul umed iţi pătrunde trupul, scuturat de frisoane. Nu ştii de unde vii, te îndrepţi către nicăieri. Cauţi să desluşeşti tâlcul vieţii. Aleile şerpuiesc in labirinturi, nu mai recunoşti drumul spre casă. Haţişurile destinului îţi intind capcane. Îţi freamătă în minte frânturi de şoapte şi imagini rupte din întâmplări trăite ... cândva.

Hoinar in firul sorţii, te pierzi in inima orologiului..tic..tac..Se apropie Clipa.. Cu ochii arzând de febră încerci, să pătrunzi pâcla groasă. Te aşezi în genunchi şi-ţi umpli pumnii cu frunze..neputinţa de-a trece mai departe.

Umbre, sclipiri de lumină, se amestecă în mintea ta.

„Te pot ajuta?” o voce se aude şoptit..

Ai tresărit..n-ai auzit când s-a apropiat de tine. Spiritul copilului în haine ponosite îţi mângâie fruntea compătimitor.

„Nu ştiu drumul spre ieşire” îi răspunzi pierdut.

„Doar tu cunoşti calea. Caută în inima ta ... vei şti. Voi fi acolo să te întâmpin!”

Îţi continui călătoria ... Viaţa, o luptă continuă cu tine, cu cei din jur şi lumea întreagă.

Geamătul surd îl simţi în piept ... tic ... tac ... un ritual ireversibil..iţi aduni forţele ... mergi mai departe.

Hoinarul Timpului, pribegind prin iluziile existenţei, fără popas. Cauţi, cercetezi, experimentezi ... te întorci în cochilia începuturilor. Descoperi taine, cauţi răspunsuri ... un singuratic rătăcind spre locuri, unde nu există orizont.

Urci coloana infinitului ...

În straie albe, te-a întâmpinat:

„Ai găsit calea” i-a întins mâna transparentă. Şi-a deschis aripile imaculate.

O foaie nescrisă ... un timp început ... stropi de vânt, adiere de ploaie, pe aripi de înger în zbor ...

Hoinar prin Universul Cunoaşterii..

Constantin Camelia

Noiembrie 2011

Cortina..

A căzut cortina!
Spectacolul s-a terminat...luminile s-au stins...ce linişte apăsătoare ne înconjoară. Picură lacrimi pe obrajii îndureraţi ai clipelor pierdute în suspinul mut. Am învăţat ce-i iubirea, cum s-o dăruim, să fim creativi, umani. Ne-am infiltrat în ritmurile inimii, sunetul muzicii ne-a purtat pe aripa gândului pierdut sub geana adormită a visului creator.. Aşteptăm şoapta viitoare, vocea învăluită în ritualul ordonat al orologiului străvechi.
Priveşti în urmă, baţi la poarta fanteziei, îţi deschide imaginaţia. Te invită în sala de spectacol a vieţii.
„La parter sau la etaj?”
“Pe scenă”răspunzi limpede.
Fii actor implicat la planul ţesut în pânza de păianjen a destinului!
Ridicaţi cortina…aprindeţi reflectoarele...deschideţi uşile din lojile sufletelor! Veţi găsi taina clipei reversibile.
Spectacolul continuă…

Constantin Camelia
2010

Ninge cu lacrimi

Ninge! Un fulg de nea poposeşte în palmă şi căldura inimii îl transformă în lacrimă! E un strop de iubire căzut din cer. O picătură din adâncul sufletului curat care a dăruit tot ce a avut mai bun de la Dumnezeu! Fulgii de zăpadă se hârjonesc liberi şi nevinovaţi, cu sentimentele dăruite lumii întregi. Priveşti ca un copil flacăra din spiritul Crăciunului şi închizi ochii visând la o lume de poveste! Clipeşti odată cu ivirea zorilor, o perpetuare a vieţii, reînnoire a trăirilor de vis şi de basm! Speranţa este clipa de aer curat a existenţei! Respir-o cu afecţiune şi încredere! Ea emană forţa necunoscută a iubirii! Trăieşti clipa, o savurezi! Nu pierde şirul minunilor născute din sărutul curat al îngerilor! Respiră parfumul pasiunii ancestrale! Absoarbe dorinţa nemuririi şi îmbratişarea suavă a respiraţiei vieţii! O lacrimă este izvorul purificat al durerii tale!

Ninge. Un fulg alb de nea iţi mângâie obrazul şi fierbinţeala dorului îl transformă în amintire. Mai aveai de dăruit atât de multe surprize dulci. Dumnezeu a dorit altfel! A văzut suferinţa şi nedreptatea! Plângi! Roua ochilor se transformă în fulgi de zăpada. Totul este reversibil asemeni anotimpurilor, zilelor săptămânilor, lunilor, anilor. Regenerarea vieţii, renaşterea cugetului curat ivit din limpezimea ochilor, a imaginaţiei ...al fulgului de nea transformat în lacrimi şi sclipiri de stea.

Nu plânge!

