Proză--Camelia Constantin

Motto

Spiritul! Vârful piramidei fiinţei umane...frontiera dintre om şi Dumnezeu.. puntea de legătură a revelaţiei cu Divinul, dincolo de înţelegerea materiei.
Camelia Constantin

vineri, 1 septembrie 2017

Culori

...  culori de toamnă se îmbină în fructe pârguite, stropite în roua dimineţilor  
pastel de frunze umede mângâiate de razele blânde ale unui soare tolănit leneş printre nori vătuiţi  
păsări ciripesc triluri amestecate pregătindu-se de călătorie în ţări îndepărtate  
toamna înveşmântată în dulci nuanţe arămii pluteşte cu umerii goi învăluită în senzualitatea naturii.  
glasul ei încânta liniştea ireală, cu acorduri din melodii doar de ea ştiute  
dansează cu unduiri de bacantă, purtată de adierea uşoară a vântului  
zâna anotimpurilor şi-a aşezat regatul, răspândind miresme dulci amărui, cu iz de mere coapte  
toamna ...  
 Camelia Constantin  

miercuri, 21 noiembrie 2012

Dincolo

Dincolo de aparenţe, sămânţa creaţiei respiră prin spiritul dimensiunilor superioare, în trăiri necunoscute lumii materiale. Drumul în sferele înalte ale percepţiei mentale se conturează nesigur pe firul evoluţiei. Necesitatea, siguranţa  realizării scopului şi planului superior necesită hotărâri clar definite în lumea fizică. Pregetăm, să renunţăm la  aspiraţii materiale minore, ne pierdem în apele tulburi ale influenţelor pământeşti.
Înşelătoare drumuri  presărate cu spini şi situaţii iluzorii, create de entităţi inferioare, potrivnice progresului, activităţilor benefice ale celor care ne ajută, să trecem în realităţi necunoscute viselor şi aspiraţiilor pământeşti, dăruind febra cunoaşterii supreme.
Dorinţa creativă, gândirea elevată a mesagerilor trimişi să inspire siguranţa pasului pe treapta înălţării spiritului..călăuze prin deşertul ignoranţei şi involuţiei au fost trimise să ne lumineze pădurile nepătrunse ale nesiguranţei, neştiinţei şi slăbiciunilor. Misiune ingrată plină de capcane. Cu paşi nesiguri înaintăm, şovăind. O junglă de contradicţii ne înconjoară, ne împleticim în hăţişuri unde pândesc răbdătoare sălbăticiuni flămânde.
Căi anevoioase se întind în faţa noastră, greu de ajuns în lăcaşului cald, armonios din vârful muntelui.
Dincolo de materie se deschid alte dimensiuni infinite, ne conectăm la fire invizibile…
Riscul…o aventură asumată.

Camelia Constantin
Noiembrie 2012

miercuri, 3 octombrie 2012

O noapte fierbinte...