Tribut lui Michael Jackson
2010

ASFINŢIT

La marginea orizontului ţi-am zărit sufletul! Stătea nedumerit la graniţa dintre lumi. Privea trist înapoi la viaţa pierdută în neant. În lumina caldă a asfinţitului, umbra gândului rătăcit aştepta hotărârea ta. De care parte a liniei te vei situa?
Cordonul ombilical al sufletului e strâns legat de existenţa ta, de dragostea şi lumea în care ai trăit vremuri amestecate.
Spiritul pragmatic a intrat fără zăbavă pe poarta deschisă spre un tărâm necunoscut. A depăşit limitele materiei.
 Ţi-ai coborât pleoapele. Perle din ochii tăi au picurat neliniştite în oceanul plin de energie şi lumină al conştiinţei. Subjugat de farmecul naturii, al misterului lumii, te-ai aşezat cuminte pe firul de mătase al Vieţii. Apele sentimentelor s-au tulburat la vibraţia gândurilor tale. Spiritul a luat de mână Sufletul tău sfâşiat de amintiri. Cum să părăseşti lumea ce ţi-a dăruit iubire?
“Multă suferinţă. Nedreptate...”declară Spiritul.
Ţi-ai prins faţa în palme:
”Natura…destinul, nu fac nimic fără motiv! "
Sufletul a oftat greu. Inima lăcaşul iubirii, bucuriei şi lacrimilor tale a intervenit între voi. Mediator între Spirit şi Suflet. Ea deţine unul dintre cele mai mari secrete ale lumii. Există ritmuri în natură doar de inimă ştiute. Fiecare om participă la ele daca le percepe. Imensul râu al adevărului rămâne înca neexplorat.
Sunt şapte porţi de intrare spre tărâmurile neştiute ale sufletelor. Pe care să o alegi?
Spiritul tău a trecut dincolo. Te aşteaptă.Te cheamă cu promisiunea că te va călăuzi în strălucirile pure ale orizonturilor divine. Ai intrat pe uşa Sufletelor Curate.
“Nu pregeta! Acolo este locul tău! Nu te poţi întoarce!”
Ridici ochii înlăcrimaţi spre cerul roşiatic al asfinţitului de soare. Al vieţii tale. Zăgazurile sufletului s-au rupt. Au inundat eternitatea jertfei umane.Te-ai înfiorat în rafalele vântului ce spulberau nisipul clepsidrei….VIAŢA. Se scurgea rapid fără să aştepte.
Dincolo de inimă este triumful asupra morţii. Zbor de stea, aripă de înger coboară pe pleoapa obosită! Cei ce nu plâng, nu au Dumnezeu. Lacrimile purifică trecerea sufletului în marea de cleştar a spiritelor înviate.
Trupul este Amfora unde Sufletul şi Spiritului îşi unesc forţele rugăciunilor.
Adevărul este scris cu litere mari de sânge fierbinte!
Libertatea…izvorul de intimitate al relaţionării cu ceilalţi ţi-a fost călăuză loială.
Dar tu cunoşti aceste lucruri. Eşti conectat la harul lui Dumnezeu. Şapte peceţi, sigiliul de la Cartea Vieţii, au căzut când strălucirea Inimii, Sufletului, Spiritului şi-au unit forţele din înalturi.
Te-ai ridicat de pe hotarul dintre lumi cu inima grea. Ţi-ai luat rămas bun de la trecut. Spiritul ţi-a oferit sprijinul…te-a primit în dimensiunea celor iniţiaţi în tainele artelor divine.
În urma ta s-a strecurat tiptil, neştiută de nimeni, arşita dorului de oameni. Enigmatică, a rămas ascunsă in inimile celor ce poartă şi duc mai departe mesajul darurilor tale.
Fluturii zâmbetului  zboară hoinar în adierea dimineţii solare….

Constantin Camelia
2011

Cheia

                                                                                   
Cheia de la seiful inimii a fost ascunsă..dar tu ai găsit-o! Te-ai infiltrat uşor ca un fir de stea şi ai descuiat toate sertarele! Ai atins cu iubire fiecare ungher din adâncuri şi ai aprins lumina.
Într-un sertar stătea dorinţa..se întindea languroasă, toropită de plictiseală. I-ai mângâiat obrazul, şi-a scăldat privirea în lumina ochilor tăi...a alunecat afară, pătrunzând în fiinţele celor, care au înţeles mesajul.
Al doilea sertar nu vroia să se deschidă. Morocănoasă, rutina a bombănit deranjată. Ai râs cu prospeţimea dragostei răspândite în lume iar ea a tresărit speriată, făcându-se nevăzută.
Speranţa.. fosforescentă te-a iubit de prima dată. Ţi-a promis sprijin necondiţionat. Un prieten rar.
Al patrulea sertar s-a închis şi s-a deschis furios, făcând gălăgie. Glasul tău a fredonat o melodie de dor şi ura a adormit, sforăind zgomotos.
Următorul, ascundea cutiuţa muzicală cu cântecul dulce al copilăriei. L-ai lăsat deschis! A urmat sertarul roşu..pasiunea în purpură dansa,unduindu-se în ritmuri senzuale. Ea te-a cuprins în vălul ei vrăjit.Ţi-a încredinţat cea mai puternică forţă divină..Iubirea. Cutiuţa de catifea o păstrează cu sfinţenie în buzunarul de la piept.
Bătaia puternică a inimii se împleteşte cu ritmurile sufletului curat, se înalţă în sferele înalte ale visului suprem..perfecţiunea. Nimbul de lumină a inundat centrul spiritului şi a creat geniul, împărţit cu fiecare dintre noi!
Nu pleca prea departe! Se apropie timpul. Tic tac-ul timpului îţi va încredinţa misiunea de-a împrăştia pulberea magică a imaginaţiei creatoare. Infiltrată în conştiinţa sufletelor alese să absoarbă frumuseţea îngerilor ce te-au investit cu harul artei tale!
Ai lăsat răvăşite sertarele, te-ai strecurat afară dar ai lăsat să ardă flacără luminoasă a vieţii. O muzica dulce încântă auzul. Linişteşte aleanul aşteptărilor şi suferinţele omenirii. Balsamul sunetelor eterice liniştesc durerea lumii. Te-am oprit să deschizi ultimul sertar.
Ţi-am strâns mâna, ţi-am sărutat zâmbetul şi te-am rugat să nu-l descui!
Acolo sunt ferecate...Lacrima şi Dorul..
Constantin Camelia
2010

Copil pribeag (Vagrant Child)

O noapte rece şi pustie s-a strecurat pe pământ! Vuietul vântului se aude înfricoşător, ca un tunet! Nu este nimeni pe stradă. Doar un copil pribeag cu hainele zdrenţuite, speriat si zgribulit! Nici nu mai putea merge. Slab, înfometat, alungat de toţi! A bătut la toate uşile. Unii i-au deschis, i-au dat o bucată de pâine şi apă. Alţii l-au gonit! S-a aşezat ostenit pe pragul unei case. A început să plângă deznădăjduit! Îi clănţăneau dinţii de frig şi teamă. Avea impresia că toate umbrele nopţii sunt monştri ce-l urmăresc.
-Cine eşti, tu? l-a întrebat bărbatul apărut lângă el.
Speriat, copilul cu ochii arşi de febră a ridicat din umeri:
-Nu ştiu! a murmurat timid.
-Unde stai? Nu ai unde să locuieşti?
Băiatul a scuturat din cap, moale:
-Nu am casă. Nici părinţi!
-Bineînţeles, că ai!
Ochii copilului s-au deschis mari, privind în sus spre interlocutorul său! Strălucirea de lumină a spiritului aproape l-a orbit. S-a strâns mai tare lângă perete.
-Nu te speria! Sunt ocrotitorul tău!
Îngerul i-a făcut un semn cu mâna în ce direcţie să se îndrepte:
-Acolo, este casa ta!
Copilul a întors capul în direcţia specificată de înger. A dorit, să-i mulţumească. Dispăruse. Dar nu-i mai era frig sau foame. Nu mai simţea frica sau durerea. A fugit, până a ajuns în faţa unei porţi uriaşe. Flori,vegetatie bogata, iarbă verde împresurau zidurile şi dalele. Emoţionat a împins poarta grea din metal. A păşit şovăitor însă cu inima plină de speranţe. În sfârşit, acasă. Destinul imprevizibil se joacă, schimbând cărările vieţii. A intrat. În locul sălaşului cald, familial mult aşteptat i s-a infăţişat un peisaj trist. Ruine, întuneric, o grădină uscată…un coşmar!
A căzut în genunchi, lacrimi grele şiroiau pe obrajii lui. Şi-a pus fruntea pe asfaltul rece, neprimitor. Trupul slăbit de suferinţă s-a cutremurat sub povara durerii. Prea multă obidă în fiinţa firavă după atâta pribegie.
-Ce cauţi aici?
Băiatul s-a ridicat. Prinsese curaj.Un bătrân cu barba albită de ani stătea sprijinit într-un toiag, cu o clepsidră în mâna dreaptă.
-M-am întors de departe. Aici este casa mea!
-Cine eşti tu? Cum te numeşti?
S-a uitat fix în ochii moşului:
-Sunt Peter Pan! M-am întors acasă!
-Prea târziu! Sufletul casei tale nu mai locuieşte pe domeniu!
Băiatul a dat din cap a negare:
-Nu te cred! Cine eşti tu?
-TIMPUL...

Nu-l lăsa pe Peter Pan, copilul din suflet să se rătăcească! Nu-l alunga! Ocroteşte-l! Fă-i loc de joacă în parcul de distracţii din inima ta! Acolo unde este tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. În fiecare lacrimă de a lui este unul dintre noi. De aceea ele au greutate in faţa lui Dumnezeu.
Eu sunt Peter Pan..Tu eşti Peter Pan..Noi suntem Peter Pan…
Constantin Camelia
2009

VAGRANT CHILD

A cold, void night lays down on Earth, making the frightful rumble of the wind sound like thunder strikes. Not a single person in the street...just a vagrant, ragged child, shuddering and trembling with
fear. He can hardly walk, feeble and hungry, banished by all the people
in his way.
He knocks at the doors hoping to get shelter or mercy. Some people open and offer him some water or a loaf
of bread, some others just chase him away.
He eventually sits down on the threshold of a house, weary and
all in tears. His teeth chatter with cold and the fear that the shadows of the night have
turned into monsters hunting for him.
‘Who are you?’ a man who
seems to have come out of nowhere, asks the little boy.
The child fearfully shrugs his shoulders, his eyes sparkling with fever:
‘I have no answer to that’, he whispers...
‘Where do you live?’ ‘Don’t you have parents to take care of you?’
The little boy shakes his head, ‘I have no parents, no home...nothing.’
‘Of course you do’.
The child, with his eyes widely open, looks above towards the voice he can hear. The shininess
reflected by that man is almost blinding him. He backs away, frightened,
closer to the wall in his back.
‘Don’t be afraid, I am just someone to
protect you, your guardian
angel’
The angel points to the way he should walk, saying: ‘That is the way to your home’. The little boy turns around to face the
angel and thank him, but... there’s no one there, he has vanished!
Now, he no longer feels cold or hunger, fear or pain. He starts running on the path he has been shown until he gets to a
giant, metal gate. He notices, the beautiful flowers and the green
grass along the walls while he hesitatingly pushes the heavy gate and
steps in, faltering but hopeful- he’s finally home!
He enters and then he remains still- instead of the warm, family
place he has expected to see, he finds himself surrounded by saddening
scenery: ruins, darkness, a lifeless garden with its flowers faded... a
terrifying nightmare.
The little boy falls down on his knees shedding bitter tears. He lays his
forehead on the cold pavement/ ground, his feeble body shivering with so
much pain.
Too many trials and tribulations after having wandered for so long.
‘What are you doing here?’ The child stands up, more confidently now.
He notices a grey-haired old man standing propped up on
a staff.  ‘This is where I live. Who are you?’
the old man continues.
The boy answers staring into the old man’s eyes: ‘I am Peter Pan and I am back home.’
‘It’s too late; the very heart of your home is no longer here’.
The child says nodding ‘I don’t believe you, who are you?’
‘I am TIME’... ‘Don’t let the Peter Pan in your heart die. In every tear
Michael has shed there is one of us and this is why these tears are so
significant to God when He judges the ones guilty of his death.
I am Peter Pan ...YOU are Peter Pan...WE are Peter Pan... 