   Inchise ochii si isi sprijini fruntea de tocul ferestrei. Femeia ii rascolise trupul si mintea. O dorea ca un nebun si de-abia se putea stapani sa nu o atingă. Ii placeau siguranta si independenta ei. Era hotarat sa faca  tot posibilul pentru a o cuceri.
Seara era plăcuta, adia un vant racoros. Cand ea a aparut, isi spuse, ca merita toate asteptarile!
Intr-o rochie de moar verde smarald stransa pe talie, cu un decolteu, care mai mult acoperea decat dezgolea. Asta-l incita! Cu parul aranjat in bucle lungi lasate pe umeri, era seducatoare!
O ajuta sa coboare si picioarele mici se cufundara in iarba deasa! O conduse in gradina, un loc inconjurat de verdeata si flori. Masa era plina de bucate gatite cu maiestrie si lumanarile aprinse dadeau una aer intim locului! Incerca sa-si ascunda incantarea ce i-o provoca barbatul din fata ei.
El era imbracat cu o haina de catifea bleumarin,  camasa alba, descheiata, ii lasa la vedere putin din pielea bronzata a torsului! Cizmele lungi negre ii dadeau eleganta dar cel mai mult o impresionau ochii cafenii, adanci! Pletele ondulate intunecate ca abanosul ii atingeau gulerul si dantura alba impecabila  stralucea contrastand cu pielea creola. Discutara despre lucruri interesante pentru amandoi, remarcand, ca aveau multe lucruri in comun.
Muzica era invaluitoare si el o invita la dans...mii de senzatii ii cuprinsera pe amandoi. O lipi de el. si-si infunda nasul in parul ei des. O stranse mai tare si-i simti sanii grei pe piept....nu se putea abtine, o saruta sub ureche. Atmosfera era magica, bratele lui ii inconjurau mijlocul. O  coplesea atractia exercitata de el.
"Este  asa de bine, sa te simt aproape" ii sopti el si si  trecu limba peste buzele femeii.
O fierbinteala grea ii urca in stomac, avea senzatia de moleseala. Facea ravagii cu gura ei. Limba lui ii mangaia cerul gurii in timp ce-si freca pieptul de al ei. Buzele lui coborau pe coloana gatului  pana se oprira asupra sanilor. Isi trecu obrazul peste ei si le simti căldura, vulnerabilitatea...
"Dumnezeule,ce frumoasa esti" murmura.
Innrobita de puterea lui, constata ca nu mai intalnise pe cineva asemenea. Ii desfacu rochia si-i cuprinse sanii in palme..gura lui ferma si moale ii umezi areolele infrigurate de dorinţa. Isi trecu palmele peste coapsele tari si fine. Era devastata....ce-i facea? Ochii lui ardeau, o fixau cu pasiune. O lua in brate si intra in castel. In camera, lumina difuza era ireala. Patul mare cu asternuturi din satin alb era presarat cu petale rosii de trandafir..
Nu stia mare lucru despre lordul M.Joseph desi se intalnisera destul de des in societate. Era invaluit in mister. O lasa cu picioarele pe podea. Avea rochia descheiata, parul ravasit si obrajii invapaiati. Ameţita, se sprijini cu spatele de perete. Rasufla greu si tensiunea ii pulsa in crestet. Nu stia ce se va petrece cu ea. El se dezbracase. I se taia respiratia. Avea un corp suplu, armonios, bine inzestrat.
O fixa cu ochii aprinsi, sarutul brusc si pasional o lua prin surprindere. Rochia aluneca la picioare si ramase doar in corset, cu portjartierul ce-i sustinea ciorapii de matase! O saruta pasional limbile lor se impleteau nesatioase. degetele lui lacome ii strangeau fesele rotunde si le framanatau, facand-o sa-si piarda controlul.
O elibera de restul hainelor..isi lipi ceafa de perete si inchise ochii lasandu-se in voia lui...se juca usor cu sfarcurile ei si cobora trasand cercuri in jurul buricului apoi mai jos sarutand triunghiul feminitatii ei.....mugurul umed de dorinte netraite pana sa-l cunoasca pe el. Isi trecea in nestire mainile pe spatele lui asudat si se juca in parul des si aspru.
"Ohhhh"suspina ea si simti fiorii ce o scuturau...
M.Joseph se strecura intre coapsele ei,patrunzand  in tunelul ce-l strangea ca o manusa de catifea. Ritualul de du-te vino era lent si unduirile soldurilor se armonizau. Accelera miscarile si femeia a crezut ca explodeaza odata cu flacara ce-i ardea fiinta si o ducea pe culmi de vis. Onduleurile soldurilor lui o innebuneau......ce bun dansator era.
O aseza pe pat, eliberand-o o clipa..ea scanci nemultumita.
Lordul rase smechereste..ii indeparta genunchii,strecura mainile sub mijlocul ei si...isi facu loc in minunatia de femeie care isi cabra spatele si murmura cuvinte neînţelese. Ii prinse bratele deasupra capului si lacom isi umplu gura cu carnea dulce a globurilor albe ca zapada. Femeia ii cuprinse gatul cu bratele sarutandu-i in nestire ochii, pometii, gura, raspunzand cu inflacarare la miscarile lui. Ii umplea fiinta de curenti electrici si o ducea pe cele mai inalte culmi ale erotismului.
Ii sopti ceva la ureche si el o privi senzual printre genele lungi, razand aprobator. Se culca pe spate si o lasa sa se miste deasupra lui, cu parul lung imprastiat pe umeri, buzele rosii de sarutari.
Se dezlantuise necontrolat iar el gafaia greu.
Lipita de el se alinta la pieptul lui..nu era suficient pentru niciunul...vroiau mai mult.
Incatusat in femeia superba ce-i se daruia ca nimeni alta,o aseza pe perne si cu o miscare finala se afunda mai adanc in mierea fiintei ei facand-o sa tipe de pasiune si se ridica odata cu el spre elibererea finala.
"Sublim"suspina ea..
" Tu esti fierbinte...."
Ii mangaia pielea transpirata. I-a sarutat ochii si l-a strans tare in braţe. Adormira imbratisati
A doua zi s-a trezit singur. Lumanarile se topisera...patul era ravasit...perna inca pastra parfumul ei proaspat....inspira profund,hainele lui pe jos insa vrajitoarea" lui nu mai era. Se intinse lenes si satisfacut, femeia era unica. O va invita la bal si va fi a lui...doar a lui… 