Camelia Constantin
2009
Tribute for King of pop, MJJ

Desen si traducere in limba engleza-Adriana Fulea                                      

Retro Story

    
      O zi grea la birou. Îşi masă ochii obosiţi. Era aproape miezul nopţii. Doar ea, omul de la curăţenie şi paznicii clădirii mai bântuiau prin zonă.
A doua zi aveau şedinţă cu boss-ul, cel care preluase instituţia. Dorea să lase toate actele in ordine perfectă.
Resimţea presiunea. Ziua a fost încărcată şi agitată. Îşi strânse părul într-un coc improvizat prins cu creionul. Se încălţă în grabă şi işi luă geanta pe umăr. Încăperea cu geamuri mari oferea tabloul unui oraş strălucind de luminile multicolore ale zgârie norilor!
Se delecta, gândindu-se la o baie relaxantă cu multă spumă.
Apăsă butonul liftului de mai multe ori. Nu avea răbdare. Urca şi cobora dar nu ajungea niciodată până la etajul ei. Nu avea chef, să coboare pe scări..prea multe trepte.
Într-un târziu, clinchetul binecunoscut al ascensorului deschidea uşile în faţa ei. Intră şi apăsă butonul pentru parter. Nu inţelegea, ce se întâmplă. În loc să coboare, liftul urca.Nu vroia, să intre în panică. Presă butonul de mai multe ori. Nu răspundea la comenzi. Încerca, să se liniştească. Probabil o mică defecţiune.
Brusc, liftul s-a oprit, clătinându-se usor. Etajul...107? Clădirea avea doar 100 de etaje! O farsă? Uşile s-au deschis. În faţa ei, se întindea o sală mare animată de lume pestriţă. O muzică lentă de jazz, adusese pe ringul de dans perechi înlănţuite ce se legănau in ritmuri senzuale. Lumini difuze, divers colorate întregeau atmosfera glamour.
Privea perplexă la chelnerii cu mănuşi albe şi fracuri ce serveau la mese. Nu işi revenea din mirare, nu înţelegea. O petrecere surpriză? Ea nu aflase nimic. Nici măcar nu era echipată adecvat. Căuta din priviri toaleta, să-şi aranjeze ţinuta. Părea în transă. Un sentiment ciudat o înfiora. O forţă nevăzută îi purta paşii în locuri dinainte stabilite.
 În incăperea destinată doamnelor se uită în oglindă. O femeie cu păr negru, tuns a la francaise, cu bentiţă argintie în jurul frunţii, o studia uimită. Rochia retro în aceeaşi nuanţă, din franjuri, îi contura trupul suplu. Şiraguri lungi de perle albe întregeau ţinuta.Pantofii cu tocuri înalte, subţiri, susţineau picioarele lungi şi zvelte arcuind exemplar linia perfectă prin dungile ciorapilor. Decolteul rochiei evidenţia bustul înzestrat şi pielea uşor creolă. Ochii verzi, migdalaţi erau incadraţi de un machiaj ce-i făcea mai expresivi.
Femeia era reflecţia ei în oglindă! Se uită în jur. Linişte. Intră o blondă planturoasa.
-          Beatrice?
Blonda o măsura mirată:
-          Frumoaso, mă numesc Beaulah! Sau ai gustat prea mult whisky? Arăţi teribil în seara asta.Te-ai aranjat pentru potul cel mare? clipi din ochi, complice
Carol o privea fix, ca pe o nălucă. Încerca, să îşi limpezească mintea :
-          Toată lumea ştie de receptie, numai eu nu?
-          Dragă, au fost trimise invitaţii la toată lumea. Mă mir, că nu ai primit. Nu te ai bine cu poştaşul?
Beatrice alias Beaulah prizase? Colega pe care o ştia ea, nu era deloc glumeaţă. Mai curând retrasă, prea puţin vorbăreaţă.
-          M-am mutat de ceva vreme! Dar noi suntem la etajul 107.
-          Şi?
-          Păi, clădirea are doar 100!
Beaulah o studie curioasă:
-          Draga mea, cred că ai nevoie de un mascul inventiv...ai luat-o razna! Te aştept la masă. Noul patron al „magherniţei” ăsteia de local nu a apărut, încă. Am auzit că nu-i bătrân şi are o avere considerabilă.  Cam singuratic, nimeni nu ştie pe unde işi petrece veacul.
Carol dădu mecanic din cap, afirmativ.
-          Dacă tu spui...
-          ...spun, că eşti aeriană. Nimic nou, râdea Beaulah vrând, să iasă.
-          Beaulah...o strigă cu glas mic. În ce an suntem?
Colega râdea zgomotos, dar văzu expresia serioasă a lui Carol. Era pierdută rău in acea seara.
-          Ok..ok..1937.
Carol se aseză pe taburetul tapiţat, cu ochii fixaţi în oglindă.
-          Vii?
-          Îhm..ce?A...da…imediat! Mai stau puţin.
-          Bine. Dar nu prea mult.
Se încurajă şi intră în sala de recepţie.Erau toţi colegii ei acolo, păreau din altă epocă, cu îmbrăcămintea retro. Dansau foxtrot, charleston, se distrau. Nu ştia cum să reacţioneze. Toţi se încadrau perfect în atmosferă. Ea făcea notă discordantă. Era singura care vedea schimbarea reală…sau ireală.
Beaulah îi făcea semn de la masă. Se alătură grupului de colegi. Doar că ei aveau alte amintiri despre ea. O realitate diferită.
Sala imensă era decorata cu plante exotice, mese ornate cu tacâmuri din argint si materiale sofisticate, orchestră profesionistă. O seară elegantă, rafinată, din lumea  interbelică. Îi plăcea. S-a lăsat purtată de acele clipe unice.
A dansat, s-a delectat cu bunătăţile culinare şi bahice. Nu a văzut când tipul cel nou a sosit însoţit de grupul lui de cunoştinţe. Într-un târziu a observat la o masă într-un separeu confortabil, bărbatul în costum negru cu dunguliţe albe. Părul brunet îl purta tuns relativ scurt. Ochii lui i-au atras atenţia: mari, de culoarea cafelei, profunzi şi pătrunzători. Bărbatul îi studia pe invitaţi, în timp ce conversa cu prietenii săi. Nu l-a surprins, râzând. Doar zâmbind enigmatic.
O fracţiune de secundă, privirile lor s-au încrucişat iar el a zăbovit asupra ei. Carol avea sentimentul că ochii lui i-au pătruns gândurile. S-a înfiorat.
Beaulah era pe jumătate beată, cealaltă jumătate se lăsa pipăită de un blond musculos şi înfierbântat.
 Se simţea uşor ametita şi obosită. Nu se îndura să plece. Noul venit îşi invitase perechea la dans. Spectacolul oferit de cei doi nu era un lucru de ignorat. Femeia voluptoasă, roşcată, avea o rochie despicată pe coapsă. Dansul lor felin corp la corp era plin de pasiune şi profesionalism în acelaşi timp. Se completau perfect. Bărbatul era electrizant. Modul în care o privea..părea că o devorează pe partenera sa. Rapid, atenţia lui se fixa asupra lui Carol. Momentul era fugar dar încărcat de electricitate. Bărbatul făcea transfer de hipnoză de la o femeie la cealaltă.