Camelia C
2010

miercuri, 19 septembrie 2012

Umbra




În zări nepătrunse  
În colţuri ascunse  
Un suflet se frânge  
Durerea îşi plânge.  
 
Cum să te găsesc  
Umbra să-ţi zăresc  
Zâmbetu-ţi curat  
De soare lăsat?  
 
Trei mari ursitori  
Din tainice zări  
Ţi-au urat mărire  
Faimă, har, iubire  
 
Cea de-a patra însă  
Doar inimă plânsă  
Zori întunecate  
De lacrimi uitate.  
 
Sunt şapte orhidee  
Zălog să îţi să steie  
Izvor cu apă rece  
Bei şi doru-ţi trece.  
 
În murmur de şoapte  
Eşti strigăt în noapte  
Căldura din soare,  
Şi-a serii răcoare  
 
Vibraţie-n speranţă  
Vers cu rezonanţă  
Destin şi-mplinire  
Neant şi nemurire.  
 
Camelia C  
2010  
 
 

duminică, 2 septembrie 2012

Până când ?

Am uitat..să ne cunoaştem! Pe noi, pe ceilalţi.
Am uitat, că existăm, respirăm, ca avem identitatea unui, Unic, ADN.
Am uitat…să ne recunoaştem valoarea şi amprenta misiunii.
Când şi de ce?
Când, am uitat că acest târâm, ne-a fost oferit necondiţionat, fără acte adiţionale sau contracte false?
De ce, ne-am pierdut în lucruri nesemnificative, care ne consuma timpul si aşa limitat?
De ce, ne ascundem după fantasme sau vorbe pierdute în colbul nehotărârilor noastre?
Unde?
Unde, ne sunt aspiraţiile gândurilor transmise de cei, ce ne-au oferit şansa, să jucăm magistral rolul vieţii noastre…singurul!
Unde am pierdut busola curajului, de a ne asuma acţiunile, drumul drept?
Până când?
Până vom prelua frâiele sortii în propriile mâini, fără ajutorul vizitiului.
Nimic nu-i ceea ce pare. Trăim intr-o lume iluzorie, confuză, bruiată de interferenţe nedesluşite, străine de planul încredinţat.
E clar?
Nu!
Ce poate fii clar, într-o dimensiune dezbinată de trăiri nesigure, sumbre, scăldate in mocirla intereselor mărunte ca praful scuturat de pe încălţările marilor profeţi?
O treaptă…două…încă una…
Pe ce traiectorie?
Coborând în hăul inconştientei faptelor neasumate sau urcând zidul creaţiei, piatră cu piatră, încet, dar sigur?
Piatră cu piatră, temelia piramidei…cu condiţia să nu priveşti în jos..te va atrage forţa nesiguranţei propriilor aspiraţii, capcanele neputinţei de a trece dincolo de dorinţele lumii în care trăieşti.
 Am uitat… sa fim liberi!
Pâna când?

Camelia Constantin
septembrie 2012

Mister

                                                
    Să ne învăluim în mister, indiferent de suntem femei sau bărbaţi. Nu lăsaţi totul la iveală! Faceţi loc semnului de întrebare şi cei de langa noi  nu se  vor plictisi.
Reinventând-ne, le oferim celorlalţi şansa, să ne recunoască valoarea. Fără modestie şi apreciere faţă de semeni nu suntem nimic. Ce poate fi mai incitant decât o femeie cu chipul ascuns sub voaletă, trecând unduios, lăsând in urma ei parfum de taine dulci-amărui?
Nu povesti totul despre tine, încearcă sa te eschivezi uşor, în pas de vals. Zâmbeşte enigmatic şi alunecă printre oameni ca un vis, ca o adiere uşoară de vânt.
Te surprinde, plăcut, bărbatul care nu te copleşeşte agresiv cu atenţii, iţi zâmbeşte şăgalnic în colţul buzelor, te atinge abia perceptibil când te ajută să cobori din autoturism sau iţi vorbeşte calm, cu voce profundă, masculină, povestindu-ti diverse lucruri captivante. Rămâi fascinată de croiala impecabilă a costumului, de pălăria ce-i oferă prestanţă, mersul elastic şi ţinuta distinsă, gesturile elegante, vorba cumpătată. Îţi oferă braţul, accepţi invitaţia lui, măgulită.
Să facem loc semnului exclamării. E rândul lui. Să ne oferim iubire, respect, apreciere, umor…mister. Picurăm pasiune, asezonăm cu şoapte calde, ne pierdem in lumi necunoscute….
Priviţi la doamna cu voaletă şi bărbatul cu pălărie! Îşi împletesc degetele, scăldându-şi privirile unul in ochii celuilalt…pleacă împreună pe cărările neştiute, ale vieţii. El o cuprinde protector după umeri…se pierd în clipele vremurilor… 
Nu-i aşa...că tu cunoşteai aceste mici trucuri ?

Camelia Constantin
2012

duminică, 5 august 2012

Clipa de lumină





















Freamăt în noapte  
De tremur şi şoapte,  
Suspine de amor  
Cu zâmbet de dor.


Cântec de viaţă  
Furtună şi ceaţă  
Durere şi foc  
Un pic de noroc.

Tu, suflet de crin  
Din univers divin  
Din ţinut neumblat  
Cu lacrimi udat.

Tu, vis şi fantezie  
Eşti clipa de magie  
Minutul de visare  
Din şoapte amare.


Departe în zare  
Glas ce nu moare  
Speranţă şi dor  
Eşti nemuritor!

  
Călăuză-n noapte  
Ai plecat departe  
Spre îngeri şi stele  
Lăsând doruri grele.

În veac de nemurire  
De fum şi amăgire  
Eşti clipa de lumina  
Şi vocea ce alină.  

Camelia Constantin  
2009  
 

joi, 2 august 2012

Ultimul vals


  
        Sala de bal era o feerie de lumini.  
Strălucirea candelabrelor se reflecta în sclipirea bijuteriilor ce împodobeau trupurile femeilor gureşe. Discutau afectate, aruncând ocheade domnilor din jurul lor.  
Într-un colţ, participant neimplicat, dar fin observator, bărbatul în frac negru cu plete întunecate, uşor ondulate pe gulerul imaculat al cămăşii, privea indolent mulţimea pestriţă din jurul său. Îl amuzau gesturile doamnelor…încercau, ostentativ, să atragă atenţia.  
Crease rumoare apărând impunător şi jovial, printre bărbaţii scorţoşi şi aroganţi. Păstrau eticheta cu sfinţenie.  
De ceva vreme urmărea femeia cu rochie bleu.  
Făcea notă discordantă cu valurile de crinolină albă. Privirea lui languroasă dădea frisoane, tulbura nopţile celor mai pioase fecioare care se rugau înfrigurate în faţa icoanelor însă gândurile le fugeau la piratul negru, cum era numit enigmaticul personaj.  
Talia zveltă a femeii strânsă într-un imposibil corset, cu brazda opulentă dintre sâni, îl fascina. Cunoscuse multe doamne, dar...ea cu parul castaniu roşiatic, îi acaparase atenţia.  
Râdea fără să-i pese de strâmbăturile din nas ale mironosiţelor.  
Se desprinse de lângă balustradă şi se îndreptă spre ea. Capetele se întorceau, agitate, în jurul lui, oamenii şuşoteau curioşi.  
"Ce tupeu",murmurau unii.  
Se opri în faţa ei şi îi întinse braţul, invitând-o la dans. Fascinanta, frumoasa creatură, a acceptat.  
Ochii lui întunecaţi o fixau plini de promisiuni tainice. Îi cuprinse mijlocul, lipind-o de trupul lui suplu si puternic.  
Se mişcau in ritmul unduitor al valsului, el se roti cu ea pană o ameţi, îsi apropie bărbia de buclele rebele care încadrau diafan tâmpla femeii.  
Carisma si atracţia lui hipnotică o împiedicară, sa observe că el, cu fiecare mişcare o îndepărtase de lume…când se dezmetici, erau pe terasa semi luminată. Se desprinse bulversată din îmbrătişarea lui, încercând să fugă. Piciorul îi alunecă si căzu simţind o durere ascuţită în gleznă. Era luată pe braţe si dusa in trăsura trasă la scara. Respiraţia precipitata îi ridica dantelele corsajului.  
El surâzând, o descălţă, cu mişcări sinuoase. Îi cuprinse pulpa subţire, întrebând-o dacă o doare. Ea scutura din cap, roşeaţa din obraz ii trăda emoţia…tumultul fierbinte al dorinţei.  
Auzise multe fantasmagorii despre piratul negru, nu crezuse în ele. Nici nu fusese convinsă că există, nimic nu era sigur.  
Degetele lui lungi îi mângâiau linia dulce a gambei învăluită în mătase subţire. Buzele moi atingeau glezna… urcau îndrăzneţe. O atrase la pieptul lui, răsuflarea femeii era resorbită de buzele care o căutau înfrigurate si nerăbdătoare.  
Dacă cele mai tari armate ale lumii, cedaseră în faţa celor puternici, cum putea rezista ea, o femeie fragilă, dorinţei tumultoase ce-i pătrundea fiinţa?  
 