Carol simţea că se înăbuşe. Se ruşina de gândul ei însă ar fi dorit să fie în locul acelei femei. Bărbatul emana mister şi eleganţă. Dansul luase sfârşit. Ea nu avea curaj să respire. Atmosfera era încărcată de sentimente şi instincte diverse.
Târziu, după miezul nopţii, petrecerea se sfârşise dar cei implicaţi şi-au continuat distracţia în intimitate.
Carol se simţea ostenită, i se inchideau ochii de somn. Un neastâmpăr sâcâitor i-se agita în piept. Presimţiri. S-a oprit în faţa liftului însoţită de Beaulah şi trupa. Colega ei râdea în hohote. Scotch-ul era de vină, blondul sau poate şampania.
În stradă, imaginea era aceeaşi. Nu se schimbase nimic! Acelaşi tablou retro, cu maşini de epocă, doamne elegante la braţul domnilor în costume sofisticate şi pălării asortate se plimbau captivaţi în discuţii. Taxiurile se aliniau lângă bordură, preluând clienţii.
Ameţită, Carol işi luă la revedere de la prieteni. Se urcă în limuzina neagra. Îi comunică şoferului adresa. Închise ochii şi se lăsă furată de liniştea din maşină.
S-a trezit, auzind vocea şoferului ce-i ţinea portiera deschisă:
-          Domnişoară, domnul JJ vă aşteaptă.
-          Cine?
-          Mister JJ.
-          Nu cunosc nici un JJ şi nu mă duc decât acasă in patul meu, să dorm!
-          Mister JJ e patronul localului.
-          Ah..şi la ora aceasta are audienţe?
-          Mi-a spus, să vă insoţesc aici.
-          Ok, sper, că nu îmi ţine prelegeri la ora asta.Sunt pe jumătate beată, nu recepţionez probleme de afaceri!
Casa era mare. A intrat şovăind. Menajera o invitâ în living. Înăuntru era aproape întuneric doar un lampadar discret lumina încăperea intimă şi confortabilă. O muzică discretă cu ritmuri lente întregea atmosfera. Nu era nimeni.Sau nu a observat la început.
-          Bună seara, domnişoară Carol, auzi vocea profundă.
-          Bună dimineaţa, este ora trei! îşi roti privirea şi-l zări pe bărbatul brunet de la petrecere. Stătea în fotoliu dar se ridică să o întâmpine. Aproape de ea, i-se infiltra in nări aroma de colonie şi after shave. Părul negru corb, era uşor ciufulit. Renunţase la haină, doar în cămaşă cu cravata desfacută, avea un aer boem. Bărbatul îi cuprinse mâna şi o atinse fugar cu buzele.
-          Ia loc, te rog!
-          Prefer să stau în picioare, mă simt obosită şi doresc să ajung acasă! Mâine...adica azi încep o nouă zi de muncă! De altfel nu aţi procedat tocmai fair-play! Asta e răpire!
-          Azi toată lumea e liberă. E nevoie de oameni cu mintea limpede. Dupâ petrecere cred că toţi sunt mahmuri deci nu dau randament. Nu e răpire, o simplă întâlnire.
-          Inteligentă mişcare, domnule JJ! căscă somnorosă. Îmi cer scuze dar pic de somn! Puteţi să mă luminaţi? De ce m-aţi convocat la ora asta într-o asemenea postură?
-          În ce postură?
-          Aproape beată...deci fără randament!
JJ zâmbi, descoperind dantura albă, impecabilă. Avea gură frumoasă. Carol încă mai avea spirit de observaţie dar garanta că nu pentru mult timp!
-          Atunci te invit pe terasă! Răcoarea iţi va face bine.
-          Nu doresc să ies pe terasă, vreau sa plec acasă, să fac baie şi să dorm!
-          Ok..ok! Am o propunere..
Carol îl privi pieziş, încruntată.
-          Casa mea iţi stă la dispoziţie. Poţi dormi în orice cameră şi folosi orice baie.
-          Situaţia devine de-a dreptul bizară. Sunt sub influenţa alcoolului şi cu capsa pusă. M-aţi adus, să fac baie?
-          Nu! Să petrecem împreuna o noapte specială.
-          Mister JJ…sunt băută, nu damă de consumaţie.
-          Nu îmi doream una.
-          Ce? O băută?
-          Te las să te delectezi cu beneficiile acestei locuinţe. Ne întâlnim pe terasă peste o oră.
La naiba! Ce avea de pierdut? Poate aşa va afla, ce era cu noaptea aia nebună!
Baia fierbinte cu spumă şi parfumuri o inviorase oarecum. Era inca ameţită! Bachus nu era singurul vinovat. Îmbrăcă halatul fin de satin, strângând cordonul în jurul taliei. Îi era sete. Îşi turnă un pahar cu apă şi ieşi pe terasă.Vântul adia plăcut doar luna împrăştia puţin întunericul. Ce se întâmpla în viaţa ei? Liftul îi schimbase existenţa? O eroare în tunelul timpului? Petrecerea..JJ. O himeră.
Îşi puse mâinile pe balustradă şi privi oraşul. De sus părea o feerie. Se zgribuli. O cuprindea oboseala! Probabil era mai inţelept să plece acasă. Cine era acest JJ şi ce dorea de la ea? Era un tip atrăgător…îhm…..
”Nu pierde ocazia, dragă!”ar fii spus Beaulah-Beatrice. Probabil, lucrurile trebuie să-şi urmeze cursul.
-          Să nu răceşti, Carol! auzi vocea cu inflexiuni joase.
Îşi încrucişă mâinile la piept şi se intoarse către el. Nu-i vedea faţa. Lumina ii bătea în spate.Stătea cu mâinile în buzunare.  Ciudat om.
-          Nu sunt lămurită. De ce m-ai adus aici?
-          Nu eu te-am adus. Destinul ne-a reunit.
-          Vrei, să fii mai explicit? Sunt pilită, dar neuronul funcţionează la capacitate maximă.
-          Două lumi diferite au interferat şi ne-am întâlnit.
-          Ăsta e un citat dintr-o carte din aia despre mambo jambo?
-          Nu. Este o realitate virtuală.
S-a apropiat de ea. I-a mângâiat obrazul.
-          Eşti, exact cum m-am aşteptat. Şi cel mai important...cum mi-am dorit.
-          Domnule vrăjitor de profesie, cred că e cazul să plec.
-          Nu te pot împiedica, doar că nu rezolvi nimic. Seara se va repeta, până se va împlini, ce este hotărât, sa se îndeplinească.
Carol îi vedea perfect faţa, acum. Ochii o fixau direct, intens.
-          Şi ce e obligatoriu, pentru a nu  repeta seara? În cazul in care aş crede aiureala? îl studie dintr-o parte, bănuitore.