                                                              ***  
Doamna în negru, cu voal cernit, a îngenunchiat pe lespedea de marmură albă. Amintirile îi sfâşiau inima. Şi-a culcat fruntea pe piatra nemiloasă a morţii. Suspinul plin de durere a tulburat liniştea cimitirului. Sărutând trandafirul roşu, l-a pus deasupra literelor aurii: Lord M.Joseph. Tâmpla ei se odihnea pe crucea rece. Lacrimile secaseră demult, durerea era profundă. O rafală de vânt a izbucnit de nicăieri şi voalul ei şi-a luat zborul. A simţit o adiere, ca un sărut pe frunte. Privind spre cer, a zărit porumbelul alb cu aripile întinse spre înălţimi.  
Linişte deplină. În jurul ei s-a format un vârtej de vânt. Trandafirul dispăruse. Încet, a coborât liniştea, doar sufletul femeii era o rană deschisă.  
„La marginea timpului, când vremurile vor hotărî, vom fi împreună pentru eternitate…”  
Camelia Constantin  
2009 

Tabu...?


 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
      Secolul XXI a venit doar pentru unii.  
Sunt multe persoane care încă gândesc sau „trăiesc”în anii 1100 perioada când inchiziţia a început să-şi întărească puterea.  
Altele, care nu au limite sau unele limitate. Să cugetăm.  
Cine erau cei din Inchiziţie? Dacă o femeie era evoluată, deschisă la minte şi culmea avea şi curajul să-şi exprime puncte de vedere bine definite, era considerată o vrăjitoare destrăbălată şi arsă pe rug.  
În prezent, din păcate, încă mai există persoane, pentru care, bunul simţ şi evoluţia spirituală sau culturală ... sunt subiecte tabu. Suntem optimişti, si de 20..şi ceva de ani sperăm că va fi mai bine şi vom merge pe o cale ascendentă. Din păcate societatea românească sau o mare parte din ea involuează. Ca majoritatea omenirii, din nefericire.  
Am trăit atâţia ani în comunism, am fost umiliţi, transformaţi în sclavi muncind şi acum, mulţi dintre noi, pe salarii de mizerie. Îndoctrinaţi cu frica zilei de mâine, având sindromul de vinovăţie, atenţionaţi că nu avem voie să gândim cu propriile circomvoluţiuni. Trist şi nedrept.  
În societatea noastră, mentalitatea de trib, de turmă, primează ... am rămas în epoca de piatră.  
Femeia este temelia creaţiei. Ea zămisleşte viaţa ... naşte copii. Ea inţelege cel mai bine natura umană. Nu că barbatul este mai puţin important, el este stâlpul femeii. Orice temelie are nevoie de un pilon de rezistenţă.  
În fiecare femeie există un bărbat, aşa cum în fiecare bărbat există o femeie. Ying si Yang. Ei trebuie să formeze un întreg. De ce există o întrecere între cele doua sexe, care e mai tare?  
Dumnezeu a creat lumea simplu: prin iubire. Oamenii au complicat-o din sete de putere.  
În Romania, din cauza cenzurii, a dezinformării, dezumanizării, au murit zeci de femei. Ca în intreaga lume, din păcate: cancer de col uterin. În ţara noastră au recurs la avorturi ilegale pentru că sistemul era criminal, le obliga să facă prunci chiar dacă nu doreau. Îşi făceau chiuretaje clandestine la persoane dubioase care vroiau să câştige bani murdari, fără a avea, întotdeauna, cunoştinţe în domeniul medical.  
Ele o făceau din disperare, ştiau că sistemul vroia mână de lucru, masă de manevră.  
Femeia a fost dintotdeauna puternică, feminină, curajoasă, reuşind să iasă din situaţii imposibile, cu eleganţă.  
Dogmatismul, puritanismul exagerat sau falsa inocenţă, de faţadă, respingerea propriilor valori, pierderea sau respingerea identităţii personale sau naţionale ne îndreaptă paşii spre un viitor sumbru, lipsit de perspective.  
Tinerii, adolescenţii se feresc, să discute cu părinţii subiecte delicate, pentru că aceştia nu au timp sau pregătirea necesară să le ofere răspunsuri plauzibile. De aici şi până la pierderea drumului drept, nu-i decât un pas, dar mai ales periculos. Nu este nimic ruşinos să discuţi cu cei apropiaţi, parintii in mod special, despre subiecte care de fapt nu ar trebui să fie tabu.  
Familia este primordială, apoi şcoala. Orele de educaţie, pe toate planurile, trebuie serios dezbătute. La televiziuni se promovează incultura, subcultura si prostituţia( politică şi nu numai). Sport de voie..analfabeţii au vânt la pupă...fără număr, fără şcoală. Să mai vorbim de ... divertisment?  
Umorul este apanajul oamenilor inteligenţi, băşcălie fac toţi proştii.  
Ave, s-auzim de bine!  
Nea Caragiale ... jos pălăria ... eşti în trend!  
 
Camelia Constantin  
august 2012  
 
 

miercuri, 1 august 2012

Miere şi suspin

Doar focul căminului lumina camera somptuoasă.
Femeia se uita, în jur, speriată, nu ştia ce se va întâmpla cu ea sau de ce o aduseseră în castelul din inima munţilor.
Se apropie de şemineu să-şi încălzească mâinile, dintr-o dată încăperea părea că o sufocă. Nu era singură. Se întoarse şi timpul se opri.
Nemişcat, în faţa ei, stătea bărbatul îmbrăcat în costum de catifea neagră. Părul ca abanosul îi acoperea gulerul hainei, ochii mari, o fascinau. Negura celei mai adânci nopţi nu se compara cu profunzimea privirii lui. Nu putea face nici un pas. Avea picioarele ca de plumb. Bărbatul nu era un colos, mai degrabă suplu, însă emana un magnetism puternic, prezenţa sa o-nvăluia misterios. Făcu un pas spre ea, mişcările lui păreau ale unei feline ce-şi înconjoară prada, când se roti leneş în jurul ei, măsurând-o si ţesându-şi în minte planul vânătorului în preajma trofeului.
Tânăra femeie se retrase cu spatele, simţind zidul rece stăvilindu-i calea. Se uita speriată la el cum se apropie calm. Bărbatul se opri atât de aproape de ea, încât îi simţea parfumul şi respiraţia fierbinte. Cuprinsă de o ameţeală dulce, dublată de curiozitate, nu ştia cum să reacţioneze. Necunoscutul îşi puse palmele pe perete de o parte şi de alta a umerilor ei, fără să o atingă.
Răsuflarea ei precipitata îl făcu, să zâmbească enigmatic. Îşi frecă uşor obrazul de tâmpla femeii, buzele coborau uşor pe coloana gatului poposind pe umărul alb. Vârfurile degetelor îi atinseră ca o adiere pielea fină de sub bărbie, urmându-şi traiectoria descendentă.
Nu o mai susţineau picioarele, propriul ei trup o trăda. Senzaţia mistuitoare ca o flacăra fierbinte, îi urca în piept cuprinzându-i inima şi dorinţa o abandona în braţele bărbatului. Şarpele pasiunii o devora fără mila. El îşi strecura mâna sub părul lung al femeii cuprinzând ceafa, oferind sprijin. Buzele lui îi atinseră gura, contopindu-se, senzaţiile se transformau în miere şi suspin. Mai era şi muzica magică, senzuală răvăşindu-le sentimentele.
Furtună şi vuiet, volbura oceanelor, valurile mareelor, fierberea vulcanilor şi liniştea dimineţilor de primăvară…toate le trăia alături de bărbatul care-i schimbase viaţa într-o seară, pierdută în fiinţa lui, în sufletul iubirii, pe altarul căruia dăruise totul.
Se trezi asudată, cu părul ud. Visase? În cameră…linişte. Cămaşa ii era umedă, pe pat era un trandafir roşu ca sângele ce-i fierbea în vene şi un bilet. Îl luă cu mâini tremurânde...lord M.Joseph.
 Să râdă sau să plângă? Era real!
A dus trandafirul la buze şi l-a sărutat. Petalele aveau gustul buzelor lui.....miere şi suspin..
Camelia Constantin
2009