-          Unul din noi va rămâne în lumea celuilalt.
Carol rotunji ochii:
-          Până la urmă e o gluma, nu?
-          Nu!
Carol îl ocoli şi intră in living. Îi era frig deşi aerul era cald şi plăcut.
-          Eşti liberă să pleci! Dar vei fi aici în fiecare seară după petrecere. Un repeat fără sfârşit.
-          Mai multe petreceri nu strică nimănui. Cu condiţia să nu întreacă măsura la băutură. Altfel, vor păţi ca mine…halucinaţii.
-          Tu eşti acum în lumea mea.
-          Vrei să termini odată cu tâmpenia asta? Mă crezi un copil? E o farsă, o glumă. Gata! Ajunge!
JJ işi trecu mâna prin păr.
-          E greu de crezut, totuşi, purul adevăr.  A fost mai simplu să vii tu în lumea mea decât invers!
-          De ce?
-          Nu eşti chiar aşa pilită. Pentru că epoca mea este în trecut. Tu ai fost adusă aici.
-…de lift?
-          E tot un fel de …vehicul.
-          Desigur.Toată lumea călătoreşte cu liftul…în trecut sau pe lună. De ce nu? Un fleac!
JJ păstră un timp tăcerea:
-          Mai este ceva!
Carol simţi un gol în stomac.
-          E mai rău decât credeam!
-          Nu e vorba despre asta. Este singura şansă ca noi să fim împreună. Dacă nu reuşim să ne armonizăm, ne vom pierde dreptul de a fii suflete pereche! Tu nu eşti convinsă, că este real, ce-ţi relatez!
-          Tu ai fi, în locul meu?
-          Poate, că nu! Măcar aş încerca! Oare, nu mai găseam femei frumoase? Trebuia să pierd vremea, încercând, să iţi aduc argumente?
-          E prea mult pentru mine! Sunt confuză.
-          Carol, îi cuprinse mâinile. Asta a fost dorinţa ta din subconştient. Şi a mea. Să ne găsim sufletul pereche! Destinul ne-a indeplinit gândurile, dar timpul a hotărât în ce vremuri şi sub ce formă. Nu întotdeauna perechea potrivită se află în aceeaşi dimensiune. Nu renunţa! Te rog!
Lui Carol îi tremurau picioarele. Era real sau bărbatul se amuza pe seama ei? Simţea aerul vibrând. Exista ceva la acel JJ. Îi transmitea un amestec de curiozitate, mister. Atracţia exercitată asupra ei era o certitudine.Atingerea bărbatului când îi luase mâinile în palmele lui, o tulburase.
Vedea încordarea plină de aşteptare pe faţa lui. Maxilarul strâns, sprâncenele încruntate, privirea concentrată asupra ei.
Ei şi? Ce pierdea? Cine deţinea adevărul absolut? Măcar se juca puţin.Tipul era sexy.
-          Ok.
Bărbatul a răsuflat uşurat. Sărutul lui era mai relevant ca orice vorbă. Toate zăgazurile erau rupte. Pasiunea lui debordantă mai presus de orice aşteptare.
Carol, luată prin surprindere de reacţia lui, a rămas fără replică. Trupul ei devenea un receptacul fierbinte al pasiunii bărbatului. Degetele lui lungi zăboveau pe pielea ei mătăsoasă, cu atingeri diafane, prelungi. Mâinile se insinuau pe liniile sculpturale ale femeii şi zăboveau pe formele dulci, bine conturate. Carol raspundea buzelor lui cu aceeaşi dăruire.Ceva mai puternic decât voinţa sa o umplea de trăiri nemaiîntâlnite. Gura lui devenea mai indrăzneaţă, mai insistentă pe masură ce răspunsul partenerei, completa instinctele celor doi.
-          Te-am iubit dintotdeauna! respiraţia caldă îi gâdila urechea şi îi înfiora fiinţa.
Era sprijinită cu spatele de perete. Simţea dorinţa nestăvilită a bărbatului. Halatul ei alunecă pe podea, alături de hainele lui. Mintea i-se transforma într-un vârtej.Trupurile lor îngemănate într-un dans al iubirii şi senzualităţii işi dăruiau clipe unice, pline de intensitate. Doua lumi se împleteau, se amestecau în mişcări ritualice.
Erau pierduţi unul în universul celuilalt. Nu regretau, decât faptul că nu se întâlniseră mai devreme.
JJ o privea prin perdeaua deasă de gene şi-i şopti câteva cuvinte la ureche, înainte ca celebrarea dragostei să reînceapă.
Dimineaţa, se trezi buimacă. Se întinse ca o pisică leneşă. Ceva nu era in regula. Singură în patul ei de acasă. Se ridică în capul oaselor aiurită de somn şi neştiind ce-i cu ea.
JJ…terasa…noaptea nebuna pe care o trăise. Încă simţea fiori pe spate. Se afla in locuinţa sa,nici urmă de sufletul pereche! A aruncat iute cearşaful si a căutat peste tot. Nimeni.
Se întoarse în dormitor. A zărit pe scaun rochia retro, accesoriile…plus o cravată bărbătească. A respirat parfumul masculin. Strânse cu putere accesoriul şi lacrimile îi inţepau ochii. Era real! Dar când au adus-o acasă? De ce? A fost o aventură pentru un bărbat fără inimă cu multă imaginaţie? Un moft?
Atunci a zărit biletul:
“Şedinta la ora 9”
Ceasul arata 8.30.
‚Dumnezeule! Tocmai azi când soseşte noul boss. Voi fi concediată”
Alerga prin casă, se împiedica neîndemânatică de lucruri. Reuşi, să se aranjeze. Taior, cămaşă albă, pantofi negri cu toc înalt. Şi. de ce nu…cravata lui JJ. Poate îi purta noroc. Se potrivea la costumaţia office.
Taxiul l-a găsit tot cu un strop de noroc. Noutatea era că viaţa şi lumea reveniseră la normal. În vremurile moderne. Nimic retro.
Avea impresia, că liftul urca prea încet. Inima îi bătea mai repede. Dacă se trezea iar la etajul 107?
Nu. S-a deschis la sala de şedinţe. A ajuns pe ultima sută de metri.A intrat şi i-a salutat pe colegii ei. Curios. Ei nu păreau obosiţi după petrecere. I-a întrebat şi s-au uitat miraţi la ea. Beaulah-Beatrice era din nou colega tăcută, îmbrăcată sobru.
Renunţă, să işi mai pună întrebări.
Uşa s-a deschis larg. Noul boss în costum impecabil, îi salută scurt.
Carol simţea că ameţeşte. Avea senzaţia de leşin! Era JJ ! Boss-ul…sufletul pereche! Îşi duse mâna la frunte. Şi-ar fii dorit să intre sub masă.
-          Domnişoară, te simţi rău? Vă rog! Să-i aducă cineva un pahar cu apă! Frumoasă cravată.
Carol mormăi ceva neinteligibil. A mai observat un lucru. El nu purta cravată.
Beaulah i-a făcut cu ochiul, complice. Ştia.
Revelaţia era alta. El a rămas în lumea ei.
Era adevărat.
Pe masă, în faţa ei, era un dosar cu numărul 107.
„Unul dintre noi va rămâne în lumea celuilalt”
Destinul s-a împlinit!