miercuri, 18 iulie 2012

Vibraţie


 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Universul înseamnă creaţie...creaţia dă viaţă...viaţa este vibraţie la nivel interacţional. Tot ce este mişcare în jurul nostru sau în fiinţa umană este pulsaţie. Fiecare, avem o amprentă unică. Ea ne defineşte ca structură şi ritm.  
Să absorbi parfumurile din natură, înseamnă să respiri emanaţia plantelor . O încântare. Bucuria dă naştere efectelor pozitive, cu reverberaţie mare de energii creatoare, infiltrându-se în mintea noastră. Entităţile energetice se divid, se contopesc în aura omului.  
Eşti obligat, să te îngrijeşti de gândurile şi dorinţele tale!  
Indiferent de aspiraţii, puterea gândului este cea mai mare taină a Absolutului. Viaţa este un teren de luptă, te constrânge, să iţi pui la punct o strategie inteligentă, pentru a putea trece mai uşor prin hătişul capcanelor şi negativismului! Este o artă, capacitatea de-a transforma destinul într-o sală de dans, alunecând în pas de vals cu dibăcie şi eleganţă de la un capăt la celalalt al existenţei.  
Prezent...trecut...viitor...ele vibrează în noi prin rezonanţa sunetului, infinitul de senzaţii atrăgând vibraţii asemănătoare. Ne apropie de persoane, locuri, întâmplări, conjuncturi compatibile cu tiparul şi matricea din care am fost plămădiţi.
Spiritul! Vârful piramidei fiinţei umane, frontiera dintre om şi Dumnezeu.. puntea de legătură a revelaţiei cu Divinul, dincolo de înţelegerea materiei.  
Iluminarea minţii, a sufletului, sunt necesare pentru a fi în armonie cu Creatorul. Temelia de la baza umanitaţii este Iubirea. Ea este diamantul ce străluceşte în mijlocul frământărilor, al tumultului din vibraţia atomului si ADN-ului uman.  
A sosit vremea schimbărilor. Să ne purificăm cu stropi de imaginaţie, să pătrundem în lumea virtuală a spontaneităţii copilăriei, să formăm contexte plăcute nouă şi celor din jurul nostru.  
Urcând pe scara valorilor, a artei naturale, evadăm din lumea în care convieţuim. Dorim o realitate armonioasă, luminoasă, bazată pe principii puternice şi calde.  
Nu egoism, ură şi distrugere!  
Daca ochii minţii ar fi mai dezvoltaţi, am vedea Viaţa, cum creşte...îşi deschide cupele...trăieşte...simte ...  
Copacii ştiu să asculte, să ne lipim urechea de scoarţa lor. Le vom simţi tremurul, ei ştiu toate secretele pământului de aceea forţele râului îi taie şi îi distrug.  
Sufletul este parte din trup şi spirit...dar spiritul este conştiinţa de sine a transcedentului, a unirii cu Dumnezeu. Inteligenţa sfântă trimite pe Terra mesageri ai binelui pentru a ne deschide canale energetice benefice cunoaşterii şi dezvoltării pe toate planurile existenţiale.  
Maica Tereza spunea ”Nu mă chemaţi la o conferinţa anti razboi..mai bine la una pro pace!” Înţelepte cuvinte!  
Cuvântul este arcuşul ce mângâie viorile din sufletele celor, care au inţeles mesajul extazului suprem al spiritualităţii nemuritoare.  
Să închidem ochii. Să simţim ritmul muzicii coordonat cu bătăile inimilor noastre.  
Să evadăm în lumea mirifică a undelor. Ele ne leagă ... ne anină de colţul stelelor ... ne dă aripi să zburăm spre lumea de nicăieri. Ne poartă pe valul transparent al viselor.  
Mii de vibraţii se răspândesc în eter, prin gânduri şi sentimente. Încolţesc în conştiinţe..se plimbă cu caruri lunare. Se leagănă în esenţa frumuseţii intime, emanând Fericire.  
Iubirea adevărată şi Adevărul iubirii...  
Asta ne-ai dăruit....  
 