Constantin Camelia
2011

Dantela (Lace)

Luna se sufundă în marea de nepătruns a nopţii întunecate! Liniştea temporală pătrunde în adâncurile dimensiunii atemporale a conştiinţei noastre. Unde se află sentimentele umane? În lumina divină a razelor solare! În ritmurile universului in care am fost creaţi!
Am pornit pe o cale şi am ajuns...unde? Privim spre înalturi la sublimul act  dumnezeiesc, profund prin strălucirea pasiunii cu care am fost investiţi! Tot ce facem în numele iubirii are forţă supremă! Imaginaţia este copilul drag al magiei, în funcţie de treapta evolutiei.
Individualitate şi destin! O cărare în viaţa e o certitudine dar şi o provocare. Depinde, fiecare cum se raportează la misiunea încredinţată!
Dantela trăirilor este ţesută în borangicul argintiu al afecţiunii.Aşterne constelaţii de vis, cu condiţia să avem  ochii spiritului deschişi si spălaţi în lacrimile provenite din suferinţele păcatelor strămoşeşti.
Eu,sunt semnul de întrebare şi aştept răspunsul din secretul existenţei mele! Un punct mic în infinitatea de virgule şi semne ale exclamării !
Muzica este cheia sol ce descuie porţile interzise. Ea rupe zăgazurile abisului. Fiecare ritm marchează un pas, un vers dintr-o poezie ne transpune în stele iar arta indiferent sub ce formă se manifestă, ne întăreşte statutul uman.
Cu ce te pot ajuta pe tine, care ai luptat pentru o lume de poveste? Ai adus mesajul de bine, sclipirea divinitaţii  în pădurea de nepătruns a nedreptăţii si nepăsării.
Tu, spirit rătăcit verşi lacrima înţelegerii, priveşti trist dar cu demnitate obrazul schimonosit al răutăţii şi chipul hidos, stafidit al mârşăviei. Tremuri! Răceala indiferenţei, frigul neantului îţi tulbură aura. Poţi să-ţi culci gândul obosit  pe perna inimii mele! Sufletul meu să-ţi fie înveliş, să nu simţi furtuna sau viscolul ce agită perfecţiunea clipelor.
Închide pleoapa-ţi obosită, călătoreşte în lumea pasiunii! Visurile de basm să te poarte  pe tărâmuri necălcate de necurăţia coşmarului!
O linişte senină se aşterne pe fruntea ta. Respiraţia devine liniştită. Zâmbeşti, semn că acel copil nevinovat din străfundurile fiinţei tale se bucură de dansul îngerilor ce-ţi ocrotesc somnul ! O sărutare adie abia simţit pe tâmpla ta, ca un fluture  jucăuş...
Tresari şi obrazul tău se răsfaţă in dantela inimii. Surâsul cuminte este geana din dansul norilor.
Să admirăm genialitatea formei în puterea naturii! Prospeţimea apelor, în şoapta vântului.
Mediul înconjurător e o enigmă pentru noi. Plin de culori pastelate si nuanţele curcubeului.
Să învăţăm să fim liberi din zborul păsărilor. Să avem semeţia şi distincţia munţilor, gingăşia plantelor, căldura soarelui, limpezimea de cleştar a apelor..inocenţa  copiilor...MACRAMEUL ALB AL PARADISULUI...                                                                                                                                                                                                                                      
                                                                         LACE                                                                                                   
The moon seems to be sinking into the  impenetrable immensity of the dark night The stillness of time melts into the depths of the timeless dimension of our consciousness. Which dimension of our existence owns the human feelings? Could they be found in the divine light of the sunlight? Could they be within the rhythm and vibration of the universe that had created us? We all start our “journey” from somewhere, but we get... where?! We turn our view towards the vastness of the sky, looking for the sublime divine act, which depth is shown by the glowing passion we have been endowed with.
  Each act we do perform in the name of love carries part of the supreme force. What is imagination if not the lovely child of magic, but all relating to the evolution level of each individual?  Individuality and destiny! The winding path of life is not only a certainty, but also a challenge; it all depends on the individual’s ability of relating to the mission he/she received the moment he/she came into this world.
  The lace of our own feelings and emotions is woven  in the silver floss silk of our affection, creating dreamlike constellations only if we have the eyes of our spirit wide open and wet by the tears we’ve shed, but then dried by our ancestors’ sufferings and misfortunes.
  I AM the question itself, waiting for an answer I have hidden in the depth of my own secret existence. I AM just a period among the infinite number of commas and exclamation marks. Music is the key unlocking the forbidden entrances and breaking the dam of  darkness opposing the light. Every rhythm is a step we take and every verse in a poem can transpose us, among the stars,into a form of art that strengthens us as humans. How can I show my support to you? You, the one who kept on fighting for a fairy-tale world by bringing messages of peace and a sparkle of divinity in this untouchable density of sadness and indifference?! You, a wandering spirit shedding tears that show understanding and awareness and sadly and seriously observing the wry face of wickedness, the faded, mean aspects of baseness.
You tremble...! The chill of indifference and the coldness of nothingness makes your body shiver...you can rest your weary thought on the softness of my heart, and my soul will shelter you so that no tempest or blizzard would ever alter the perfection of your words. Keep your eyelids shut and let yourself fly into a world of passion where fairy-tale dreams will carry you to far away lands untouched by the ugliness of nightmares A soft silence lies on your forehead and your heartbeats become steady again; you smile, as if the innocent child you have within is able to enjoy the dance of the angels protecting your sleep.A gentle kiss, barely felt on your temple, as soft as a playful butterfly...I couldn’t help giving it to you! You startle, your cheek fondles itself in the lace of your heart and your gentle smile is the clearness of the dancing clouds...let’s look for the sublime in the scent of nature, in the clarity of waters, in the whisper of the wind ... the beautiful landscapes around are an enigma to all of us, so colorful and bright, as if a paintbrush painted pastels and rainbow tints in them...let’s learn  to be free and let the birds be our guides... let’s learn to have the stateliness and distinction of the mountains, the beauty of the plants, the warmth of the sun, the crystal clearness of waters and the purity of a child...the white macramé of humankind

Constantin Camelia
2011

De-aş fi....