Camelia Constantin  
 
2010 

Foame..



 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
În vremuri de restrişte  
De foame şi durere  
Văzând doar feţe triste  
Speranţa-i o părere.  
 
Speranţa, au zis unii,  
Că-i ultima ce piere  
Să facă loc minciunii,  
Că-i foame şi durere.  
 
Foame de incultură  
Prostie şi-ngâmfare  
O existenţă dură  
O crasă infatuare.  
 
E multă piele goală,  
Şi neuroni bolnavi  
O lume fără şcoală  
Cu bogătani trândavi.  
 
Străzi pline de gunoaie  
Cu gropi şi câini turbaţi  
Ape ce curg şuvoaie  
Şi oameni înfometaţi.  
 
Omule trudeşti-n van  
Pe un leu sau pe un ban,  
Hoţu-şi numără valuta  
Face sport cu "paraşuta".  
 
Că sarmaua-i la putere  
Şi votăm ca nişte cloşti  
Cu un mic şi coana bere  
Noi votăm ca nişte proşti!  
 
Din mare faci un mic,  
Din mic, un mic nimic  
Din nimic si mai mic  
Piticotule pitic,  
O „Elită” de nimic.  
 
Dacă politica-i o târfă, domnilor politicieni, de ce nu legalizaţi prostituţia?  
Doar aşa veţi intra şi domniile voastre în...legalitate!  
 
Camelia Constantin  
2011  
 

joi, 12 iulie 2012

Cândva...





         






















Crăiasa anotimpurilor, iarna, şi-a etalat colecţia veşmintelor de sezon. Mantaua albă de zăpadă acoperă pământul, care hibernează somnoros.  
Ninge, natura este în sărbătoare.  
Văzduhul îşi cerne perdeaua de nea. Fulgii jucăuşi se împletesc în părul femeii, priveşte fascinată cum se topesc, transformându-se în picuri mici de perle.  
Viscolul formează vârtejuri, spulberând omătul. Un castel dăltuit în gheaţă se conturează, maiestuos  
Natura se dezlănţuie, biciuirile furioase ale vântului lovesc obrajii.  
Frigul pătrunde prin straiele subţiri, bărbatul îi cuprinde mâna cu degete fierbinţi, sărutul născut din căldura iubirii îi cuprinde inima.  
Iarna pizmaşă, priveşte cu ochi răi, reci. Cui îi pasă? E invidioasă, în lumea ei încremenită nu va avea parte, niciodată, de flacăra ce arde fiinţa.  
O clipă de nemurire, atât de preţioasă.  
Femeia inspiră profund, aerul rece şi proaspăt îi inundă pieptul.  
Adierea sărutului îi mângâie tâmpla ... surâde.  
„Întoarce-te în lumea noastră! Nimic ... nimeni nu poate umple golul lăsat în urma ta.”  
Buzele îi ating creştetul capului, faţa ei se odihneşte în palmele lui.  
„Am încălcat promisiunea, nu trebuia! Nici o regulă nu poate reţine dragostea ... dorinţa. Te port in suflet şi-n gând, în trupul ostenit de aşteptare.”  
Uşor, urgia s-a potolit....o întindere de basm.  
„Priveşte spre înalturi, cu speranţa, că lumea va fi, aşa cum ai dorit.”  
În braţele iubirii, trăind minunata clipă de extaz sufletesc, a înţeles taina magiei .  
„Amândoi am reuşit, sa îmblânzim destinul.”  
Sublim amor ...  
„Aici este locul tău!”  
„E vremea!” se aude glasul...  
„Nu!”  
Clipele sunt nemiloase.  
Imaginea barbatului se estompează încet. Cu greu îi reţine vârful degetelor...se pierd în ceaţa timpului.  
"Întotdeauna voi fi lângă tine. Îţi voi mângâia suferinţele, voi îndulci dorinţele, îţi voi fi sprijin şi ajutor în tot ce-mi vei cere....pentru că eşti o parte din mine, din ce am lăsat moştenire acestei lumi"...  
Un legământ! Semnat din condeiul sacrificiului, cu cerneala suferinţei.  
„Undeva..cândva...vom fi uniţi cu nemurirea!”  
Constantin Camelia  
2010 

Etichete

dans (1) mjj (1)