..de-aş fi o lacrimă...ţi-aş mângâia obrazul...
un zâmbet...ţi-aş alinta buzele…
o adiere de vânt n-am fost...ce jocuri aş fi inventat în părul tău..
să fiu în pieptul tău…o partitură în ritmurile inimii...
un gând …să mă aflu in mintea ta, imaginaţia care se infiltrează în magia poveştilor...să ţes minuni in jurul lumii…
o notă muzicala...un sunet dintr-un cântec…să fiu cheia sol spre spiritul tău…
sufletul din şoapta de iubire...liniştea...libertatea din zborul fanteziei…
lumina din cerul speranţei...dar nu singurătatea!


Constantin Camelia
2010

Dansul..

Dansul înseamnă pasiune!
Exprimarea eu-lui, amprenta ritmului ce defineşte unicitatea fiecărui om. Varietatea mişcărilor subliniază stările sufleteşti şi transformă mişcarea în artă pură! Acordurile muzicii dau impuls auzului.
Ziua e corespondentul nopţii...moartea, o prelungire a vieţii către dimensiuni mai evoluate dar dansul este vibraţia sângelui ce se împleteşte cu bătaia inimii.
Pirueta suavă iţi inalţă privirea spre cer unde spiritul îşi absoarbe lumina şi talentul. Murmurul pământului îţi încarcă trupul de forţă. Rezultatul este explozia materiei ce face dragoste cu infinitul diafan al sufletului.
Unduirile corpului sunt asemenea flăcărilor care ard şi se alimentează din focul divin. Dansul este literatura pasului ce atinge abia simţit cărarea inimii, se înalţă spre steaua creaţiei acolo unde îngerii te ating cu aripile luminii. Îţi oferă fericirea paradisului.
Dansul este poezia vieţii..libertatea neîmblânzită ce desface toate barierele şi ne uneşte cu Dumnezeu.
Descătuşarea timpului şi forma expresiei prin dans o regăsim în toate formele naturii.
Adierea vântului e suflul uşor, respiraţia  fiinţei. Soarele este focul din secretul coregrafiei. Munţii..priveşte spre ei! Măreţia poziţiei tale în dans va fii egală cu distincţia piscurilor semeţe! Natura dansează, trăieşte, respiră.
Întoarce-te spre misterul de argint al lunii şi vălul ei străveziu va transforma senzualitatea dansului într-o formă de manifestare creativă.
Dansul..energia creatoare..
Aşează-te în centrul universului tău, trăieşte-ţi destinul pentru care ai fost născut.Nu sta in umbră! Viitorul este al tău...alunecă în paşi de dans! Totul în jur va fi magie pură.
Lipeşte-ţi fruntea de stele, închide ochii, concentrează-te..atrage spre tine sursa caldă din grădinile iubirii divine...dansul tău va deveni una cu tine şi cu mediul înconjurător..icoana din conştiinţa sentimentelor..templul energiilor pozitive şi strălucitoare al grădinii lui Dumnezeu.
Când te vei afla la graniţa dintre lumi...dansul tău va deveni contopirea cu Nemurirea..
Drum bun printre stele, Magician al inimilor!

Tribut lui Michael Jackson-king of pop.

Constantin Camelia
2010

Nume de cod...Iubire

NUMELE MEU ESTE IUBIRE!
M-am furişat tiptil prin fereastra inimii tale şi m-am aşezat comod în sărutul dulce al sufletului tău! Ţi-am privit în ochi zâmbetul curat de limpede azur primăvăratic.Timpul  veghează liniştit spiritul veacurilor de dragoste şi dăruire!
Respiri uşor cu răsuflarea harului din harpa îngerilor creatori. Ei ţi-au dat numele şi harul lor divin de a bucura sentimentele presărate cu pulberea stelelor călăuzitoare.
Ne contopim cu adierea mângâierilor ce răcoresc dogoarea vulcanilor din fluidul rubiniu al fiinţei umane.
Priveşte încrezător prin puritatea ochilor de copil jucăuş şi spală faţa lumii cu nevinovăţia lor celestă. Lasă lumina să patrundă în ungherele fiinţei nemuritoare. Căldura universului să aştearnă speranţa binelui în fiece colţ al inimii ! Înalţă piruete cu puterea gândului creator. Sună la uşile magiei cu tremurul uşor din vibraţia ce pulsează în divinul suprem al necunoscutului. Ascunde cheia dorinţelor în nectarul nepieritor al basmelor. În cutia vrăjită a visurilor, păstrează aspiraţiile şi crezurile tale căci ele sunt puterea şi reuşita călătoriei ce ţi-a fost încredinţată. Alungă durerea..nesiguranţa…teama. Ele sunt surorile vitrege, renegate, alungate din castelul stelar al vieţii. Nu le permite să alunge de lângă tine focul veşnic al iubirii! 
Alunecă-ţi uşor arcuşul degetelor şi absoarbe roua de pe obrazul diafan al femeii, renascută din focul păsării Phoenix. Mângâie pletele mătăsoase ale zânelor ce ţi-au oferit muzicalitatea cerului şi sărută dorul greu din melodia pasiunii! Pune-ţi genunchiul in pământ precum cavalerii medievali..preacinsteşte urma sfântă, menirea celor ce dau viaţă şi duc mai departe misiunile de înălţare a umanităţii spre cea mai înaltă treapta a lui Dumnezeu!
Trăieşte..Speră...Iubeşte...Doreşte...Cucereşte..alungă frica. Ea este fiica vicleană a distrugerii omului. Îndepărteaz-o cu glasul  gingaş al ritmurilor compuse de iluminarea inovatoare daruită de Creator!
Ce poate fii mai frumos decât împletirea troiţei umane Spirit..Trup..Suflet?
Pătrunde în spaţiul celui ce ţi-a fost hărăzit şi picură-i in ureche şoapta fierbinte de dor. În ea se va aprinde jarul mocnit din şemineul dorinţelor. Nu o lăsa să treacă pe lângă tine ca o străina.
Deschide uşile templului, primeste-ţi oaspetele cu flori de argint..fă-i culcuş în inima ta şi acoperă-l cu sufletul. Musafirul poftit în altarul tău este Flacăra suprema..
NUME DE COD..IUBIRE.  Păstreaz-o cu veneraţie în seiful templului.

Camelia Constantin
2011